Literatura românească scrisă de femei este o specie cvasiinexistentă, cel puțin aparent. Mult prea puține autoare s-au aventurat în țara beletristicii, multe au făcut-o cu atâta stângăcie, încât au fost repede date uitării. Altele pur și simplu au rămas necunoscute. Nu discutăm aici însă motivele. În acest peisaj secetos, Ioana Nicolaie a reușit să se impună. A scris proză sensibilă, care debordează de feminitate. După poezia mărturiilor din timpul sarcinii pe care volumul Cerul din burtă ne-o aduce în fața ochilor, Ioana Nicolaie s-a îndreptat către poezia tinereții.

Volumul O pasăre pe sârmă surprinde povestea tinerei Sabina, o fată din Moldova care a venit la facultate în București. Fără a fi susținută de părinți, care abia o duceau de la o zi la alta, fără a avea pe cineva aproape, aceasta trebuie să reușească în Bucureștiul anilor de tranziție pentru a se rupe de viitorul sordid pe care rămânerea în orașul natal i l-ar fi destinat.

Pe lângă viața mizeră din orașul de provincie, în care fiecare știe totul despre celălalt și în care libertatea și individualitatea este o utopie, traiul alături de părinți mai înseamnă și suportarea atitudinii revoltate a tatălui care nu crede că Sabina este fiica lui, ci ar fi rezultatul unei povești de dragoste trăite de mama sa înainte de căsătorie. Din acest decor banal și resentimentar încearcă Sabina să scape cu orice preț, chiar îndurând mizeriile pe care Bucureștiul le presupunea în anii ʼ90.

Ne amintim cu toții acea tristă perioadă de tranziție, în care inflația creștea de la o zi la alta și în care nu reușeai să te descurci nici trăind minimal fără a face diverse șmecherii și ilegalități. Aceasta fiind realitatea, Sabina nu încearcă să se mintă și să poetizeze, ci caută cu disperare soluții pentru a ieși la liman. De la bursa care se devaloriza de la o lună la alta, cu care abia își putea plăti camera de cămin (obținută doar în anul II, căci nimeni nu se îngrijea de studenții boboci), până la dezvoltarea unor mini-afaceri de cămin, cum ar fi cea de a vinde alimente și băutură în cameră.

Desigur, traseul către această afacere care a ajutat-o să câștige suficient pentru a-și termina studiile este presărat cu diverse alte slujbe mărunte cum ar fi prezența în emisiunile postului de radio Iubirea, postul de manechin viu din vitrina unui magazin foarte elegant de pe Calea Victoriei, slujba de vânzătoare într-un fast-food și experiența cu cei de la firma Depter, ratată integral. Pentru tinerii care nu au trăit în perioada respectivă, mărturiile depuse de carte pot părea ireale, invenții ale unei puștoaice care nu știa să se descurce. Pentru cei care au trăit însă în anii respectivi, amintirea banilor care se devalorizau de la o zi la alta, un salariu nemaipermițându-ți nici măcar cumpărarea hranei este încă vie.

Acest substrat social al cărții este deosebit de puternic, el vizând și alte paliere ale traiului cotidian. Nesiguranța în care femeile erau nevoite să trăiască în fiecare zi după lăsarea întunericului, când străzile deveneau locuri din cele mai periculoase, este ilustrată fără tragism și fără patimă. Violatorii se găseau peste tot, la fel cum, uneori, neputincioase, femeile mai dădeau și peste o mână protectoare.

De asemenea, kitch-ul perioadei în care toate hainele erau aduse din Turcia, în ciuda calității lor slabe, în care adaosul comercial creștea enorm de la o zonă a orașului la alta, este surprins într-o proză de o poezie emoționantă. Sunt descrise toate anomaliile sociale care dominau perioada, cum ar fi fenomenul imigranților arabi care te jefuiau ziua în amiaza mare și care, peste doar câțiva ani, reușeau să dezvolte, din capturile stradale, afaceri profitabile în care-și exploatau fără nicio mustrare de conștiință angajații neprotejați de nicio lege.

Cartea s-a dorit, conform declarației Ioanei Nicolaie de pe coperta a patra, îndeosebi romanul unei iubiri de tinerețe. Povestea dintre Sabina și Eman cade însă în plan secund în acest amalgam de culori și miasme ale unei lumi în schimbare. Societatea este atât de puternică încât reușește să-i modifice chiar și pe tinerii a căror iubire de început a părut, pentru o clipă, eternă.

Eman o ajută în momentul în care era să fie violată, o ajută să dezvolte bișnița în cămin, îi aduce alinarea și dragostea de care o pasăre suspendată pe o sârmă are nevoie pentru a răzbi prin furtunile epocii. Și totuși, la sfârșit, când trage linie, Sabina constată că Eman i-a adus, ca orice bărbat, momente bune și rele. Povestea care se sfârșește în momentul în care conștientizează că este mințită și înșelată avea de la bun început defectele ei, căci, scriindu-și teza de licență la mașina de scris pe care Eman o primise de la tatăl său, fata reușește să pună lucrurile cap la cap și să-și dea seama că diploma de absolvent de Sorbona cu care Eman se tot lăuda este contrafăcută. Înaintând în vârstă, îndurând tot felul de greutăți și dezamăgiri, tânăra din provincie învață să se descotorosească și de naivități.

După cum ne atrage atenția în textul de pe coperta a patra autoarea, povestea este scrisă la persoana a III-a, romanul nefiind o autoficțiune. Totuși, Ioana Nicolaie mărturisește că i-a împrumutat Sabinei din experiențele încercate de ea la venirea la facultate, din suferințele și greutățile îndurate.

La peste douăzeci de ani de la momentul pe care volumul îl relatează, peisajul citadin s-a schimbat mult. Tocmai de aceea cred cu convingere că romanul trebuie neapărat citit de cei care nu au trăit sau care nu-și amintesc respectiva perioadă. Îi va învăța multe despre ei și despre viață. Celor care cunosc deja peisajul social al periodei le recomand cartea pentru poezia și sensibilitatea pe care, fără a deveni siropoasă, Ioana Nicolaie a știut să le presare în paginile volumului, făcând astfel dovada că și scriitura feminină poate fi extrem de puternică.

 

Evelina Bidea

jurnalist cultural, specialist comunicare culturală, PR la Editura Art


3 comentarii
  1. AvatarAnca

    Am citit “O pasare pe sarma” acum ceva vreme si imi amintesc ca a avut un oarecare impact asupra mea. Din fericire, nu am prins perioada comunista, iar cartea nu reprezinta pentru mine decat un film urat (si nu un vis, sau o amintire).

    Reply
  2. AvatarAna

    Buna recenzia. Insa aceeasi remarca precum a Dianei – Satul de provincie a Sabinei nu este din Moldova.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *