Ioana Epure

Ioana Epure

organizator de evenimente, fotograf, owner Uncle Jeb Photo& Events, fost redactor Metropotam.ro, colaborări în presa culturală: Dilema Veche


Regrete şi nostalgii (2): cărți pe care le-am citit prea târziu

... şi, pe alocuri, motivele tâmpite pentru care s-a întâmplat asta. Gând la gând cu bucurie: după ce vineri v-am povestit de cărţile pe care le-am citit prea devreme, ni s-a sugerat să mergem mai departe şi să înşirăm cărţile pe care le-am citit prea târziu. Ne gândisem deja la asta, aşa că azi o să vă povestesc despre cărţile alea pe care la o anumită vârstă, le citeau toţi colegii şi prietenii mei, dar pe care eu le-am sărit - pentru că voiam să fiu altfel, pentru că aveam cu totul alte preocupări, sau pur şi simplu pentru că nu mi-au picat în mână la momentul potrivit - şi pe care le-am redescoperit cu câţiva ani mai târziu decât ar fi trebuit. Citeşte tot articolul

Regrete şi nostalgii (1): cărţi pe care le-am citit prea devreme

Sau o recunoaștere umilă a propriei ignoranțe, de care nu scapi toată viața oricât de mult ai citi, dar pe care dacă o conștientizei, măcar poți s-o mai lovești în cap din când în când. Pentru că nu mi-a zis nimeni ce să citesc (din fericire), și oricum, dacă mi-ar fi zis, mi-era tot aia, că n-aș fi ascultat. Ba nu, cred că mama îmi bătea la un moment dat niște apropouri cum c-ar fi cazul mai las cărțile cu extratereștri și să citesc niște Jules Verne, dar m-am făcut că n-aud. Când ai zece ani și visezi să devii astronaut, știi deja că proiectilul lui Jules Verne n-o să te ducă pe lună. Citeşte tot articolul

Tahar Ben Jelloun – Această orbitoare absenţă a luminii

Atunci când lumina te înconjoară, oriunde ai fi - izvorând din soare, dintr-un bec, filtrată printr-un geam sau prin frunzele unui copac sub care leneveşti, câteodată uiţi că ea există. Ben Jelloun reuşeşte, în romanul lui, să-ţi arate cum e să uiţi cum arată lumina, să ţi-o doreşti mai mult decât îţi doreşti să mănânci sau să-ţi stingi setea, chiar şi atunci când trăieşti numai cu pâine uscată şi apă. Citeşte tot articolul

Cu Frații Sisters în Vestul Sălbatic. Nu uitați să vă luați periuța de dinți!

O să fiu foarte sinceră: la început, de când i-am citit numele, mă așteptam să fie o carte proastă. Sau nu neapărat proastă. Banală. Genul ăla cu care te răcorești în autobuz, după care o abandonezi pe un raft și într-o lună nici nu mai ții minte despre ce era. Nu știu de ce - poate titlul e de vină, poate poza de pe copertă, cu doi cowboy, un cactus și două căruțe. Poate faptul că genul ăsta de roman se traduce greu și bănuiam c-or să ma aștepte grămezi de formulări bombastice care or să-mi producă până la sfârșit mâncărimi și strănuturi. Citeşte tot articolul

Hollywood-ul lui Bukowski, puțin glam, mult (prea mult) vin

Ultima dată când am citit un roman de Bukowski eram prin anul întâi de facultate. Era Femei - un volum împrumutat de la un coleg din cămin, pe care nu l-am returnat niciodată (ocazie cu care îi cer scuze proprietarului, dar n-am mai vorbit de vreo cinci ani). Adolescenţa târzie, încă teribilistă şi revoltată, e pământ fertil pentru beatnici sau boemi ca Bukowski. Îi haleşti pe pâine, te juri că tu n-o să creşti niciodată şi te gândeşti că eşti pe drumul cel bun: cu beţiile stai bine, e clar deci c-o să ajungi scriitor celebru. Citeşte tot articolul

Pe aici au trecut cuţitarii (A Visit From the Goon Squad) de Jennifer Egan

De A Visit From the Goon Squad am auzit prima oară acum vreun an şi ceva, când a câştigat premiul Pulitzer pentru ficţiune. Şi cam de atunci aştept să se traducă. În cele din urmă s-a întâmplat (sub numele "Pe aici au trecut cuţitarii") - dar n-am mai avut răbdare să fac rost de ea. Am citit-o în engleză, şi poate că a fost mai bine, pentru că o mare parte din farmecul cărţii stă în felul în care Egan jonglează cu limba engleză, adaptând-o la timpuri diferite, persoane diferite, ba chiar introducând diferenţe subtile de nuanţă în exprimarea aceluiaşi personaj, la vârste diferite. Citeşte tot articolul

The Year of the Flood și tristele femei ale lui Margaret Atwood

S-a discutat peste tot - iar afirmația e susținută chiar de autoare - cum că Margaret Atwood n-ar scrie SF. Că ea scrie ficțiune speculativă. Mă rog. Nu sunt de acord, nici alți autori încadrați în aceeași categorie nu sunt de acord. Dar granițele dintre genurile astea mi se par destul de greu de trasat și, mai important, sunt de părere că discuția asta ar trebui lăsată pe mâna teoreticienilor. Pentru mine, ca cititor, are relevanță zero în ce gen se încadrează scriitura lui Atwood. Case closed. A doua chestie care care se leagă destul de strâns de autoarea canadiană este feminismul. Margaret Atwood este scriitoare feministă. Ei bine, permiteți-mi să nu fiu de acord nici cu asta. Iar The Year of the Flood este un foarte bun punct de pornire în demonstraţia mea. Citeşte tot articolul

15 site-uri literare (şi mai puţin literare) care merită urmărite

După mai bine de un an de adunat săptămânal linkuri în rubricuța noastră de știri, și anume Cărți în .com/.co.uk, m-am gândit că e timpul să vă povestesc despre câteva site-uri de cărţi pe care, dacă aveţi timp, merită să le citiţi pagină cu pagină. Pentru că dacă faceţi asta, nu numai că o să fiţi la curent cu tot ce spune şi face Salman Rushdie (unul dintre cei mediatizaţi scriitori în momentul ăsta), dar o să vă răsfăţaţi neuronii cu articole de opinie excelent scrise şi cronici cel puţin apetisante. Cu alte cuvinte, dacă până acum n-aţi avut cu ce să pierdeţi timpul pe Internet (puţin probabil, da, ştiu), vă dăm noi :) Citeşte tot articolul

1 iunie pentru copii mari

Nu ştiu voi, dar noi nu ne-am mai jucat de mult timp elasticul. Nu ne-am mai jucat de atâta timp, încât, data viitoare când o să avem ocazia să facem asta (când oare?), ar cam trebui să imortalizăm momentul, ca să ne amintim mereu că a existat un timp în viaţa noastră când să-ţi iasă "picioruşul pe genunchi" în timp ce silabiseşti co-ca-co-la era cea mai mare victorie posibilă. Citeşte tot articolul

Neil Gaiman: “I learned to write by writing”

Ai zice că un scriitor care n-a trecut la rândul lui prin facultate n-ar putea fi în măsură să de asfaturi unor proaspeţi absolvenţi - dar, la fel ca şi Steve Jobs, (2005, Stanford), David Foster Wallace (Kenyon, 2005) sau chiar Winston Churchill (Harrow School, 1941 - dar pe el îl ajuta contextul, pe timp de război oamenii sunt mai însetaţi după cuvinte mari), Neil Gaiman s-a achitat cu brio de sarcina de a fi acea figură de neuitat ale căror cuvinte le vor suna în cap mult timp după absolvire studenţilor de la Philadelphia University of Arts. Citeşte tot articolul

Apocalipsa după Margaret Atwood: Oryx şi Crake

Trebuie să spun de la început: mi-e imposibil să vorbesc despre orice carte de-a lui Margaret Atwood fără s-o raportez la întreagul ei Univers, fără să recunosc tipare de personaje care se repetă şi lecţii pe care autoarea americană încearcă, insistent, să ni le predea. Oryx şi Crake e, din punctul ăsta de vedere cel puţin, probabil la fel de reprezentativă pentru stilul ei ca şi Povestirea Cameristei (despre care am vorbit mai demult), ba chiar, deşi nu-i o construcţie la fel de solidă din punct de vedere literar, mai reprezentativă pentru filosofia ei. Citeşte tot articolul

A year of reading the world: o carte din fiecare ţară a lumii

Trăim într-o lume în care să fii ocupat e bine. Înseamnă că ai ce mânca. Ceea ce, de obicei, nu mă deranjează - cu excepția momentelor când dau peste liste de recomandări de filme și cărți și alte chestii interesante de citit, ascultat sau văzut, ca lista asta, sau filmele de aici - și asta doar ca să dau primele două exemple care-mi vin în cap și să trec peste cele câteva zeci de titluri pe care le-am înghesuit cu lăcomie în Kindle, de am ce citi până la pensie. Ei bine, atunci simt frustrarea omului care nu poate să stea toată ziua cu cracii pe pereți și să citească. Citeşte tot articolul