Oana Borviz

Oana Borviz

jurnalist cultural, fost redactor Realitatea, Money.ro și Pandoras


Va fi oare “Dear Life” ultima carte semnată de Alice Munro?

Toată lumea se întreba anul trecut, când a apărut volumul de povestiri “Dear Life”, dacă acesta va fi ultimul semnat de scriitoarea canadiană Alice Munro. Iată că acum, însăși Munro – autoarea mai multor volume de proză scurtă considerate "perfecte" și premiate, în 2009, cu premiul internațional "Man Booker" – dă de înțeles că nu va mai scrie o altă carte. Autoarea, în vârstă de 81 de ani, a declarat de curând, într-un interviu acordat postului național tv din Canada, că premiul literar canadian "Trillium" pe care l-a primit de curând pentru volumul “Dear Life” este “unul puțin mai special pentru că probabil nu voi mai scrie de aici înainte”, o citează guardian.co.uk. Citeşte tot articolul


“The Charleston Bulletin”, un ziar de familie ce ne arată o Virginia Woolf pusă pe șotii și bârfă

 Între 1923 și 1927, când a scris câteva dintre cele mai importante romane ale ei, – “Doamna Dalloway”, “Spre far” – Virginia Woolf  și-a pus semnătura și pe un ziar de familie, “The Charleston Bulletin”, fondat de nepoțelul ei, pe atunci în vârstă de 13 ani, Quentin Bell. “Mi s-a părut stupid să ai un autor lângă tine și să nu ai contribuția lui”, spunea cândva Quentin Bell, viitor artist și critic de artă.

 Publicat de curând de British Library (care l-a avut în arhivă încă din 2003), “The Charleston Bulletin” a fost creat în întregime de mână, cu povești imaginate de Virginia Woolf și ilustrații făcute de Quentin. Citeşte tot articolul


O zi de lucru din viața unor scriitoare: Susan Sontag, Joan Didion, Maya Angelou, Simone de Beauvoir

Orice cititor s-a întrebat, cred, la un moment dat, cum au fost scrise cărțile pe care le citesc, care a fost modalitatea de lucru a unui sciitor sau altul, cât timp dintr-o zi a fost dedicat scrierii acelor cărți?. Ritualurile de scris, am văzut, sunt extrem de diferite de la autor la autor – pentru a avea inspirație, Charles Bukowski se culca cu cât mai multe femei frumoase și bea bere ca pe apă, în timp ce Haruki Murakami lucrează întotdeauna după un program foarte strict, cu trezire la ora 4 dimineața. Dar cum scriu femeile? Care sunt tabieturile lor legate de scris? Vedem mai jos fragmente-mărturii din interviuri date, de-a lungul timpului, de patru scriitoare pentru “Paris Review”. Citeşte tot articolul


Nu există povești fără sens / “Baudolino”, de Umberto Eco

Să citești o carte de Umberto Eco e un sport al minții extrem de provocator. “Baudolino”, apărut anul acesta în noua serie de la Polirom, “Esențial”, mi-a biciuit nervii așa cum nu a făcut-o până acum nici o altă carte. Și asta nu doar pentru că e amplă (are aproximativ 600 de pagini), ci și pentru că e plină ochi - ca toate cărțile lui Eco (“Pendulul lui Foucault”, “Numele trandafirului” etc.) - de termeni biblici, filozofici, de date istorice și denumiri ce țin de știință și istoria artei, de teorii ale conspirației, de referințe la ocultism. Citeşte tot articolul

Răzvan Țupa: “Pentru cineva care vrea să se apuce de scris, necesităţi nu sunt decât scrisul şi cititul”.

„Dacă-mi ceri să vorbesc s-ar putea să spun tot/ până la sufocare“, așa sună un vers din „Fetiș” (2001), volumul de debut al poetului Răzvan Țupa – care a mai scos de atunci alte două cărți de poezie: “corpuri româneşti” și “poetic. cerul din delft şi alte corpuri româneşti” –. Aproape „până la sufocare” ne-a vorbit și nouă Răzvan (poetic.ro) despre scriere creativă, un mod de lucru foarte familiar lui, despre atelierele de creative writing la care a participat și despre ce-ți poate oferi concret o astfel de experiență. Citeşte tot articolul


La limita posibilului – Un diavol în paradis, de Henry Miller

După ce am citit "Tropicul Cancerului" și "Tropicul Capricornului" am știut că orice altă carte de Henry Miller mi-ar pica în mână aș devora-o. Și așa a fost. Felul incredibil al lui Miller de a povesti - simplu, inteligent, cu umor - m-a dat gata cu fiecare următoare carte: volumele trilogiei “Rastignirea trandafirie”, “Lumea sexului” (despre care am scris acum vreo doi ani în “Money Express”), iar de curând, “Un diavol în paradis”, una dintre cele mai noi cărți din seria de autor "Henry Miller", de la Polirom. Citeşte tot articolul


“Marina” de Carlos Ruiz Zafón sau căutătorii de adevăr

Doi adolescenți ce fac pe Sherlock Holmes, femei cu frumuseți răpitoare, bestii înfricoșătoare, vise spulberate, adevăruri care aduc moartea. Sunt ingredientele unui cocteil a cărui rețetă a fost scrisă de spaniolul Carlos Ruiz Zafón (autor al unor bestseller-uri internaționale precum “Umbra vântului”, Palatul de miazănoapte - cronică sau Prizonierul Cerului - cronică) și care poartă numele “Marina”. Apărut de curând la Polirom, într-o nouă ediție (colecția "Actual"), romanul – ultimul dintr-o serie de cărți pentru adolescenți și preferatul scriitorului – are de toate, după cum scrie “The Philadelphia Inquirer”: “dragoste, mister, răzbunare și, mai important decât orice, o poveste construită magistral”. Citeşte tot articolul

Câteva dintre cele mai îndrăgite cărți de Paște pentru copii

Am aruncat o privire pe net la cărțile pentru copii și am descoperit, așa cum mă și așteptam, că preferatele în această perioadă sunt cele cu teme legate de sărbătoarea Paștelui. Siteurile unor retaileri online precum Barnes&Noble și Amazon.com au realizat topuri cu cele mai bine vândute astfel de cărți. Am ales și eu din acele liste câteva dintre cărțile clasate pe primele locuri. Majoritatea sunt, evident, despre iepurași și ouă încondeiate și au niște ilustrații adorabile. :) Citeşte tot articolul


Despre iubire, pasiune și incredibilul firesc al vieții / “Valsul florilor”, de Yasunari Kawabata

Imaginează-te plutind cu barca, printre nuferi și sălcii, pe o apă a cărei liniște perfectă anunță o furtună ce nu mai vine. Cam asta e senzația pe care o ai citind “Valsul florilor”, un volum cu povestiri de Yasunari Kawabata, apărut de curând la Humanitas în traducerea Corneliei Daniela Lupșă. Toate cele nouă povestiri anunță drame, pasiuni răscolitoare, răsturnări de situații, însă nimic din toate acestea nu se întâmplă. Totul se sfârșeste într-un firesc al lucrurilor pe care nu ai cum să-l bănuiești în timp ce citești textele cu începuturi percutante  și acțiuni tensionante. Citeşte tot articolul


Bogdan Coșa: “Poezia nu e dreaptă, ți se arată și dacă nu ești un bou saturnian”

Avea 22 de ani în 2011, când a debutat cu romanul “Poker”, câștigător al concursului de debut organizat de editura Cartea Românească. Acum este la primul volum de poezii, “O formă de adăpost primară”, pe care-l consideră "un roman mai abstract". Într-o discuție recentă, Bogdan Coșa ne-a povestit despre cum vede el diferența dintre a scrie proză și a scrie poezie, despre concursuri literare, despre cât de des se pune la masa de scris, despre autori preferați.
Citeşte tot articolul

Căutările fără sfârșit ale sufletului / Orlando de Virginia Woolf

Doris Lessing scrie undeva, în introducerea “Carnetul auriu”, că o carte, oricât de importantă ar fi, trebuie citită doar atunci când ești pregătit pentru ea (ca stare, nervi, putere de înțelegere). Am priceput asta abia acum, citind Orlando de Virginia Woolf, un roman pe care l-aș fi aruncat cât colo dacă mi-ar fi căzut în mâini acum câțiva ani. Și asta pentru că, deși e o carte minunată despre viață și vis, despre scriitori și idealuri, natură și căutări sufletești, îți pune la încercare răbdarea și-ți trezește cele mai contradictorii stări: te face să râzi pe rupte dar și să numeri căscaturile, îți face poftă să umpli cu cuvinte foi întregi de hârtie dar și să dai cu cărțile de toți pereții, te îmbie să ieși în lume dar te și face prizonierul celei mai întunecoase camere din suflet. Citeşte tot articolul


Despre plăcerile unor scriitori. Băutorii de cocteiluri

Dacă săptămâna trecută aminteam câțiva scriitori cunoscuți pentru plăcerea lor de a fuma pipă, iată că de data asta am făcut o listă cu scriitori americani băutori de cocteiluri. Cei care vor să afle istorioare și despre alți autori și cocteilurie lor preferate, pot răsfoi cartea "Hemingway & Bailey's Bartending", scrisă de Mark Bailey și ilustrată de Edward Hemingway, nepotul lui Papa Hemingway. Iar cei care nu au încercat încă nici un cocteil dintre cele amintite mai jos, poate o vor face acum știind că au fost preferatele unor scriitori importanți:) Citeşte tot articolul

“The Dark Side of the Moon” a făcut 40 de ani

Am ascultat pentru prima oară Pink Floyd pe la începutul anilor ’90, când furam casetele fratelui meu mai mare și le puneam la un casetofon amărât. Atunci am dat și peste “The Dark Side of the Moon”, unul din albumele mele preferate, care pe 24 martie împlinește 40 de ani de la lansarea în Marea Britanie (în SUA a fost lansat pe 17 martie, același an 1973). Nu știu de ce l-am preferat atunci zecilor de albume din bibliotecă. Citeşte tot articolul

Despre plăcerile unor scriitori. Fumătorii de pipă

Încep aici o mini serie de texte dedicate unor scriitori cunoscuți și pasiunilor/plăcerilor lor. Pentru început, am ales ca subiect fumătorii de pipă. Mark Twain, William Faulkner, Julio Cortázar și Jean-Paul Sartre sunt doar câțiva dintre ei.

“Dacă nu pot fuma în Rai, atunci nu mă voi duce acolo”, spunea odată “părintele literaturii americane”, așa cum l-a numit William Faulkner pe Mark Twain, a cărui preferință pentru tutunul din “foi cubaneze” și pentru pipele Peterson este demult cunoscută.

Citeşte tot articolul