Cristina Petrescu

Cristina Petrescu

fotograf profesionist, jurnalist cultural, fost redactor șef la Metropotam.ro


Horns, de Joe Hill, un roman al dracului

Acum vreo lună mă exaltam în faţa primului roman al lui Joe Hill, Heart Shaped Box (neinspirat tradus la noi Cutia cu fantome). Între timp am terminat şi Horns şi pot înţelege de ce la numai câteva săptămâni după lansare cineva i-l şi înhăţase să îl transforme în film. Dar despre asta ceva mai jos în pagină. Horns (2010) este al doilea roman al lui Joe Hill (al cărui banal pseudonim nu dă de bănuit că este  fiul lui Stephen King), autor de weird fiction, fantasy, thriller şi horror. Deşi rămân la părerea că 20th Century Ghosts încă sunt cea mai bună realizare literară a lui Joe, trebuie să recunosc, Horns este un roman al dracului. De bun, vreau să spun. Citeşte tot articolul

Acei scriitori minunaţi şi bolile lor necruţătoare

Zilele trecute citeam cu regret un articol despre autorul Gabriel Garcia Marquez, in vârstă de 85 de ani, care a avut acum câţiva ani cancer limfatic şi care acum suferă de demenţă senilă, aşa cum mărturiseşte fratele său, precizând şi faptul că boala este genetică în familia Marquez şi că ar putea să fi fost accelerată de tratamentul împotriva cancerului. Cu părere de rău pentru tăcerea care pare că s-a abătut permanent peste hârtiile de pe masa de lucru a lui Gabo, dar cu conştiinţa faptului că, vorba poetului, "cu-o moarte toţi suntem datori", azi ne-am documentat despre diversele maladii de care au suferit scriitori celebri - unele celebre şi clasice la rândul lor: sifilis, tuberculoză, pneumonie, altele meschine şi necruţătoare: Alzheimer, demenţă, schizofrenie, tulburări bipolare, depresii (care i-au împins pe mulţi la sinucidere). Citeşte tot articolul

Patru autori indieni de Booker Prize

Man Booker este un premiu literar care se acordă anual celui mai bun roman de limbă engleză scris într-una dintre ţările din Commonwealth, plus Irlanda şi Zimbabwe. Din 1969, de când există, a fost acordat de patru ori unor cetăţeni indieni; se întâmplă ca aceştia patru să se numere printre autorii mei preferaţi, iar aceste romane (într-adevăr meritorii) să fie motivele pentru care i-am citit şi în continuare. Să o luam în ordine invers cronologică. Citeşte tot articolul

Ce să-mi cumpăr, tabletă sau e-book reader?

Tehnologia avansează (şi se ieftineşte), copacii se împuţinează şi hârtia devine din ce în ce mai scumpă, astfel încât va veni o vreme când şi cel mai avid consumator de carte pe hârtie se va întreba dacă nu e cazul să facă marele pas către cărţile electronice. Moment în care va interveni dilema – tabletă sau e-book reader? Ca posesor atât de tabletă cât și de ebook reader şi fervent susţinător al ideii de carte electronică, am să încerc să alcătuiesc o listă de argumente pro şi contra pentru ambele tipuri de gadget, sperând ca şi alţi posesori să o completeze şi ei, în urma experienţelor lor, astfel încât să vă puteţi decide mai uşor. Notă: nu vă vom recomanda mărci sau tipuri de readere ori tablete, asta e o cu totul altă discuţie. Aici comparăm doar readerul cu tableta. Citeşte tot articolul

Cutia cu fantome / Heart-Shaped Box, Joe Hill

Nu se întâmplă foarte des ca fiul să calce cu uşurinţă pe urmele tatălui, în ceea ce priveşte talentele literare. Cu atât mai mult cu cât urmele respective aparţin unui uriaş al genului horror, Stephen King. Poate trebuia să las detaliul ăsta la final, poate nu trebuia să vi-l spun deloc, ca să nu vă construiţi aşteptări prea mari. Adevarul e că deşi îl citesc pe Joe Hill de vreo 4 ani, am aflat despre asta azi dimineaţă, când m-am apucat să citesc un pic de biografie înainte să scriu rândurile astea, şi trebuie să recunosc că deşi asocierea paternă e un detaliu care va interesa şi incita pe mulţi, nu e cazul să vă bateţi capul prea mult cu amănuntul ăsta, ci cu faptul că Joe Hill (Joseph Hillstrom King) scrie bine horror. Sau deocamdată mild horror. Citeşte tot articolul

Cum să plagiezi cu talent

In lumina evenimentelor recente care ne transformă scena politică într-un circ defel amuzant, ne-am gandit să vă povestim azi despre plagiat şi cum să fii un plagiator de succes.* Să începem cu instrucţiunile de folosire a conceptului: recomandat copiilor de până la 21 de ani, altfel devine ilegal, imoral şi nu îngraşă (mintea). Ceea ce vrem să spunem este că la o anumită vârstă plagiatul se poate face cu succes şi chiar cu avantaje personale pe termen lung, până cel mult în facultate. Înainte să vă revoltaţi împotriva ideii de a încuraja tineretul să plagieze, să ne gândim la definiţia noţiunii, după DEX: A-și însuși, a copia total sau parțial ideile, operele etc. cuiva, prezentându-le drept creații personale; a comite un furt literar, artistic sau științific. Citeşte tot articolul

Street art: literatura în 21 de stenciluri şi graffiti

Străzile spun lucruri, pereţii nu mai au urechi ca în proverb, ci guri cu care vorbesc despre politică, muzică, oameni, situaţii, societate, mai puţin şi despre cărţi sau mesajul lor. Cu ceva trudă, am adunat o serie de stenciluri, paste ups ori graffiti care se referă mai mult sau mai puţin la cărţi, autori şi literatură în general. Dacă acum mai mult timp v-am arătat stenciluri și grafitti-uri românești, acum continuăm și cu cele străine. Citeşte tot articolul

Corespondența, James Joyce

Volumul Corespondenţă, James Joyce, apărut la Editura Art în aprilie 2012, este o reeditare a celui din 1983, tradus, îngrijit şi prefaţat de Radu Lupan. Pentru că Joyce nu se numără printre scriitorii cel mai uşor de înţeles sau de apreciat – încă din timpul vieţii a avut de luptat cu edituri, editori de ziar, dactilografe şi tipografii care îi cenzurau fragmente din lucrările sale sau chiar refuzau să i le publice – recomand celor care vor să încerce totuşi să-i înţeleagă sucita minte* să frunzărească şi volumul de corespondenţă. Citeşte tot articolul

Blestemaţi, de Chuck Palahniuk

Nu mai deschisesem de o bună bucată de timp o carte de Palahniuk şi uitasem cât de razna poate să fie. În cazul romanului Blestemaţi – Damned, din 2011, publicat şi de Polirom în 2012, razna e aproape un eufemism. Dacă în recenzia de acum câteva zile vorbeam despre o autoare care ia voce de bărbat, în Damned Palahniuk are voce de fată. Mai precis, de o fată de 13 ani, grasă, ochelaristă şi... moartă. Citeşte tot articolul

Sânge satanic, de Cristina Nemerovschi

Cred că îmbătrânesc. Altfel nu-mi explic cum de nu mi-a plăcut defel, ba chiar mi-a displăcut până la crâmpoţirea sufletului romanul Sânge satanic de Cristina Nemerovschi. Dacă aveam cu 10 ani mai puţin, probabil l-aş fi adorat şi mi-aş fi propus ca atunci când mă fac mare să fiu o Cristină Nemerovschi, care e atât de cool şi vorbeşte ca băieţii. Dacă aş fi avut cu 15 ani mai puţin, m-aş fi sinucis din dragoste pentru personajul principal M. ori chiar pentru autoare. Aşa, având cu 15 ani mai mult decât publicul pentru care este menită această carte, sinuciderea nu-mi mai e atât de la îndemână, dar, recunosc, am nutrit sentimente destul de criminale faţă de cartea care mi-a ocupat degeaba atât de mult timp. Citeşte tot articolul

Bookletta, geanta pentru carte

Stiți ce mă enervează întotdeauna? Urechile de măgar. Nu ale măgarilor, bineînțeles, lor le stă bine cu ele. Ale carților. Colțurile copertelor răsucite, paginile îndoite... și asta mi se întâmplă de fiecare dată când azvârl cartea în geantă, împreună cu toate celelalte 278 de lucruri indispensabile din geanta unei femei. Motiv pentru care m-a amuzat apariția booklettei, geanta pentru carte, invenție a Sandei Cojocaru, care se mândrește că este un produs unic în lume. Citeşte tot articolul