Acum este unul dintre cei mai citiți romancieri francezi din întreaga lume, dar drumul spre recunoaștere a fost marcat de multe obstacole. Succesul este însă al celor care nu se dau bătuți, iar Laurent Gounelle, autorul romanului Ziua în care am învățat să trăiesc, apărut de curând la Editura Trei, în colecţia Fiction Connection, este încă un exemplu că zicala este cât se poate de adevărată. De exemplu, prima lui carte, „Omul care voia să fie fericit”, a fost refuzată de patru edituri până să vadă lumina tiparului.

Cine a fost editorul care i-a dat o șansă? Anne Carrière, care nu mai cunoscuse un succes răsunător de la lansarea romanului „Alchimistul” de Paulo Coelho, iar editura se afla într-o mare dificultate financiară în 2009. Cu alte cuvinte, toată lumea avea nevoie de o gură de aer proaspăt, iar soarele a răsărit pe strada tuturor odată cu acest prim roman al lui Gounelle.

Crescut într-o familie foarte strictă – mama sa era catolică, iar tatăl, protestant, micul Laurent Gounelle și-a găsit refugiul în lectură și visare. Nu e de mirare că atunci când avea 17 ani își dorea să devină psihiatru, dar a fost descurajat atât de un prieten de familie, un pesimist convins că această meserie n-ar fi avut niciun viitor, cât și de tatăl lui, care își dorea ca fiul său să urmeze niște cursuri serioase. Așadar, presat de părinți, Laurent Gounelle a urmat cursurile unei facultăți economice, însă la doar 23 de ani a dat piept cu prima criză existențială, când și-a dat seama că nu asta își dorește de la viață. Au urmat niște ani în care a făcut tot posibilul să se regăsească, cu un parcurs neregulat, descris ulterior de o jurnalistă de la Liberation ca fiind precum „traiectoria unui pui recent decapitat”. S-a dedicat trup și suflet științelor umane, în special psihologiei și filosofiei, tocmai din dorința de a-și transforma pasiunea pentru ființa umană în meserie. Timp de 15 ani a făcut consultanță în domeniul resurselor umane, iar companii franceze și internaționale i-au încredințat misiunea de a le ajuta angajații să se dezvolte profesional și să descopere sensul vieții.

În 2006, pe când avea 40 de ani, Laurent Gounelle s-a apucat de scris. Anul 2006 a fost unul foarte încărcat din punct de vedere emoțional, pentru că autorul s-a confruntat cu moartea tatălui său la doar câteva luni după ce se căsătorise și cu moartea celui mai bun prieten al său. A fost însă și anul în care i s-a născut primul copil și primul roman, pe care și-a dorit să-l scrie pentru a împărtăși ideile sale despre fericire. Tradus în 25 de limbi și numărul 1 în ceea ce privește vânzările în Franța, primul său roman a deschis drumul către succesul literar.

Ziua în care am învățat să trăiesc, cel mai recent roman al său apărut la Editura Trei și cel de-al patrulea scris de autor, dintr-un total de cinci, s-a vândut numai în Franța în 450.000 de exemplare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *