Deşteaptă, frumoasă, talentată şi norocoasă, Cory Cuthbertson e genul de persoană pe care de cele mai multe ori o admirăm, dar pe care o şi invidiem uneori. După ce a obţinut o diplomă în lingvistică la o universitate din Canada natală, a venit la Londra pentru a studia un alt domeniu de interes pentru ea, arheologia. Deşi nu-şi propusese să rămână în Anglia, planurile i-au fost date peste cap atunci când s-a îndrăgostit de un englez care avea să-i devină soţ. Nu a renunţat la ambiţia ei de a deveni cercetător şi profesor universitar, aşa că s-a înscris la doctorat şi, ca totul să fie perfect, resursele financiare pentru terminarea acestuia le obţine cu ajutorul unei pasiuni devenită mică afacere: crearea de bijuterii cu cărți pe care le vinde prin intermediul magazinului său online, Coryographies.
Era evident că o tânără aşa studioasă şi inteligentă e atrasă de cărţi, aşa că nu e nicio mirare că acest lucru reiese foarte clar din creaţiile ei. I-a plăcut să modeleze încă din copilărie şi, dacă atunci făcea mici şoricei din lut găsit în apropierea casei, acum foloseşte argilă polimerică pentru a da naştere unor frumoase bijuterii în care apar cărţi în miniatură. Chiar dacă realizează şi inele şi cercei, piesele de rezistenţă ale colecţiei sale rămân pandantivele sub formă de rafturi pline cu cărţi.
Cu mult drag şi migală, Cory confecţionează rafturile din lemn vopsit în diverse culori şi le umple cu cărţi şi alte obiecte potrivite temei alese. De exemplu, în biblioteca unui pasionat de călătorii şi-a făcut loc un glob pământesc, în raftul Sherlock Holmes vom da şi peste pipa şi pălăria celebrului detectiv, în biblioteca lui Harry Potter stă cuminte o bufniţă şi o pereche de ochelari, iar în biblioteca-bijuterie numită Pride and Prejudice se află o călimară cu pana de scris şi un milieu din dantelă. Aceeaşi atenţie e oferită şi cărţilor de diferite forme şi culori, conţinând detalii fine care le conferă veridicitate.
Cu adevărat faine aceste bijuterii cu cărți create de Cory Cuthbertson , nu credeţi?
Sursa: coryographies.blogspot.ro
Ingenioasa si excentrica idee !