V-am mai povestit despre ce e vorba. Dacă simțiți că locul vostru e in istoria literaturii, dacă aveți acasă manuscrise cărora le-a fost teamă să iasă la lumină, aveți acum ocazia să le vedeți în librării. Faceți ultimele corecturi și trimiteți-le repejor, până pe 9 mai, pentru a fi citite de un juriu tare fain, format din Liviu Papadima, decanul de la Litere și de criticii literari Marius Chivu și Paul Cernat. Detalii aici și aici.

Cu această ocazie, am pregătit și un mic concurs pentru voi. Avem de dat trei seturi de volume a câte trei cărți fiecare: câștigătorii din 2009, din 2010 și din 2011. Mai precis:

2011

proza scurta: Trestii de Petru Albu
roman: Nu ma atinge de Dumitra Stoica
poezie Pareidolia de Laurentiu Belizan

2010

proza scurta: Capela excomunicatilor de Adrian Buzdugan
roman: Aproape a saptea parte din lume de Catalin Pavel
poezie: Destula pace pentru un razboi de Laurentiu Ion

2009

proza scurta: Carmen Dominte – Soarele rasare din televizor
roman: Dorin Cozan – Apocalipsa dupa Vaslui
poezie: Gabriela Toma – Cantecul geamanului

Pentru a câștiga unul dintre cele trei pachete, răspunde-ne la întrebarea: dacă ai scoate acum o carte, despre ce ai scrie? Care ar fi povestea? Ar fi versuri? Ar fi proză scurtă? Detalii, te rugăm (dar nu prea multe!). Autorii celor mai creative trei răspunsuri primesc unul dintre pachetele cu cărți.

Deadline: 11 mai, ora 15:00. Succes!

Câștigători: S-M G. (pachetul din 2009), Andrei B. (pachetul din 2010) și Georgiana T. (pachetul din 2011). Felicitari!

freelancer pe proiecte de comunicare online, a lucrat ca Head of Creative la Fourhooks și redactor Metropotam.ro; colaborări în presa culturală: Dilema Veche, Observator Cultural, Cultura; co-autor al romanului colectiv Rubik


11 comentarii
  1. Diana

    Sfarsit de vara. Vasile, 35 ani, este inca nebronzat. Lucreaza intr o multinationala si e pasionat de gadgeturi. Nu trece o zi fara facebook si email. Intr o zi, castiga un bilet de avion si pleaca pe neasteptate intr o calatorie in Italia. In ultima clipa, se hotaraste sa si lase laptopul acasa si telefonul. Dar pentru ca simte nevoia de comunicare, incepe sa scrie scrisori celor de acasa.

    Proza scurta

    Reply
  2. Ana Naghi

    As scrie despre viata,pur si simplu,nimic infrumusetat,nimic exagerat,o carte exact ca in viata,cu momente poate extraordinare,altele plictisitoare si monotone.O carte in care multi dintre cititori sa se regaseasca,o intoarcere la lucrurile simple,lasand la o parte eroii fantastici,cu puteri supranaturale.

    Reply
  3. Ana

    Cu siguranta mi-ar placea sa scriu un roman, de poezie nu prea ma ating. Povestea va imbina fantasticul cu suspansul, iar rezultat va fi unul extra terestru. Filmele si cartile sf tot se gandesc la povestea din persvectiva oamenilor niciodata din perspectiva creaturii. Asta mi-ar placea sa fac, un roman din perspectiva creaturii/monstrului/ extraterestului, ….. Cum ne-ar percepe el pe noi ca oameni.

    Reply
  4. Georgiana T.

    Titlul: Intermitente
    Proza scurta
    Idee: Naratiune la persoana I din perspectiva unui felinar de strada care observa si relateaza mici episoade disparate ce au in prim plan “eroi” care isi consuma momente din viata pe banca din apropiere (un cuplu de batranei, un barbat singur care tocmai a divortat, o fetita de 14 ani si pisica ei, etc, etc). Discursul divagheaza adesea in functie de capriciile si de interesele felinarului. Tonul este usor ironic, usor sarcastic, pe alocuri profund, pe alocuri frivol. 🙂

    Reply
  5. Isa

    Titlu: Suflete capsulate.
    Roman. Extraterestrii captureaza sufletele din spatiu cu scopul de a-si forma o armata pentru un razboi care va determina stapanii universului. Sufletul personajului principal intra in “blocaj” deoarece acesta se sinucide din dragoste si nu-si poate duce la capat pregatirea la care fiecare suflet este, de fapt, supus pe Pamant. In lumea extraterestra care conduce sufletele ce ajung in capsule omenesti pe Pamant, el afla secretul vietii, explicatii pentru existenta raselor, religiilor, limbilor diferite si corespondentele Raiului si Iadului – locuri fruntase in armata extraterestra sau pedeapsa prin re-capsulare.

    Reply
  6. andrei b.

    Roman: Usile nu cresc pe campuri de pelin
    Campion european de ball-room dance, crescut intr-o familie instarita din Polonia,cu diploma de avocat si posibilitati nenumarate de a avansa,renunta la cariera dupa o deceptie enorma in dragoste si se retrage intr-o insula mica,din Mediteraneana pentru a-si trai restul zilelor in anonimat. Se lasa prada viciilor de toate felurile: alcool.cocaina,sporturi riscante,sex cu necunoscuti si necunoscute. Dupa 2 ani in care devine un om fad,la marginea putintei,isi intalneste jumatatea de data asta masculina si simte ca are pt ce trai din nou…urmeaza un montagne-rousse de surprize si intamplari pe tot cuprinsul Europei…dar dezastrul e mai aproape ca niciodata.
    Un amestec de trairi intense,introspectie si pasiune ce tinde spre o iminenta autodistrugere a personajului principal,o calatorie halucinanta in sanul crizei de personalitate a varstei a2a pe fondul unui euro-trip prin unele din cele mai frumoase capitale europene.

    Reply
  7. Florentin Streche

    Volumul de poezii ar fi dedicat frumusetii umane, dincolo de uratenia prezentului, de culorile gri care ne izoleaza in singuratati. As pune pe primul loc Verbul si in jurul lui as crea lumile posibile si imposibile, dand drumul la robinetul imaginatiei mele, prin eliberare si impartasire. Un titlu ar putea fi: Din necuvinte spre fericire. Structura poematica ar fi diferita de la o poezie la alta, cand concentrata si metaforica, cand jucausa precum un teren plin cu verdeata pe care se joaca amintirea, nostagia, in definitiv copilaria umanitatii. As recupera prin vers timpul pierdut, l-as regasi in stari sincere si fericite.

    Reply
  8. Maria P.

    Daca as avea talent si poate un pic de ambitie, indiscutabil, as opta pentru proza scurta. De ce? Din simplul motiv ca multi nu mai au timp si/sau rabdarea necesara sa citeasca o carte. O suita de povestiri ar fi cea mai buna alegere. Poate in doze mici, dar consistente, povestirile ar fi mai usor de digerat si ar (re)trezi pofta de lectura. In plus, spre deosebire de roman, mi-ar lasa libertatea sa abordez mult mai multe teme ( libertatea, moartea, nebunia, copilaria sunt doar cateva dintre ele). Cat despre titlu, cartea as numi-o “Punct” sau “Nebunul” (titlul uneia dintre povestiri in care as descrie un sanatoriu in care sunt internati cei care, aflati in libertate, spun numai adevarul; de teama, guvernantii aleg sa-i izoleze pentru a “salva” societatea). Deja am vorbit prea mult despre ea, am sa ma conformez cerintei (detalii, dar nu prea multe) si am sa ma opresc aici. 🙂

    Reply
  9. Daniela

    Ar fi roman, mai mult ca sigur. Despre o tanara inadaptata social, care nu poate trece de ipocrizia societatii si descrie lumea vazuta prin ochii sai – si implicit, o analiza a personalitatii si sociala. Are un talent, isi da seama de caractere oamenilor si suferintele lor ascunse din primele secunde de contact, analizeaza acid si descrie inteligent. In acelasi timp, drama oamenilor care nu se incadreaza in niste limite stabilite de civilizatia contemporana. Un roman psihologic care ne-ar face sa privim lumea din jur cu mai multa prudenta.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *