Cărțile Danielei Zeca au “un ceva anume”, un aer de mister, feminitate, oriental, spiritual și din care răzbate o pasiune nebună de a călători și de a descoperi lucruri noi, vechi sau ascunse. Tocmai de aceea, avem pentru voi un pachet de trei cărți: Omar cel Orb (proaspăt apărută), Istoria romanțată a unui safari și Demonii vântului.
Câteva cuvinte despre fiecare (preluare de pe site-ul editurii):
Omar cel orb – „Intr-o poveste de dragoste si destine imbucatite precum oglinzile persane, Daniela Zeca ne invita sa cunoastem prin ochii eroului sau Omar o tara orientala enigmatica si plina de contradictii, dar sa ne si recunoastem in povestea unui exil. Omar este povestitorul orb autoexilat din Iranul sofisticat al civilizatiilor si religiilor suprapuse intr-o tara est-europeana (România?) a instinctelor primare recent eliberate din chin-gile totalitarismului. Sensibila, fina observatoare si pe alocuri cruda, autoarea ne ofera descrierea unui alt Orient, necunoscut noua, intr-o carte ce nu poate fi lasata din mâna.” (Alexandru Balasescu)
Istoria romanțată a unui safari – O tinara europeana si un musulman sunnit din Magreb se indragostesc fulgerator si compun o intensa, dar scurta poveste de dragoste, pe fundalul saturat de culori si miresme al unei lumi stravechi aflate in plina transformare. Darrielle si Mehria se cauta unul pe celalalt, dar fiecare greseste directia de mers. Barbatul traieste in utopia unei lumi cuprinse de agitatie si dominate de tehnologie si de progres, pe cind femeia are nostalgia oazelor cu palmieri, in care timpul pare ca sta pe loc. Departe de a fi o idila, romanul, cu accente ironice si parodice, este vizual ca un film si incitant ca orice poveste de viata spusa cu naturalete, dar si cu ardoarea indragostitului.
Demonii vântului – „Dupa Istoria romantata a unui safari — o frumoasa poveste de dragoste maghrebiana, dar mai ales o istorie a ipostazelor oriental-occidentale ale feminitatii —, Daniela Zeca scrie in Demonii vintului un uimitor roman despre neintrerupta legatura subterana a lumii europene cu cea orientala sub semnul gemelor, al pietrelor pretioase, depozite energetice ale iubirii si urii, ale istoriei mari si istoriilor personale, ale destinului si esecului. Saiyed, «stapinul pietrelor», Bijutierul din Dubai, nu e doar personajul central al acestei reintilniri alchimice, in destinul caruia se implinesc profetiile unui misterios astrolab antic si blestemele comorilor valahe, ci si victima ei, un artist cu «suflet de fluture» si insusiri de clarvazator.” (Simona Sora)
———
Pentru a câștiga pachetul oferit de Editura Polirom, trebuie să ne răspundeți la o întrebare simplă: Ce vă sugerează vouă Orientul? Dacă ați fost acolo, așteptăm povești, dacă nu, vrem să știm cum vi-l imaginați, cu ce îl asociați.
Deadline: joi, 25 octombrie. Autorul celui mai sugestiv și interesant răspuns câștigă. Vă rugăm să vă semnați cu numele real și să scrieți o adresa de e-mail validă, pentru a vă putea contacta ulterior. Succes și inspirație!
Câștigătoare: Liliana.
Din ocheanul intors al lumii, Orientul, ca un caleidoscop stricat, picura margele.
La portile sale, papuci pestriti de plastic, marfa chinezeasca si rahat turcesc cu norisori de vanilie si eticheta cu ‘Turkish delights’.
O Seherezada decrepita isi pazeste curmalele in suk si cauta lacom la urmatorul val de turisti…
‘O mie si una de nopti’ e inca la mare pret in Occident…si Vestul s-a aratat intotdeauna dornic de experiente exotice!
Nu am ajuns pana acum in Orient ,dar eu mi-l inchipui ca un taram al misticismului,al bogatiei,al frumosuluii,al delicatetii,al exoticului si in acelasi timp un taram unde se duce la extrem credinta in Dumnezeul lor si inversunarea in a duce lupte la nesfarsit prin razboaie .
Occidentalul din mine se simte stanjenit in fata Orientului.
Occidentalii si laicii ii numesc islamisti, desi nu realizeaza ca ei, occidentalii, provin dintr-un loc unde nu exista Allah, Orientul inseamna patrie si broboada, religie si traditie. Am un deosebit respect pentru cartile si invataturile din vechiul Orient care spuneau ca sufletul are patru taramuri: Pantecele Mamei, Lumea, Islamul si Raiul/Iadul.
Orientalul e constient ca raul este la fel de trebuincios ca binele, ca pacatul este la fel de necesar ca piosenia.
M-am nascut la portile Orientului, in Constanta. Senzualitatea Constantei nu este marcata de amintirile copilariei fericite, ci de poeticitatea legaturii cu orasul care m-a transformat. Candva, Yahya Kemal zicea ca (in Orient) “salasluiesc oameni care se desfata cu melancolia”. Husun-melankoli-tristess sunt termeni care definesc ceea ce numim noi “dor”.
Sufismul reprezinta mistica islamica iar “elif, be, cim” reprezinta primele trei litere ale alfaetului arab.
Cultura orientala contemporana a facut posibila intalnirea dintre est si vest prin oamnei care au stiut sa picteze tablourile orientale cu mii de cuvinte alese.
Voi spune cum imi imaginez eu Orientul.
Soarele apune si noaptea acopera imprejurimile. Cerul devine de culoarea granatului. Deasupra intinderilor licaresc roiuri de stele. Luna apare de sub pamant si incepe sa alunge intunericul, iar spre apus se intinde aura subtire si palida a zodiacului. Vazduhul se preschimba intr-o jariste uriasa de lumina argintie. Straluciri tot mai puternice inunda imprejurimile. Corturile lucesc cum lucesc noaptea casele varuite in alb. Lumea se cufunda in liniste; somnul cuprinde pamantul.
In aceasta acalmie a naturii, oamenii se rasucesc de durere si isi asteapta moartea. Pe fundalul mohorelii de argint se desemneaza silueta uriasa, neagra, a elefantului. Razele lunii lumineaza nu numai corturile, ci si imbracamintea alba a siluetelor pierdute in zari. Calduri cumplite! Cat cuprinzi cu ochii, nu se zareste nici macar o euforbie. Nimic, doar intinderea parjolita, goala, acoperita cu tufisuri innegrite de iarba neagra sau buruieni. Cand si cand, rasuna duruituri usoare, dar cerul e senin, asa ca vestesc mai degraba seceta, decat furtuna.
Totul se desfata intr-o tacere surda.
(Nu doresc a fi visatoare in acest sens, gandindu-ma numai la ce am citit si am vazut in documentare.)
E destul de greu sa descrii un loc pe care nu l-ai vazut decat atunci cand visezi cu ochii deschisi dupa ce ai terminat de citit o carte. Simplul cuvant “Orient” face sa-mi apara in minte un loc cu mult soare, foarte zgomotos si aglomerat…un amalgam de arome si culori. Un loc ramas suspendat in timp, unde niciodata nu esti singur. Orientul este pentru mine un loc unde extremele se intalnesc; ritmul alert al vietii de zi cu zi (cu tot cu eventualele ei neplaceri) nu rapeste posibilitatea de a te opri si de a admira frumusetile ce te inconjoara.
Putem asemăna Orientul cu o moschee de mari proporții. La intrare te oprești și inspiri adânc. Poți simți deja adierea frumuseților pe care le vei cunoaște. Emoția îți umple pieptul. E o graniță culturală peste care treci cu încredere și curaj. Te identifici cu eroii basmelor din copilărie în momentul trecerii lor pe tărâmul tinereții veșnice și al fericirii nemărginite. Faci primii pași. Și dintr-odată ești asaltat de lumină, de culori fel și fel, de strigătele asurzitoare (și care, totuși, te binedispun) ale comercianților de la tarabele de peste tot din jur. Ești îmbiat să cumperi bijuterii diverse, haine tradiționale islamice, mii de suveniruri, ca dovezi ale fericitei tale treceri prin acele locuri. Ți se oferă cele mai gustoase mâncăruri și cele mai răcoroase băuturi (mai valoroase decât orice altceva, dacă luăm în considerare căldura copleșitoare). Te plimbi în neștire pe străduțe înguste sau pe șoselele aglomerate din orașe. Rătăcești printre clădirile în alb și crem care ascund în ele povești demne de-o Şeherezadă. Dar o lume nu este completă fără oamenii săi, iar lumea islamică te întâmpină cu bunăvoința unei mame față de copilul său. Ospitalieri și volubili, sunt mereu dornici să te introducă în tainele culturii lor, incursiune care se finalizează de cele mai multe ori cu doze serioase de voie bună. Vibrația veseliei voastre se va amesteca în tumultul general. Freamătul din jur este mărturia vieții trăite pătimaș, cu bucurii izvorâte direct din sensibilitatea caracteristică învățăturilor islamice. Sunt doar două momente când agitația aceasta ia sfârșit: momentul chemării la rugăciune și noaptea. Iar când acestea două coincid, ai impresia că întreaga lume se oprește să asculte glasul muezinilor. Autenticitatea credinței lor și, în cele din urmă, a întregii lor maniere de a trăi este înțeleasă abia când primele cuvinte răzbat din minarete. De la balcon, privești întinderea de clădiri albe amuțite, peste care rugăciunea își trece vălul tainic. Asculți vorbele muezinului și nu știi dacă ce înțelegi este doar chemarea spre rugăciune a musulmanilor sau chemarea ta spre o lume cu care te contopești treptat.
Orientul este spatiul interior pe care il intuiesc si la care inca nu stiu sa ajung. Sunt propriile profunzimi , de aceea pentru mine Orientul este in primul rand “interior”. A pasi pe pamantul orientului inseamana pentru mine calatorie interioara, proiectarea constiintei intr-o alta dimensiune a mea, dimensiune pe care inconstient o urmez.
Orient….Visez la desert nesfarsit. Caldura in valuri ametitoare pe piele, pana cand sangele mi se transforma in aur. Visez la o oaza uitata de lume, unde trecutul a ramas pe loc, imbalsamat in mirodenii si valuri de mister. Ma adorme tamburina in visul fara sfarsit, iar apa din fantana e ca viata.
Astept o caravana, poate ma duce spre vreun seic pierdut in mii de povesti. Somn, vis, in nesfarsita bogatie de culori…