contributors
Aventurile scriitorului Popescu – Rachețul gentilom
Din viața unui cronicar de carte: „Omul este un bulgăre de pămînt cu suflet nemuritor, lovit de valurile timpului"
Domnul Ionuţ Caragea mi-a trimis relativ recent, pe adresa Dilemei vechi, această scrisoare electronică: „Buna ziua, vă ofer, spre lectură această carte din ciclul Sindromul nemuririi, partea a IV-a şi partea a V-a. Întrucît colaborez cu peste 150 de reviste din ţară şi străinătate, nu voi face nicio diferenţă între ele, preţuindu-le pe toate în egală măsură. Dacă doriţi să le publicaţi, menţionez că nu am pretenţii materiale şi las la alegerea dumneavoastră selecţia citatelor. Dacă doriţi şi alte citate, pe o anumită temă majoră, vă rog să mă contactaţi şi vi le voi oferi cu mare drag. Toate gîndurile bune.” Citeşte tot articolul
Prima mea carte
Maria, un copil de 9 ani și jumătate, despre Bookfest 2014
Din viața unui cronicar de carte: Marius Chivu, “exponend al unei categorii nepermis de numeroase de loaze sălăşluind la Rîmnicu-Vîlcea”
Din viața unui cronicar de carte: "Oculte Forţe mai conlucrară ca să-mi apară mutilată cartea aceasta"
Între timp, un alt cititor al acestei rubrici mi-a scris, de data aceasta pe privat: „În demersul dvs. ați început cam prea critic față de veleitari și prea puțin autoironic față de sine... Riscați să păreți un tip care priveşte de sus. Compasiunea dvs. față de genul acesta de oameni rămîne mimată. Şi tonul dvs. riscă să pară unul de milă dispreţuitoare.”
Înainte de toate, a nu se confunda rîsul cu superioritatea sau dispreţul, care oricum nu e opusul compasiunii. Rîsul poate fi cît se poate de benign – ţine de simţul umorului, nu de umori; iar pînă la dispreţ există indiferenţă, care nu e întotdeauna incriminatorie. Altfel spus, poţi rîde de ceva faţă de care nu te simţi neapărat superior, iar lipsa compasiunii nu e automat imorală. Citeşte tot articolul
Din viața unui cronicar de carte: "acest plic care conţine nu un volum de poezii, ci o vitrină a sufletului… "
„La naiba, de ce? De ce să-ţi pierzi timpul preţios de cronicar expunînd mesajele agramate ale tuturor ciudaţilor care îti cer să îi faci celebri?”, mă întreba, destul de legitim, o cititoare cînd am început această rubrică săptămîna trecută. Mi-am pus şi eu această întrebare şi am cîteva jumătăţi de răspunsuri. Citeşte tot articolul
Din viața unui cronicar de carte: "credetii ca as avea o sansa ?"
Ce nu se vede din meseria de cronicar de carte este faptul că - în afara scriitorilor profesionişti care înţeleg corect rolul, funcţia şi atribuţiile unui critic de carte - de foarte multe ori eşti tratat ca un funcţionar al unui imaginar Stat de drept estetic.
Ţi se cere să dai feedback pe manuscrise de sute de pagini (unele scrise fără diacritice sau într-o gramatică aproximativă), adică să citeşti şi să evaluezi, apoi, eventual, să şi redactezi textele unor necunoscuţi, să dai sfaturi şi să oferi reguli infailibile de scris, să ajuţi la publicare şi, eventual, la intrarea în Uniunea Scriitorilor – ca şi cum cronicarul de carte ar fi un doctor de manuscrise sacrificat în numele literaturii pentru toţi grafomanii şi veleitarii. Citeşte tot articolul