Cronici

Cronici cărți străine

Sunt atâtea cărți de literatură (și nu numai) străină care merită citite! 

Facem cronici de cărți de citit, fie că vorbim de autori clasici, mari, fie 

de noi descoperiri sau de literatură experimentală. Scriem cronici de 

cărți dintr-un unghi personal, subiectiv, vă spunem sincer ce credem 

despre ele. Găsiți cronici de carte pe înțelesul tuturor, nu stăm cu 

mâna la tâmplă și nu vrem să dăm lecții școlărești de literatură, ci să 

vorbim ca între prieteni despre lucrurile care ne pasionează. 

Recenzii cărți românești

Suntem la curent cu ce apare în literatura română, citim cărțile noi 

și scriem despre ele, citim și cărți clasice și scoatem la iveală autori 

ce merită descoperiți. Citiți aici recenzii la cărți ale autorilor români, 

recenzii carte nouă și veche, interpretări inedite sau abordări care 

depășesc canonul clasic. Credem că o recenzie de carte scrisă 

relaxat este un punct foarte bun de pornire pentru cititorii care caută 

cărți noi și recomandări. 

Recenzii cărți de specialitate

Mai rar, e adevărat, abordăm și cărțile de specialitate, mai ales în 

domenii cum sunt cărțile de business, cărțile de bucate, eseistica, 

teoria literară, studiile culturale și multe altele. Chiar și atunci 

când scriem cronici de carte specializată, tonul este unul relaxat, 

încercând să înțelegem, împreună cu voi, cititorii, despre ce e vorba.

Interbelicul uitat. Constantin Fântâneru, „Interior”

Interbelic nu înseamnă doar Cioran, Eliade & co, ci şi figuri de o sensibilitate diferită, cum sunt Max Blecher sau Constantin Fântâneru. Dacă Max Blecher a ajuns să fie mai prezent în ultimii ani în analize şi în discuţiile legate de ce rămâne şi ce păstrăm din interbelic, Constantin Fântâneru mai are încă de aşteptat. Interior, roman scris în 1932, este o carte a hipersensibilităţii, care încearcă să se protejeze proiectându-se într-un spaţiu al negării şi al asumării derizoriului. Personajul lui Fântâneru, Călin, este construit prin pendularea permanentă între o negare a vitalismului şi o dorinţă înăbuşită  de a se bucura de cele mai mărunte şi concrete manifestări ale vieţii. Eroul – sau antieroul – lui Fântâneru are o sensibilitate rănită de viaţa însăşi, aşa cum mai întâlnim în rândul personajelor lui Sebastian, şi o descurajare şi o tendinţă de scufundare în sine, în pielea sa, ce amintesc de chinurile personajelor lui Blecher. Citeşte tot articolul

Viaţa „ca o carte bine scrisă” – mica dietetică de Alex Leo Șerban

Criticul de film Alex. Leo Şerban sau a.l.ş. (1959-2011) a fost o figură aparte, şi rară, în peisajul nostru cultural: poet, prozator şi eseist, traducător, critic de film şi artist vizual, el a fost, probabil, printre ultimii noştri dandy (nu foarte mulţi). Un personaj rafinat care – asemenea celebrelor personaje-dandy din secolul al XIX-lea, Des Esseintes (din romanul À rebours de Huysmans) şi Dorian Gray (personajul lui Oscar Wilde, el însuşi un dandy fin de siècle) – şi-a făcut din viaţă o operă de artă şi a practicat deliberat – în mod „dietetic” în cazul lui a.l.ş – un cult al plăcerii. Un hedonism postmodern light la a.l.ş., pe care el îl defineşte, în cartea sa din 2006, Dietetica lui Robinson (Editura Curtea Veche), chiar aşa, o „dietetică”, o cale de ajungere la „fericire şi înţelepciune” prin simplificare, prin minimalism, căci autorul e adeptul unor dictoane de genul: less is more şi small is beautiful (ultimul e chiar mottoul cărţii despre care e vorba aici, mica dietetică, Editura Art, 2011). Citeşte tot articolul

Regele unui autor estet – Zilele Regelui de Filip Florian

Sunt puține romane în literatura română în care autorii exersează scriitura artistică, cercetată în detaliu, atentă la sonoritatea fiecărui cuvânt în parte. Vocea lui Filip Florian este realmente autentică. Fiecare dintre romanele sale degajează o atmosferă aparte tocmai din pricina grijii cu care autorul alege cuvintele. Este un roman de atmosferă, în care narațiunea ocupă abia cel de-al doilea loc. Citeşte tot articolul

O biografie a lui M. Blecher

M. Blecher (1909-1938), scriitorul român de origine evreiască dispărut la 29 de ani, după o lungă suferinţă (o tuberculoză osoasă pentru care nu exista tratament în epocă), este unul dintre marii noştri scriitori moderni – şi nu e exagerat să spunem că e unul de talie europeană. Mai mult sau mai puţin ignorat în epocă de criticii en titre (Călinescu, Lovinescu) el a fost recitit, redescoperit şi reevaluat mai târziu, prin anii ’80, de către generaţia tânără atunci, aşa-numiţii scriitori optzecişti. Unul dintre criticii optzecişti importanţi, Radu G. Ţeposu, i-a dedicat un mic volum, în 1996, Suferinţele tânărului Blecher (o parafrază postmodernă după Suferinţele tânărului Werther al lui Goethe) – volum care a reprezentat „totuşi, cea mai completă tratare a autorului nostru până acum”, aşa cum notează Doris Mironescu, recentul exeget-biograf al lui M. Blecher. Citeşte tot articolul

Miresele postmodernismului poartă șosete roșii

Adela Greceanu este una dintre vocile poetice puternice ale postmodernismului românesc. Debutând în 1997 cu volumul Titlul poemului meu, care mă preocupă atât de mult, Adela Greceanu a mai publicat, de-a lungul timpului, alte două volume de poezie, Domnișoara Cvasi și Înțelegerea drept în inimă, și un volum de proză, Mireasa cu șosete roșii. Fiindcă avem de-a face cu o poetă remarcabilă, nu trebuie să ne mire faptul că și romanul său este de o poezie rar întânită. Citeşte tot articolul

Infernala maşinărie a amintirilor. Philippe Djian, „Greşeli de neiertat”

Cine ascultă muzica elveţianului Stephan Eicher ar putea fi interesant şi de omul care se află în spatele versurilor în franceză – Philippe Djian, prolific autor francez de origine armeană, câştigând celebritatea odată cu romanul 37°2 le matin, care a şi fost ecranizat de Jean-Jacques Beineix. Printer cele mai recente cărţi ale sale se numără Les Impardonnables (2009), tradus şi la noi anul acesta la Editura Trei, cu titlul Greşeli de neiertat, o dramă de familie, în care relaţiile disfuncţionale, trădările şi chiar cruzimea nu mai lasă loc iertării sau împăcării. Romanul lui Djian răstoarnă clişeul că în familie există întotdeauna un drum al întoarcerii, o mică portiţă ce ne rămîne deschisă indiferent de greşelile pe care le-am comite. Dar atunci cînd greşelile se tot repetă, cînd sînt făcute cu luciditate şi cu conştientizarea totală a răului provocat, atunci sângele... se poate face apă. Citeşte tot articolul

Urmuz revizitat

În vremuri de criză, Editura Tracus Arte a inaugurat o colecţie nouă şi foarte interesantă, „Biblioteca avangardei”, coordonată de un specialist în materie, profesorul universitar clujean Ion Pop. Ea conţine deja patru titluri de mare importanţă pentru istoria avangardei: Manifestele avangardei ruse, antologie, prefaţă, traducere şi note de Leo Butnaru, Epistolar avangardist (corespondenţa primită de Geo Bogza de la Stephan Roll, Saşa Pană, Mary-Ange Pană, Victor Brauner, Ilarie Voronca, Colomba Voronca, grupul „Alge”), ediţie întocmită şi postfaţă de Mădălina Lascu, cuvînt înainte de Ion Pop, Prezentări de Saşa Pană, volum îngrijit de Vladimir Pană şi Ion Pop (cu un cuvînt înainte de Ion Pop), Urmuz, Schiţe şi nuvele aproape... futuriste. Mă opresc aici asupra ediţiei Urmuz, o ediţie critică, migălos adnotată – îngrijită, cu un studiu introductiv şi note de Ion Pop; cu un cuvânt de încheiere de Domenico Jacono şi ilustraţii de Jules Perahim. „Ediţia de faţă – precizează Ion Pop în „Notă asupra ediţiei” – cuprinde toate textele lui Urmuz (Demetru Demetrescu-Buzău – 1883-1923), publicate de către Saşa Pană în anul 1930, sub titlul Urmuz. Opera completă şi, într-un alt tiraj, sub cel al schiţei Algazy & Grummer, precum şi altele câteva, incluse în ediţia Pagini bizare, îngrijită tot de Saşa Pană în 1970”. Ion Pop optează, însă, pentru titlul Schiţe şi nuvele aproape... futuriste, care e, de fapt, titlul dat de scriitorul însuşi unuia dintre caietele sale ce părea să fie pregătit pentru tipar. Citeşte tot articolul

Între două lumi cu Orhan Pamuk

Despre Orhan Pamuk se vorbește destul de mult pe scena literară, mai ales că a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură în 2006. Fascinația pe care distincția Orient-Occident a exercitat-o asupra modului de a gândi românesc poate fi acum readusă în discuție prin intermediul acestui autor. Mai ales când este vorba despre o carte precum Fortăreața albă, apărută întâi la Cartea Românească și trecută apoi în portofoliul Poliromului. Volumul aduce în prim plan foarte multe dintre temele literare care i-au fascinat permanent pe autori: tema manuscrisului găsit, tema sclaviei, a distincției dintre Orient și Occident, a dublului, a spațiului care nu poate fi luat în stăpânire, a exoticului și nu numai. Ai uneori impresia că Pamuk s-a jucat deconstruind întreaga istorie literară pentru a face un nou puzzle postmodern. Citeşte tot articolul

Obsedanta libertate. Paul Goma, „Ostinato”

În muzică, ostinato este o tehnică prin care se revine, la anumite intervale, la acelaşi motiv melodic. Ostinato-ul lui Goma este libertatea – obsedanta idee de libertate, într-o periodă în care puteai să ţi-o pierzi fără să ştii măcar ce rău ai comis. Romanul Ostinato a stârnit o controversă intensă în ţară atunci când Goma a publicat în RFG varianta sa necenzurată, în 1971, scandal care l-a transformat rapid într-o persona non grata. Citeşte tot articolul

De la autoficţiune la proza pulp

Poetul douămiist Dan Sociu, convertit în ultimii ani la proză – a se vedea Urbancolia şi Nevoi speciale (apărute la Polirom, 2008) – a publicat recent, la Editura Casa de pariuri literare, un al treilea volum de proză, un mic roman de fapt, intitulat Combinaţia. Roman realist şi în acelaşi timp roman trucat, roman senzaţionalist şi roman argotic, „de cartier” – cum se vede şi din titlul cărţii –, Combinaţia se vrea un soi de proză pulp (termenul apare ca atare şi în carte, la un moment dat) şi de pulp fiction à la Tarantino, plin de gaguri, de „combinaţii” conduse, de altfel, cu pricepere şi precizie în spaţiul concentrat al celor 100 de pagini. Autorul e hârşit şi textul său nu e inocent, el îşi conţine şi punerea în abis, face cu ochiul cititorului avizat etc., continuând în acelaşi timp să-l prindă şi pe cititorul inocent, avid de poveste, de senzaţional. Citeşte tot articolul

Cu Cepelică prin universul legumelor

Gianni Rodari este poate cel mai îndrăgit autor care li se adresează celor mici și nu numai. Și, dacă citim măcar una din cărțile sale, nu ne va fi greu să înțelegem de ce. Nu e ușor lucru să imaginezi o poveste pentru pitici în care binele să învingă, că de!, dar care să fie și suficient de amuzantă cât să nu-i plictisească pe puștii cei energici după doar două pagini. Iar Gianni Rodari reușește să facă, de fiecare dată, această minune chiar cu asupra măsură, motiv pentru care are mulți cititori și printre adulți. Citeşte tot articolul

Susan Sontag, Roland Barthes şi Jean Baudrillard, despre fotografie

Prin anii ’70, erau des întâlnite, în rândul teoriilor despre fotografie, idei care susţineau aspiraţia acestei arte către obiectivitate, capacitatea ei de a reflecta realitatea. O serie de cărţi şi de studii din acea perioadă vorbesc despre „realitatea” pe care reuşeşte fotografia să o surprindă (de pildă, o teorie vehiculată în epocă, a lui Joel Snyder şi Neil Allen, în Photography, vision and representation, din 1975, susţinea că, datorită procedeelor tehnice, fotografia poate să elimine subiectivitatea umană), dar, de prin anii ’90, perspectiva asupra capacităţii fotografiei de a păstra obiectivitatea s-a modificat radical (John Urry, în The Tourist Gaze, din 1990, scria că trăim într-o lume în care totul e o copie şi în care masca pare cea adevărată). Trei scriitori celebri care, în textele lor, au analizat în profunzime rolul imaginii în societatea contemporană au vorbit şi despre fotografie: Susan Sontag, Jean Baudrillard şi Roland Barthes, abordând perspective variate, de la o pură analiză tehnicistă până la o filozofie fatalistă a pierderii reperelor realului. Citeşte tot articolul

Versuri pline de umor despre mârlănie

În 2007, Editura Humanitas Educațional a publicat un volum care cred că i-a îngrozit și continuă să le dea fiori părinților de pretutindeni. Volumul lui Florin Bican, Cântice mârlănești, care conține 27 de texte în versuri, nu pare a se potrivi în niciun fel cu ideea de educațional. Și sunt de acord cu acest lucru dacă ne referim la copii cu vârste mici pentru care sadismul versurilor lui Florin Bican nu este potrivit. Însă ar fi greșit să credem că doar aceștia au nevoie de educație. Adolescenții și tinerii, dar nu numai, ci și adulții sunt destinatarii reali ai unei astfel de cărți. Citeşte tot articolul

Lupta pentru libertate: Fata pierdută, de D.H. Lawrence

Iubitorii de literatură clasică se pot bucura de apariția volumului Fata pierdută, poate cel mai accesibil roman al lui D.H. Lawrence. Pasiunea lui Lawrence pentru psihanaliză și teoria lui potrivit căreia simțurile au întâietate și omenirea a ajuns în punctul în care trebuie să se reîntoarcă spre atavism pentru a se revitaliza sunt două dintre cele mai puternic conturate teme ale cărții. Ca și în celelalte romane ale sale, și aici Lawrence reușește să facă praf, cu ironie și foarte mult umor, teoriile referitoare la moralitatea castă și la absoluta nevoie de interzicere a iubirii libere. Citeşte tot articolul

A minţi sau a nu minţi? Dan Ariely, „Adevărul (cinstit) despre necinste”

Minciuna şi înşelăciunea nu apar doar la nivel înalt, în politică sau pe Wall Street, ci ne afectează toate aspectele vieţii, chiar atunci când credem că urmăm o linie etică. Despre cum ajungem să practicăm înşelăciunea şi chiar să ne furăm singuri căciula vorbeşte Dan Ariely în cartea Adevărul (cinstit) despre necinste. Cum îi minţim pe toţi – dar mai ales pe noi înşine, apărut de curând la Editura Publica (unde s-au mai publicat până acum, de acelaşi autor, Iraţionalitatea benefică şi Iraţional în mod previzibil, cărţi ce aduc o perspectivă inedită asupra raportării la lumea afacerilor: după cum indică şi titlurile, uneori este mai bine să nu urmezi linia pe care o consideri cea raţională, ci să încerci şi mici devieri îndrăzneţe). Citeşte tot articolul