Cronici

Cronici cărți străine

Sunt atâtea cărți de literatură (și nu numai) străină care merită citite! 

Facem cronici de cărți de citit, fie că vorbim de autori clasici, mari, fie 

de noi descoperiri sau de literatură experimentală. Scriem cronici de 

cărți dintr-un unghi personal, subiectiv, vă spunem sincer ce credem 

despre ele. Găsiți cronici de carte pe înțelesul tuturor, nu stăm cu 

mâna la tâmplă și nu vrem să dăm lecții școlărești de literatură, ci să 

vorbim ca între prieteni despre lucrurile care ne pasionează. 

Recenzii cărți românești

Suntem la curent cu ce apare în literatura română, citim cărțile noi 

și scriem despre ele, citim și cărți clasice și scoatem la iveală autori 

ce merită descoperiți. Citiți aici recenzii la cărți ale autorilor români, 

recenzii carte nouă și veche, interpretări inedite sau abordări care 

depășesc canonul clasic. Credem că o recenzie de carte scrisă 

relaxat este un punct foarte bun de pornire pentru cititorii care caută 

cărți noi și recomandări. 

Recenzii cărți de specialitate

Mai rar, e adevărat, abordăm și cărțile de specialitate, mai ales în 

domenii cum sunt cărțile de business, cărțile de bucate, eseistica, 

teoria literară, studiile culturale și multe altele. Chiar și atunci 

când scriem cronici de carte specializată, tonul este unul relaxat, 

încercând să înțelegem, împreună cu voi, cititorii, despre ce e vorba.

Infinitul poate fi mic și poate fi ocolit pornind de la nimic

Ceea ce-mi place cel mai mult la copii este că ei au cu toții, într-o proporție mai mare sau mai mică, dar mereu prezentă, darul de a fi eidetici. Adică le place într-atât de mult lumea, încât au puterea de a o reproduce în cele mai mici detalii până când ajung în stadiul de a vedea cu limpezimea tridimensionalității obiecte care nu sunt în sfera lor vizuală. E o calitate pe care o pierd când devin adulți, acestora fiindu-le mult mai greu să-și imagineze universul înconjurător. Tocmai datorită acestei însușiri, copiii sunt capabili să înțeleagă și să-și imagineze cu ușurință cuvintele abstracte, dându-le acestora formă și reușind, în acest mod, să povestească minunățiile care-i fascinează pe adulți. Există totuși și oameni care nu-și pierd această însușire nici după ce cresc, iar lor li se spune fie autori, fie lunatici.

Citeşte tot articolul


Poezia ca „o lamă de fierăstrău” – Laura Dan

Poeta Laura Dan debutează, la Editura Tracus Arte, cu volumul Începe să doară puţin – un debut dintre cele mai bune din ultima vreme. Laura Dan scrie o poezie concentrată şi de impact, o poezie care mizează pe puterea imaginilor; cuvintele sunt simple, grave, încărcate de toată greutatea sensului lor. Începe să doară puţin e un volum aşa-zicând intimist, familial, al cărui spaţiu e dominat de figurile tatălui (absenţă-prezenţă mutilantă) şi mamei. Citeşte tot articolul

Atunci cînd dragostea împinge la fanatism. Salman Rushdie, „Shalimar the Clown”

La un prim nivel o carte de dragoste, romanul Shalimar the Clown este, în esenţă, o pledoarie pentru toleranţă, punînd accentul pe faptul că tendinţa către fanatism şi alunecările oamenilor în direcţii extremiste sînt mai degrabă provocate de un context socio-politic nefavorabil decît de înclinaţii naturale. Kaşmirul descris de Rushdie este înfăţişat ca un tărîm neverosimil de liniştit şi armonios, parcă atemporal, înainte ca India şi Pakistan să înceapă războiul pentru această zonă. Singurele conflicte care apăreau între satele Pachigam (predominant musulmană) şi Shirmal (predominant hindusă) erau legate de întrecerile culinare, fiecare încercînd să deţină supremaţia. Prieteniile se legau între oamenii dintre cele două sate, indiferent de orientarea religioasă – religia nu este, iniţial, motiv de dezbinare, atît musulmanii, cît şi hinduşii au vederi moderate şi chiar căsătoriile inter-religioase puteau avea loc. Citeşte tot articolul

Fuga spre viață prin moarte: Patrick Modiano, În cafeneaua tinereții pierdute

Câștigător al multor premii literare, publicând câte un roman la un interval de maximum trei ani, Patrick Modiano este un scriitor iubit. Nu numai că melancolia romanelor sale nu-i poate lăsa indiferenți nici măcar pe cititorii blazați, ci pentru că profunzimea cu care acesta pătrunde în sufletul omenesc, încercând să scoată la iveală enigma pe care fiecare om o ascunde te face instantaneu să te atașezi de subiectele lui. Și, dacă este să luăm în considerație și naturalețea cu care scrie, atunci ne putem da imediat seama că avem de-a face cu un mare scriitor. Citeşte tot articolul

Rănile realităţii, vindecate prin fantastic. Haruki Murakami, „Cronica păsării-arc”

Dintre romanele lui Haruki Murakami, Cronica păsării-arc (1994) reuşeşte cel mai bine să inducă o senzaţie de stranietate la toate nivelurile şi încă din primele pagini. Totul pare a fi de pe altă lume – o lume văzută parcă prin lentila distorsionantă a unui iluzionist –, cu alte reguli şi chiar cu alte legi fizice. În acest roman, nu se poate delimita lumea reală de cea ficţională, căci aşa-zisa realitate nici măcar nu mai are reprezentanţi, aşa cum se întâmplă totuşi în alte cărţi ale sale. În Cronica păsării-arc, toate personajele par a fi absorbite într-o dimensiune în care nimic nu este ceea ce pare şi din care o întoarcere nu este posibilă, căci nu există acel altundeva al „normalităţii”. Totul este supus imprevizibilului, iar personajele trebuie să se adapteze rapid evenimentelor ce le dau peste cap existenţa. Abia în IQ84, cel mai recent roman al său, Murakami va mai explora atât de îndrăzneţ şi de complex un tip de fantastic ce nu este nici realism magic, nici SF tehnicist, ci o scriitură în care oniricul şi fabulosul se întreţes pe un fundal al contemporaneităţii, ce pare că poate îngloba atât rutina, banalul, cât şi extraordinarul. Citeşte tot articolul

Jorge Edwards, un postmodern chilian – Casa lui Dostoievski și Originea lumii

Unul dintre cei mai importanţi scriitori chilieni ai momentului, Jorge Edwards (căruia i-am luat și noi un interviu), a fost în România anul acesta cu ocazia publicării celui de-al doilea roman al său, Originea lumii. A mai fost publicat şi romanul Casa lui Dostoievski, o poveste impresionantă a unui tânăr scriitor şi a boemei literare chiliene a anilor ’60. Jorge Edwards este un scriitor prolific, care a publicat mai mult de doisprezece titluri până acum şi care continuă să scrie cu fervoare. Este laureatul Premiului Cervantes, cea mai importantă distincţie literară a lumii hispanice. Citeşte tot articolul

Seducţia lecturii – de la delectare la puterea de control. Mikkel Birkegaard, „Biblioteca umbrelor”

Când ne gândim la literatura nordică, ne vine în minte mai întâi genul poliţist sobru, bine construit, de apreciat prin modul în care revigorează un domeniu intens speculat. Aşa că atunci când am început romanul Biblioteca umbrelor, mă aşteptam la un thriller de acest gen, deşi celălalt roman al lui Mikkel Birkegaard, Condamnat la moarte, se remarca printr-o structură vizibil diferită – fără a fi dark, Condamnat la moarte reuşea să îmbine armonios suspansul tipic  unei cărţi poliţiste cu fluiditatea unui roman fantasy. Dar Biblioteca umbrelor (Libri di Luca), care e romanul său de debut (2007), nu se mai apropie nici măcar prin atmosferă de thrillerele nordice, ci de misterul şi poezia din cărţile italianului Eco (de altfel, Jon, personajul central al cărţii, este pe jumătate italian). Citeşte tot articolul

Seven Views of Olduvai Gorge, de Mike Resnick

Te-ai gândit vreodată la cum o să fie lumea după ce mori? Nu la 10-20-50-100 de ani după, ci la un mileniu, două sau chiar douăzeci și trei. Ce se va întâmpla cu oamenii? Cu planeta? Vom muri într-un scenariu apocaliptic? Vom coloniza Marte? Sau vom distruge pământul înainte sa apucăm să ne mai uităm și la stele, fără să știm dacă suntem singuri în Univers? Citeşte tot articolul

„Asasinul din inima pădurii” – Pământul oamenilor liberi de Liliana Lazăr

Liliana Lazăr (n. 1972) trăieşte în prezent în Franţa, unde a publicat în 2009 romanul Terre des affranchis (Gaïa Éditions, Actes Sud), carte tradusă anul acesta la Editura Trei (Pământul oamenilor liberi, traducere din franceză de Doru Mareş). Cartea a fost bine primită în Franţa, obţinând mai multe premii, printre care „Premiul celor cinci continente”, acordat de Organizaţia Internaţională a Francofoniei. Romanul conţine, de altfel, toate ingredientele care continuă să suscite interesul occidentalilor pentru ţările estice, foste comuniste: pitorescul local, reprezentat de superstiţiile populare (moroi, locurile blestemate, cum e aici lacul Groapa cu lei, numit la început Groapa cu turci, fiindcă în el îşi găsiseră moartea turcii, încercuiţi de oştile lui Ştefan cel Mare), opresiunile regimului comunist (aici cazul preoţilor persecutaţi de regim), la care se adaugă povestea senzaţională a personajului principal, Victor Luca, un criminal în serie fără voia lui – un caz patologic –, care supravieţuieşte douăzeci de ani ascuns în podul casei părinteşti (pentru a scăpa de pedeapsă pentru cea de-a doua crimă înfăptuită, uciderea prin strangulare a Aniţei, fata din sat de care era îndrăgostit) şi încearcă să-şi găsească mântuirea copiind cărţile sfinte (la îndemnul preotului). Citeşte tot articolul

Sub clopotul de sticlă al depresiei – Sylvia Plath

Cum ar fi să te trezești într-o zi și să-ți dai seama că nu te mai recunoști, că habar n-ai ce vrei sau ce poți, să știi cu maximă luciditate că nu poți face ceea ce se așteaptă de la tine și că, de altfel, nici nu vrei? Să aflii că lumea în care trăiești este fondată numai pe minciuni, dintre care cea mai mare este viața? O viață care rănește la fiecare pas, care e menită să te dărâme în ciuda eforturilor pe care le faci de a i te sustrage, și care se termină, inevitabil, în moarte? Cum să mai poți dormi când devii conștient că totul este doar un drum de prost gust către final? Cam așa sună gândurile unui om bântuit de depresie. De unde vine depresia și cum se poate scăpa de ea? După cum aflăm din singurul roman al Sylviei Plath, Clopotul de sticlă, apărut la Editura Polirom, depresia este rezultatul miliardelor de dorințe sfărmate, de idealuri neîmpărtășite combinate cu o sensibilitate aparte și o indecizie amorțitoare. Este un clopot de sticlă care-ți înhață ființa în aeru-i irespirabil. Care, după ședințele de șocuri electrice, se ridică puțin, însă nu ajunge niciodată să nu te mai amenințe, ci stă mereu suspendat deasupra ființei care se luptă cu toate puterile să supraviețuiască. Citeşte tot articolul

O psihanalistă despre psihologia femeii – Karen Horney

Karen Horney (n. 1885, Hamburg-1952) a fost medic psihiatru şi psihanalist de orientare neofreudiană. Autoare a mai multor cărţi (Personalitatea nevrotică a epocii noastre, Noi direcţii în psihanaliză, Autoanaliza), ea a predat la Institutul Psihanalitic din Berlin, Institutul Psihanalitic din Chicago şi la cel din New York. Psihologia femeii, apărută anul acesta la Editura Trei – traducere din engleză de Sofia Manuela Nicolae – cuprinde o serie de texte şi comunicări scrise/prezentate în anii ’20-’30, în descendenţa psihanalizei freudiene, însă adesea critice la adresa ipotezelor formulate de Freud: iată câteva titluri, în ordinea apariţiei în volum: „Despre originea complexului de castrare la femei”, „Fuga din feminitate. Complexul masculinităţii la femei, din perspectiva bărbaţilor şi a femeilor”, „Feminitate inhibată. O contribuţie psihanalitică la problema frigidităţii”, „Problema idealului monogamiei” ş.a.m.d. Citeşte tot articolul

„Noaptea de sânziene”, nostalgia timpului pierdut

Dacă în România „obsedantului deceniu” nu îşi făceau loc decât scrieri cu tentă politică, aservite sistemului, literatura trebuind să devină şi ea o rotiţă şi un şurub în marele sistem pe cale de a se construi, situaţia se prezintă diferit pentru autorii care plecaseră din ţară şi care beneficiau de un mediu şi condiţii normale. Astfel se explică apariţia unei cărţi precum Noaptea de Sânziene a lui Mircea Eliade, în 1955, la editura Galimard, perioadă în care la noi în ţară cu greu puteau ieşi spre publicare scrieri care să mai păstreze ceva din criteriul estetic. Citeşte tot articolul