Aminteam într-un articol anterior despre Raportul Comisiei 11 septembrie şi m-am gîndit că acest subiect merită dezvoltat mai mult, întrucît Raportul nu vizează strict evenimentele de la World Trade Center, cît mai degrabă fenomenul terorismului global, reprezentativ pentru acest secol.În 2002, Congresul şi preşedintele Americii au dat legea de înfiinţare a National Commission on Terrorist Attacks upon the United States, care avea rolul de a investiga circumstanţele care au dus la atacurile de pe 11 septembrie, în aceasta intrînd o analiză a acţiunilor Serviciilor Secrete, a activităţilor diplomatice, a chestiunilor legate de imigrare, alocarea de resurse, modul de funcţionare şi nivelul tehnologic al organizaţiilor teroriste. Autorii comisiei – cinci republicani şi cinci democraţi – au consultat peste două milioane de pagini de documentaţie şi au intervievat mai mult de 1.200 de oameni din zece ţări, scopul, plasat de la început şi ferm sub umbrela imparţialităţii şi în nici un caz determinat de dorinţa a stabili vinovaţii, fiind „to provide the fullest possible account of the events surrounding 9/11 and to identify lessons learned”.

De la bun început, „duşmanul” ia forme foarte clare: un adversar în nici un caz rudimentar, ci unul care ştie foarte clar ce face şi al cărui scop este bine determinat, anume de a elimina pluralismul, atît în ceea ce priveşte situaţia religioasă şi politică, dar şi în cazul drepturilor femeii, scop pentru care nu cruţă civili, orice victimă fiind justificată în numele atingerii unui ţel superior.

Foarte interesantă este descrierea procedurilor ce trebuie respectate atunci când se suspectează eventualitatea unei deturnări. Un sistem atât de complicat, încât e de înţeles de ce a dat greş: aproape stagnînd din 1993, cînd fuseseră ultimele atentate la World Trade Center, cele două unităţi de apărare aeriană FAA (Federal Aviation Administration) şi NORAD (North American Aerospace Defense Command) au dat dovadă în primul rînd de o lipsă de coordonare gravă, s-au confruntat cu nejustificate probleme birocratice, care au paralizat practic iniţiativele de a acţiona. De pildă, procedurile în cazul deturnării unui avion sînt halucinante: pentru a iniţia procedurile necesare, mai întîi ar trebui ca pilotul avionului deturnat să anunţe „7500” – codul pentru astfel de situaţii.

Apoi, controlorii de trafic ar trebui să-şi anunţe superiorii, care, la rîndul lor, ar trebui să transmită vestea la nivelul conducerii FAA. De acolo, coordanatorul pe probleme de atacuri aeriene este obligat să transmită mai departe către Pentagon’s National Military Command Center (NMCC) pentru a cere ca avionul suspectat să fie urmărit de un avion oficial şi să ofere ajutor la sol în eventualitatea unei prăbuşiri. Dar nu aici se opreşte lanţul: NMCC trebuie apoi să ceară aprobare de la ministrul Apărării şi abia apoi se revine la NORAD, care trebuie să menţină în permanenţă legătura cu FAA pentru a comunica în ce punct se află avionul vizat.

Dar aceste proceduri pînă şi în teorie sînt greoaie şi dificil de aplicat şi poate doar în eventualitatea unei deturnări care merge ca la carte să poată funcţiona, explică autorii, adică o deturnare ce nu-i are drept personaje principale pe cîţiva sinucigaşi, situaţie fără precedent în istoria apărării aeriene în Statele Unite. Lipsa de reacţie rapidă a controlorilor de trafic ai FAA, care au aşteptat minute întregi să recupereze legătura cu cabina de zbor, a fost fatală.

O bună parte a Raportului este dedicată istoriei atentatelor teroriste, ascensiunii lui bin Laden, Frăţiei Musulmane, retoricii lui Said Qutb, scriitor egiptean, care, în anii ’40, a fost la studii în America şi s-a întors dezgustat de stilul occidental de viaţă, a propus o viziune extremă asupra lumii, împărţind-o în musulmani şi cei atraşi de jahiliyya (ignoranţă).

Raportul merită citit pentru perspectiva complexă pe care o oferă asupra fenomenului terorismului, accentuând faptul că acest nou tip de război nu a debutat însă pe 11 septembrie, cum ar fi înclinaţi mulţi să creadă. 11 septembrie a fost doar momentul vizibil, spectaculos de vizibil, al unui conflict care mocnea de ani buni. De asemenea, este o carte ce ar trebui citită atît de cei care merg pe versiunea oficială a evenimentelor din 11 septembrie, cît şi de cei care cred în teoriile conspiratiste, căci pentru a crede în ele, trebuie să ştii varianta oficială.

 

The 9/11 Commission Report (W. W. Norton & Company, 2004)

Silvia Dumitrache

critic literar și de teatru, asistent de regie, doctorand studii culturale, redactor Observator Cultural


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *