Vă mai aduceți aminte frenezia Codului lui Da Vinci al lui Dan Brown? La început a fost curiozitatea, apoi a venit moda, iar mai târziu a apărut și filmul. La un moment dat aveai senzația că e peste tot și că nebunia nu se va sfârși niciodată. Indiferent că v-a plăcut ori ba, același sentiment vă va încerca citind şi romanul Sanctus al lui Simon Toyne.
Comparaţia este aproape inevitabilă încă de la primele pagini ale cărţii devenite bestseller mai întâi în Marea Britanie, ţara de origine a autorului, iar apoi în alte încă 23 de ţări unde momentan a fost tradusă. Deşi a văzut lumina tiparului abia anul acesta, Sanctus deja face înconjorul lumii, iar noi îi prevedem un destin similar cu cel al Codului antemenționat.
Acum vreo şapte sau opt ani, când am citit pe nerăsuflate Punct Contrapunct şi am trecut-o repede în galeria personală a cărţilor de aur, m-am regăsit în (sau mai bine zis, am aspirat umil să mă asemăn cu) personajul Philip Quarles: un romancier deşirat, osos, cu un simţ al umorului cel puţin discret (ca să fiu gentilă) şi care se lăfăia într-un intelectualism asumat, trecând totul prin filtrul nemilos al creierului dumisale genial.
Citeşte tot articolul
Pe coperta a patra a volumului unelte de dormit, Nicolae Manolescu spune despre Ioan Es. Pop că ar fi penultimul debut remarcabil din generaţia poeţilor optezecişti. Eu, una, nu am stat să număr (cu toate că am cochetat cu wikipedia), nici să analizez în ce măsură Ioan Es. Pop e optzecist sau nouăzecist, două luntre în care criticii ar spune că poetul ar fi cu ambele picioare. Cert este că nu am putut să nu îi pun în oglindă volumul de debut, "Ieudul fără ieşire", şi cea mai recentă apariţie publicistică, unelte de dormit.
