Featured

„Cu cât mai încet, cu atât mai repede” sau strania poveste a lui Momo

Cum nu arareori ni se întâmplă să nu mai avem răgaz nici pentru a ne asculta gândurile, cu atât mai puțin pentru a-i auzi pe alții, cred că ar fi bine să ne apucăm, cu mic, cu mare, să citim Momo sau strania poveste despre hoții de timp și fetița care le-a înapoiat oamenilor timpul furat, volumul lui Michael Ende, recent reeditat la Polirom. Recunosc că nu-mi plac cărțile pentru copii care sunt mult prea didactice, cu o morală ce țipă pentru a fi luată-n seamă, cum, de altfel, nu le plac nici copiilor. Talentul lui Ende este tocmai acela de a ascunde morala în spatele unei narațiuni care te ține cu sufletul la gură, motiv pentru care mi-a plăcut volumul și, de ce să n-o recunoaștem, am și învățat ceva citindu-l. Citeşte tot articolul

O fată greu de mulţumit – despre Jurnalul lui Jeni Acterian

Bucureştiul interbelic sfârâie, încins, sub arşiţa din iulie şi august. Doar spre seară se mai răcoreşte, prin grădini, şi din depărtare străbat vagi acorduri de jazz. Ani la rând, vara, tânăra Jeni Acterian fuge din capitală, la Balcic, unde marea o ajută să-şi mai uite gândurile îndreptate obsesiv către moarte. Balcicul, cu plajele, smochinii şi pictoriţele lui: Citeşte tot articolul


Regrete şi nostalgii (2): cărți pe care le-am citit prea târziu

... şi, pe alocuri, motivele tâmpite pentru care s-a întâmplat asta. Gând la gând cu bucurie: după ce vineri v-am povestit de cărţile pe care le-am citit prea devreme, ni s-a sugerat să mergem mai departe şi să înşirăm cărţile pe care le-am citit prea târziu. Ne gândisem deja la asta, aşa că azi o să vă povestesc despre cărţile alea pe care la o anumită vârstă, le citeau toţi colegii şi prietenii mei, dar pe care eu le-am sărit - pentru că voiam să fiu altfel, pentru că aveam cu totul alte preocupări, sau pur şi simplu pentru că nu mi-au picat în mână la momentul potrivit - şi pe care le-am redescoperit cu câţiva ani mai târziu decât ar fi trebuit. Citeşte tot articolul

Regrete şi nostalgii (1): cărţi pe care le-am citit prea devreme

Sau o recunoaștere umilă a propriei ignoranțe, de care nu scapi toată viața oricât de mult ai citi, dar pe care dacă o conștientizei, măcar poți s-o mai lovești în cap din când în când. Pentru că nu mi-a zis nimeni ce să citesc (din fericire), și oricum, dacă mi-ar fi zis, mi-era tot aia, că n-aș fi ascultat. Ba nu, cred că mama îmi bătea la un moment dat niște apropouri cum c-ar fi cazul mai las cărțile cu extratereștri și să citesc niște Jules Verne, dar m-am făcut că n-aud. Când ai zece ani și visezi să devii astronaut, știi deja că proiectilul lui Jules Verne n-o să te ducă pe lună. Citeşte tot articolul

Trei săptămâni în Himalaya, de Marius Chivu

Am citit Trei săptămâni în Himalaya într-o duminică, la ţară, cu câmpul nesfârşit şi verde în faţa ochilor. Şi mi-a plăcut! Nu doar pentru că Marius Chivu are umor şi pentru că nu-i e teamă de enumerări (care sunt una dintre plăcerile mele vinovate), ci şi pentru că a făcut din povestea drumului prin munţi, un thriller. Thriller de călătorie: poate ar trebui să înregistreze brandul, dacă nu există deja :) Citeşte tot articolul

„Teatrul se continuă în noapte ca o experienţă a visului” – Interviu cu George BANU

Stabilit din 1974 în Franţa, eseistul şi teatrologul George Banu a păstrat, asemenea lui Matei Vişniec, un dialog viu şi constant cu scena teatrală românească. Prezent, anual, la cele mai importante festivaluri de teatru din ţară, George Banu a participat şi la festivalul de la Sibiu, din luna iunie, în cadrul căruia s-a jucat Visul unei nopţi de Shakespeare, un spectacol după un scenariu al său. Tot în cadrul festivalului, şi-a lansat volumul Cortina sau fisura lumii (traducere de Ileana Cantuniari, Editura Humanitas, 2012). George Banu, care consideră că nu e nevoie de Harold Bloom pentru a-i restitui lui Shakespeare locul în cultura europeană, preferă o abordare poetică a textelor shakespeariene, astfel că o colaborare cu regizorul Gavriil Pinte a venit ca un demers firesc. Citeşte tot articolul

Poezia arhivelor de la Monte Negro

Fiind în primul rând poet și doar apoi romancier talentat, nu ne poate surprinde faptul că și cel mai recent volum al lui Octavian Soviany, Arhivele de la Monte Negro, este de o mare subtilitate stilistică. După romanul Viața lui Kostas Venetis, care a câștigat numeroase premii literare în cursul anului trecut, Soviany publică acum un nou roman de o poezie ieșită din comun. Deși pagina de gardă menționează faptul că ne aflăm pe tărâmul prozei, nu cred că i-aș da vreodată alt verdict cărții în afară de proză poematică. Citeşte tot articolul

Holocaustul în benzi desenate – Maus

Poate cea mai cunoscută bandă desenată cu subiect istoric din întreaga lume este Maus. Povestea unui supravieţuitor, de Art Spiegelman, recent tradusă şi în limba română. Romanul a apărut, iniţial, în două volume, însă ediţia românească le conține în același volum pe amândouă. Art Spiegelman a avut nevoie de 13 ani pentru a scrie acest roman surprinzător, care a făcut furori în întreaga lume, fiind, de altfel, singurul roman grafic câştigător al Premiului Pulitzer, în 1992. Citeşte tot articolul

Cu Frații Sisters în Vestul Sălbatic. Nu uitați să vă luați periuța de dinți!

O să fiu foarte sinceră: la început, de când i-am citit numele, mă așteptam să fie o carte proastă. Sau nu neapărat proastă. Banală. Genul ăla cu care te răcorești în autobuz, după care o abandonezi pe un raft și într-o lună nici nu mai ții minte despre ce era. Nu știu de ce - poate titlul e de vină, poate poza de pe copertă, cu doi cowboy, un cactus și două căruțe. Poate faptul că genul ăsta de roman se traduce greu și bănuiam c-or să ma aștepte grămezi de formulări bombastice care or să-mi producă până la sfârșit mâncărimi și strănuturi. Citeşte tot articolul

Patru autori indieni de Booker Prize

Man Booker este un premiu literar care se acordă anual celui mai bun roman de limbă engleză scris într-una dintre ţările din Commonwealth, plus Irlanda şi Zimbabwe. Din 1969, de când există, a fost acordat de patru ori unor cetăţeni indieni; se întâmplă ca aceştia patru să se numere printre autorii mei preferaţi, iar aceste romane (într-adevăr meritorii) să fie motivele pentru care i-am citit şi în continuare. Să o luam în ordine invers cronologică. Citeşte tot articolul

Ce să-mi cumpăr, tabletă sau e-book reader?

Tehnologia avansează (şi se ieftineşte), copacii se împuţinează şi hârtia devine din ce în ce mai scumpă, astfel încât va veni o vreme când şi cel mai avid consumator de carte pe hârtie se va întreba dacă nu e cazul să facă marele pas către cărţile electronice. Moment în care va interveni dilema – tabletă sau e-book reader? Ca posesor atât de tabletă cât și de ebook reader şi fervent susţinător al ideii de carte electronică, am să încerc să alcătuiesc o listă de argumente pro şi contra pentru ambele tipuri de gadget, sperând ca şi alţi posesori să o completeze şi ei, în urma experienţelor lor, astfel încât să vă puteţi decide mai uşor. Notă: nu vă vom recomanda mărci sau tipuri de readere ori tablete, asta e o cu totul altă discuţie. Aici comparăm doar readerul cu tableta. Citeşte tot articolul

Cum să plagiezi cu talent

In lumina evenimentelor recente care ne transformă scena politică într-un circ defel amuzant, ne-am gandit să vă povestim azi despre plagiat şi cum să fii un plagiator de succes.* Să începem cu instrucţiunile de folosire a conceptului: recomandat copiilor de până la 21 de ani, altfel devine ilegal, imoral şi nu îngraşă (mintea). Ceea ce vrem să spunem este că la o anumită vârstă plagiatul se poate face cu succes şi chiar cu avantaje personale pe termen lung, până cel mult în facultate. Înainte să vă revoltaţi împotriva ideii de a încuraja tineretul să plagieze, să ne gândim la definiţia noţiunii, după DEX: A-și însuși, a copia total sau parțial ideile, operele etc. cuiva, prezentându-le drept creații personale; a comite un furt literar, artistic sau științific. Citeşte tot articolul

Hollywood-ul lui Bukowski, puțin glam, mult (prea mult) vin

Ultima dată când am citit un roman de Bukowski eram prin anul întâi de facultate. Era Femei - un volum împrumutat de la un coleg din cămin, pe care nu l-am returnat niciodată (ocazie cu care îi cer scuze proprietarului, dar n-am mai vorbit de vreo cinci ani). Adolescenţa târzie, încă teribilistă şi revoltată, e pământ fertil pentru beatnici sau boemi ca Bukowski. Îi haleşti pe pâine, te juri că tu n-o să creşti niciodată şi te gândeşti că eşti pe drumul cel bun: cu beţiile stai bine, e clar deci c-o să ajungi scriitor celebru. Citeşte tot articolul