Featured

Curajul de a fi incorect religios – José Saramago, „Cain”

  Să pui întrebări şi să îndrepţi atenţia asupra incongruenţelor de care mustesc textele sacre nu prea sunt demersuri compatibile cu un bun credincios. Dar ce noroc că un scriitor nu trebuie să respecte astfel de norme! După bunul său plac, poate să ia orice personaj din Biblie şi să-l pună în toate contextele posibile. Am descoperit cu bucurie că ultimul roman al lui Saramago, Cain, chiar asta face: se joacă, ireverenţios, cu personaje bine-cunoscute din Biblie şi demontează toate convenţiile, deschizând calea pentru numeroase întrebări referitoare la raportul omului cu divinitatea, așa cum a făcut cu foarte controversata Evanghelia după Isus Christos. Citeşte tot articolul

Blestemaţi, de Chuck Palahniuk

Nu mai deschisesem de o bună bucată de timp o carte de Palahniuk şi uitasem cât de razna poate să fie. În cazul romanului Blestemaţi – Damned, din 2011, publicat şi de Polirom în 2012, razna e aproape un eufemism. Dacă în recenzia de acum câteva zile vorbeam despre o autoare care ia voce de bărbat, în Damned Palahniuk are voce de fată. Mai precis, de o fată de 13 ani, grasă, ochelaristă şi... moartă. Citeşte tot articolul

Pe aici au trecut cuţitarii (A Visit From the Goon Squad) de Jennifer Egan

De A Visit From the Goon Squad am auzit prima oară acum vreun an şi ceva, când a câştigat premiul Pulitzer pentru ficţiune. Şi cam de atunci aştept să se traducă. În cele din urmă s-a întâmplat (sub numele "Pe aici au trecut cuţitarii") - dar n-am mai avut răbdare să fac rost de ea. Am citit-o în engleză, şi poate că a fost mai bine, pentru că o mare parte din farmecul cărţii stă în felul în care Egan jonglează cu limba engleză, adaptând-o la timpuri diferite, persoane diferite, ba chiar introducând diferenţe subtile de nuanţă în exprimarea aceluiaşi personaj, la vârste diferite. Citeşte tot articolul

Interviu cu Mădălina Andronic despre Zâna Zorilor şi alte poveşti frumos ilustrate

Mădălina Andronic ilustrează poveşti sau face din ilustraţii poveşti de sine stătătoare. Am cunoscut-o pe Mădălina de jumătate de an, iar de atunci încoace de câte ori văd o nouă ilustraţie sau un nou proiect semnat de ea mă minunez de fiecare dată. De la felicitări ilustrate, la ilustraţii care abia aşteaptă să vină înrămate la tine acasă, de la cărţi extraordinar desenate la bijuterii fantastice... tot ce-i iese din mâini ne spune că avem de-a face cu un ilustrator şi un artist de care vom auzi constant :) Citeşte tot articolul

15 site-uri literare (şi mai puţin literare) care merită urmărite

După mai bine de un an de adunat săptămânal linkuri în rubricuța noastră de știri, și anume Cărți în .com/.co.uk, m-am gândit că e timpul să vă povestesc despre câteva site-uri de cărţi pe care, dacă aveţi timp, merită să le citiţi pagină cu pagină. Pentru că dacă faceţi asta, nu numai că o să fiţi la curent cu tot ce spune şi face Salman Rushdie (unul dintre cei mediatizaţi scriitori în momentul ăsta), dar o să vă răsfăţaţi neuronii cu articole de opinie excelent scrise şi cronici cel puţin apetisante. Cu alte cuvinte, dacă până acum n-aţi avut cu ce să pierdeţi timpul pe Internet (puţin probabil, da, ştiu), vă dăm noi :) Citeşte tot articolul

1 iunie pentru copii mari

Nu ştiu voi, dar noi nu ne-am mai jucat de mult timp elasticul. Nu ne-am mai jucat de atâta timp, încât, data viitoare când o să avem ocazia să facem asta (când oare?), ar cam trebui să imortalizăm momentul, ca să ne amintim mereu că a existat un timp în viaţa noastră când să-ţi iasă "picioruşul pe genunchi" în timp ce silabiseşti co-ca-co-la era cea mai mare victorie posibilă. Citeşte tot articolul

„Nu sunt scriitor, doar un personal literar auxiliar cu carte de vizită” – un cristian

Om de editură, organizator de proiecte culturale, redactor la Observator cultural, un cristian (pseudonim pentru Cristian Cosma) este acum şi prozator. Morţii Mă-tii, roman publicat în 2011, la Casa de pariuri literare (care numără două premii în palmaresul său, unul acordat de revista Tiuk! şi altul primit în cadrul Galei Bun de Tipar), este o provocare la adresa cititorului, în speţă la adresa celui care judecă o carte numai după titlu. Dar cine trece de titlu va avea o surpriză, şi una chiar foarte plăcută: va descoperi un scriitor – deşi afirmă sus şi tare că nu se încadrează în această categorie – care chiar are ceva de spus. Vă invităm la un interviu cu autorul, „un personaj” al lumii literare româneşti din ultimii cincisprezece ani, care vorbeşte aici nu numai despre traseul care l-a dus la scrierea acestei cărţi, ci despre întreaga sa experienţă, underground şi nu numai, din culise şi de pe scenă. Citeşte tot articolul

Neil Gaiman: “I learned to write by writing”

Ai zice că un scriitor care n-a trecut la rândul lui prin facultate n-ar putea fi în măsură să de asfaturi unor proaspeţi absolvenţi - dar, la fel ca şi Steve Jobs, (2005, Stanford), David Foster Wallace (Kenyon, 2005) sau chiar Winston Churchill (Harrow School, 1941 - dar pe el îl ajuta contextul, pe timp de război oamenii sunt mai însetaţi după cuvinte mari), Neil Gaiman s-a achitat cu brio de sarcina de a fi acea figură de neuitat ale căror cuvinte le vor suna în cap mult timp după absolvire studenţilor de la Philadelphia University of Arts. Citeşte tot articolul

Ruseasca Generație P a rusului Pelevin

Faceți cunoștință cu Vavilen. Este copywriter, a studiat literatura și se vrea poet. În Rusia modernă, lucrurile sunt razna și realitățile nu-s chiar evidente. Psihoză colectivă? Poate asta vrea să spună Generația P. Sincer, habar n-am. :) Stau și mă gândesc cum să scriu despre cartea asta. E o nebunie, credeți-mă, un amalgam fascinant și bizar, pe care nu prea știi de unde să-l apuci, care de la un punct încolo dă deoparte sensul, narațiunea și o ia pe câmpi complet. Citeşte tot articolul

Sentimentul unui sfârșit sau memoria după Barnes

Ce m-a legat întotdeauna de Barnes a fost o anumită percepție a trecerii timpului, un sentiment al lui atunci și acum, subiectiv, resemnat și poetic, o apropiere profundă de sfârșit prin lentila dulce a unui trecut ce sublimează naivitătățile, revoltele, intelectualismele într-o atmosferă ca o zi caldă și tristă de toamnă târzie. Citeşte tot articolul

Norman Manea: „Literatura este, în esenţa ei, amorală. Morala ei vine implicit”

Într-o discuţie care a captat atenţia publicului de la Librăria Bastilia timp de aproape trei ore, Norman Manea, aflat în ţară la invitaţia revistei Observator cultural şi a Editurii Polirom, a invitat la un dialog care să nu stea sub lupa  moralităţii, ci să fie mai caustic, în sensul de a încerca să descopere miezul creativităţii. „Literatura este, în esenţa ei, amorală. Morala ei vine implicit, şi nu explicit. Cînd vine explicit, e o proastă literatură, cum ştim prea bine”, a afirmat Norman Manea, pentru care, indiferent de cît de multe traduceri beneficiază cărţile sale, singura limbă trăită este limba română. Citeşte tot articolul

Toni Morrison şi valorificarea pozitivă a trecutului

Odată cu dezvoltarea tot mai accentuată, în ultimii ani, a studiilor multiculturale, cu ramura sa de studii postcoloniale, problema sclaviei (abolită extrem de tîrziu, în America, spre mijlocul secolului al XIX-lea, efectele ei fiind vizibile însă pînă tîrziu în secolul al XX-lea, culminînd cu celebrele manifestări Ku Klux Klan, care şi-au făcut simţită prezenţa, deşi fără amploare, chiar în anii ’90) şi a modului în care aceasta a ajuns să fie reprezentată în literatură face subiectul a numeroase studii. Pentru sute de ani, negrul s-a situat în Alteritate, o alteritate pe care cei ce s-au dovedit mai puternici nu au dorit să o cunoască, ci să o supună. Apropierea de „Celălalt” capătă, astăzi, configuraţii diferite, abordările cele mai frecvente arătînd cît de puţin se cunoaşte din mentalitatea celor provenind din spaţii considerate multă vreme doar ca exotice (Edward Said, Gayatri Spivak, Homi K. Bhabha sînt printre cele mai cunoscute voci care atrag atenţia asupra necesităţii de a ieşi dintr-o perspectivă europocentristă şi de a ne apropia de alte spaţii culturale cu deschidere). Citeşte tot articolul

Muzica lui Haruki Murakami

Oare cât ne-ar lua să facem o lista cu motivele pentru care citim? Foarte mult, evident, mai ales că fiecare dintre noi are propriile impulsuri subiective. Ba chiar uneori ne-ar fi greu să spunem pe bune de ce citim. Cu alte cuvinte, fiecare dintre noi trece materia literara prin propriul filtru al conştiinţei, ceea ce conferă unei cărţi multiplele interpretări. Dar muzica? Cum rămâne cu muzica din cărți? Citeşte tot articolul