Literatură străină

Descoperiți literatura străină!

Sunt atâtea cărți de literatură străină care merită descoperite! Din atâtea apariții, nu știi uneori ce să alegi, cum să faci selecția și cum să citești cele mai bune cărți scrise de autori străini contemporani sau clasici. Prin recomandările noastre, sperăm să vă facem mai ușoară alegerea și mai plăcută lectura.

Cronici de carte

Citim cărți scrise de autori străini, facem recomandări, vă spunem ce ne-a plăcut, ce nu și ce merită să lecturați. Citim cărți clasice sau contemporane de literatura străină, descoperim noi scriitori străini și luăm pulsul lumii literare de peste tot.

Autori străini

Sunt autori străini mari cărora le citim și recitim cărțile (cui nu-i place Julian Barnes, Haruki Murakami, Orhan Pamuk, Salman Rushdie și atâția alții?), ne întoarcem uneori la clasici, alteori găsim scriitori străini noi, abia traduși sau pe care îi citim în altă limbă. Ne interesează și viețile lor, obiceiurile de scris, sfaturile pe care le dau cititorilor sau altor autori, povești și întâmplări relevante. Găsiți aici și interviuri cu scriitori străini care ne-au vizitat sau cu care am discutat pe e-mail.

Noutăți și traduceri de carte străină

Suntem la curent cu ce se traduce la noi din literatura străină, cu noutățile editoriale, uneori comparăm traducerea cu originalul și alteori ne gândim ce-am mai vrea să vedem tradus pe rafturile noastre din cărțile străine nou apărute.

Fifty Shades of Grey, partea a doua: acum, cu mai puţin sex şi mai mult bitch slapping

Ştim că sunteţi curioşi. Că de când aţi citit prima noastră cronică la Fifty Shades of Grey nu v-aţi putut gândi decât la volumul doi, Fifty Shades Darker.

Oare prin ce aventuri erotice mai trec inocenta Anastasia şi Mr. Grey cel întunecat, abuzat şi fucked-up, dar cu un suflet de aur. Sex într-o piață publică? Gang bang? Food play care l-ar face să roşească pe Mickey Rourke din Nine 1/2 weeks? Obiecte ascuţite? CE POATE SĂ URMEZE? Citeşte tot articolul


„Truisme” – „Schimbarea la trup” de Marie Darrieussecq

Marie Darrieussecq (n. 1969) e deja o scriitoare cunoscută în Franţa, autoare a mai multor romane – toate publicate la P.O.L. – printre care: Naissance des fantômes, Le Mal de mer, Précisions sur les vagues, Bref séjour chez les vivants, Le Bébé, Tom est mort (pentru care a fost acuzată de scriitoarea Camille Laurens de „plagiat psihic”, acuzaţie în urma căreia a publicat, în 2010, Rapport de police. Accusations de plagiat et autres modes de surveillance de la fiction, despre care am scris aici), Clèves, Il faut beaucoup aimer les hommes. Cu toate acestea, romanul care a făcut-o celebră, care i-a adus succesul de public şi de critică, a fost micul ei roman de debut, intitulat Truismes, publicat în 1996. În 1996, romanul său a fost cea mai tradusă carte franceză a anului, înaintea Testamentului francez al lui Andrei Makine. Citeşte tot articolul


Sofi Oksanen: „Pentru mine a fost dintotdeauna clar că nu mă voi căsători cu un scriitor”

Sofi Oksanen, romancieră şi dramaturgă, este probabil cea mai cunoscută scriitoare finlandeză contemporană. Romanul Purificare (Polirom, 2011, traducere de Adela Victoria Korshin), apărut în 2008 şi tradus în 43 de limbi, a câştigat numeroase premii, printre care: Prix Femina Etranger (2010), The European Book Prize (2010), Le Prix du Roman FNAC (2010). (Recenzia, aici). A mai semnat romanele Vacile lui Stalin (debutul său, 2003; Polirom 2012, traducere de Sigrid Crăsnean) şi Baby Jane (2005). Ultima carte publicată de Oksanen se numeşte Ziua în care au dispărut porumbeii şi a apărut şi la Polirom în 2013, în traducerea lui Sigrid Crăsnean.

For the English version of the interview, please click here.

Citeşte tot articolul


Ascultă singura înregistrare audio păstrată cu Virginia Woolf

Săptămâna trecută a ieșit la iveală, via Dangerous Minds, singura înregistrare audio care s-a păstrat cu vocea Virginiei Woolf. Această înregistrare există fizic la British Library National Sound Archive. Pe site-ul Virginia Woolf Society am găsit câteva informații în această privință: se pare că scriitoarea britanică a fost de trei ori în direct la radio BBC - prima dată împreună cu soțul ei, Leonard Woolf, în 1927, participând la o discuție pe tema ”Are Too Many Books Written and Published?” (script încă păstrat); apoi la o discuție despre Beau Brummell, în 1929, script-ul emisiunii dispărând peste ani (a fost totuși publicat în ”Listener” în același an); în cele din urmă, a fost invitată să vorbească în cadrul programului numit Words Fail Me, în 1937. Citeşte tot articolul

Cum se scrie un roman de succes – „Adevărul despre cazul Harry Quebert” de Joël Dicker

Scriitorul elveţian Joël Dicker (n. 1985) are deja două romane publicate, Les derniers jours de nos pères şi La vérité sur l'affaire Harry Quebert. Cel din urmă roman a fost recompensat în 2012 cu Premiul Academiei Franceze, dar şi cu Goncourt des Lycéens. La Vérité sur l'affaire Harry Quebert a fost tradus şi în română în 2013 de Ana Antonescu, la Editura Trei, cu titlul Adevărul despre cazul Harry Quebert. Citeşte tot articolul


Feliz Cumpleaños, dragă Pablo Neruda!

La două zile după ziua de naștere a lui Marcel Proust, dar la 33 de ani distanță și în alt colț de lume (Parral, Chile), venea pe lume ”cel mai mare poet al secolului XX, în orice limbă” (Gabriel Garcia Marquez), Pablo Neruda. Și-a ales numele după cel al reprezentantului realismului ceh, poetul Jan Neruda și, curând, a înlocuit și din punct de vedere legal Neftali Ricardo Reyes Basoalto cu Pablo Neruda. Poetul chilian a fost extrem de bine receptat încă din tinerețe atât de către conaționali, cât și de oamenii din lumea largă, ajungând, cu doi ani înainte de moartea sa din 1973, să primească Premiul Nobel pentru Literatură. Citeşte tot articolul

Recomandări de lectură (III) de la Donald Barthelme și Zadie Smith, împreună cu topuri realizate de scriitori

Mini-seria de recomandări de lectură de la scriitori poate continua la nesfârșit, căci mare este grădina informației în ziua de astăzi :). Totuși, vă propun să aruncăm un ultim ochi pe alte două liste (ale lui Donald Barthelme și Zadie Smith) și să facem un inventar: ce am citit și ce ne atrage să citim? Care listă vi s-a părut mai completă sau mai interesantă dintre cele 6 prezentate de-a lungul timpului? Pentru cei care rămân până la sfârșitul articolului (știu, puteți să trișați), am să vă spun despre un sondaj fain care i-a scos la înaintare pe 125 de autori celebri și i-a pus să voteze cele mai mari cărți din toate timpurile (bine, scroll down dacă nu vă puteți abține :) ). Citeşte tot articolul

Homo Faber de Max Frisch

O carte densă, cu multiple nuanțe, pe care trebuie să o citești cu atenție pentru a nu pierde nimic din fantasticul puzzle psihologic pe care-l face Max Frisch, Homo Faber face parte dintre acele texte care te bântuie mult timp după ce le-ai citit. Mereu ai impresia că-ți scapă ceva, așa cum îi scapă personajului principal, Walter Faber, sensul coincidențelor pe care le trăiește și un anumit irațional pe care, din perspectiva sa tehnicistă asupra lumii, și-l refuză.

Citeşte tot articolul


„Dacă părinții mei n-ar fi fugit de comunism, cu siguranță n-aș fi fost astăzi scriitor“. Interviu cu Michael STAVARIČ

Michael Stavarič, invitat la evenimentul „Trei ţări, aceeaşi limbă”, în cadrul Salonului Internaţional de Carte Bookfest, a emigrat împreună cu familia din Cehia în Austria, de când avea şapte ani, şi a ajuns să fie considerat unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori austrieci (printre cele mai cunoscute romane ale sale, se numără Stillborn şi Magma). Am stat de vorbă cu el despre condiţia scriitorului emigrat, despre comunism şi abordarea trecutului, despre libertate şi ironie. Citeşte tot articolul

Alain de Botton și “Religia pentru atei” din viața de zi cu zi

Alain de Botton nu-și propune să jongleze cu veșnicul măr al discordiei dintre credincioși și atei: existența lui Dumnezeu. Bineînțeles că nu există, spune tranșant de la început de Botton, ateu convins, bineînțeles că nici o religie nu e adevărată în sens teologic, dar hai să vedem ce putem învăța noi, ateii, din practicile religioase. Cum aplicăm ideile religioase, cele bune, în viața noastră de zi cu zi? Religiile nu sunt construite întâmplător, ci se bazează pe o bună cunoaștere a naturii umane, a relațiilor noastre cu ceilalți și a nevoilor noastre.

Citeşte tot articolul


One Day – David Nicholls şi ziua lui nesfârşită (carte și film)

This is where it all begins. Everything starts here, today. De la bun început trebuie să vă spun că dacă aţi evitat să citiţi romanul din cauza fimului, aţi greşit. Nu că filmul n-ar fi simpatic – mie, cel puţin, mi-a plăcut  – dar nu e nimic mai mult decât o comedioară romantică şi dulce, cu un final cam bizar. Iar romanul lui Nicholls este departe de a putea fi rezumat atât de uşor. Citeşte tot articolul

Despre „O zi din viaţa lui Ivan Denisovici” de Aleksandr Soljeniţîn

În noiembrie 1962, în paginile revistei Novîi Mir (Lumea Nouă), era publicat microromanul O zi din viaţa lui Ivan Denisovici. Autorul, Aleksandr Soljeniţîn, va deveni celebru datorită acestei cărţi, publicate apoi în volum cu aprobarea lui Nikita Hruşciov, care se afla în plină campanie de „demascare“ a crimelor staliniste. Alexandr Soljeniţîn nu era străin de ororile lagărelor staliniste, orori descrise cu asupra de măsură în microromanul său. Citeşte tot articolul

Despre nemulţumirile lui Joseph Bloch – „Frica portarului înaintea loviturii de la 11 metri” de Peter Handke

Teribilistul scriitor austriac Peter Handke s-a impus de foarte tânăr pe piaţa literară de limbă germană. La 23 de ani, invitat fiind de Gruppe 47 – din care făceau parte, printre alţii, şi Heinrich Böll, Günter Grass, Ingeborg Bachmann –, după ce a ascultat câteva texte, s-a ridicat şi le-a reproşat celor prezenţi neputinţa lor de a descrie. Bineînţeles, a fost dat afară de la întâlnire, dar diverse reviste i-au publicat fotografia şi au scris despre gestul lui. Primul său roman, apărut în 1970, Frica portarului înaintea loviturii de la 11 metri, se bazează tocmai pe procedeul descrierii. De ce a ales ca punct central al prozelor sale tocmai acest procedeu literar? Victor Scoradeţ – prefaţatorul ediţiei româneşti a romanului - dă un răspuns mai mult decât lămuritor: Citeşte tot articolul

Generaţia X şi societatea de consum

 Generaţia X: poveşti pentru cultura cu acceleraţie de Douglas Coupland, roman apărut în 1991, devenit în scurt timp o carte-cult, tradusă în şaisprezece limbi, surprinde foarte bine lehamitea unei generaţii ce refuză viaţa comună a americanului de rând, ambiţios, dornic să se realizeze profesional şi să-şi întemeieze o familie. Cei trei eroi ai acestui roman – Andy, Dag şi Claire –, asemenea eroului lui Salinger din De veghe în lanul de secară, nu se regăsesc în valorile americane contemporane lor, valori care au la bază sintagme ca „Greed is good” („Lăcomia este bună”). Deşi tineri, inteligenţi, proveniţi din familii respectabile, nu vor cariere; muncesc ca barmani sau vânzători, ceea ce nu le dă o satisfacţie prea mare, fiind vorba despre job-uri McJug – influenţa de tip fast-food în construcţia denumirii este evidentă: Citeşte tot articolul