Literatură străină

Descoperiți literatura străină!

Sunt atâtea cărți de literatură străină care merită descoperite! Din atâtea apariții, nu știi uneori ce să alegi, cum să faci selecția și cum să citești cele mai bune cărți scrise de autori străini contemporani sau clasici. Prin recomandările noastre, sperăm să vă facem mai ușoară alegerea și mai plăcută lectura.

Cronici de carte

Citim cărți scrise de autori străini, facem recomandări, vă spunem ce ne-a plăcut, ce nu și ce merită să lecturați. Citim cărți clasice sau contemporane de literatura străină, descoperim noi scriitori străini și luăm pulsul lumii literare de peste tot.

Autori străini

Sunt autori străini mari cărora le citim și recitim cărțile (cui nu-i place Julian Barnes, Haruki Murakami, Orhan Pamuk, Salman Rushdie și atâția alții?), ne întoarcem uneori la clasici, alteori găsim scriitori străini noi, abia traduși sau pe care îi citim în altă limbă. Ne interesează și viețile lor, obiceiurile de scris, sfaturile pe care le dau cititorilor sau altor autori, povești și întâmplări relevante. Găsiți aici și interviuri cu scriitori străini care ne-au vizitat sau cu care am discutat pe e-mail.

Noutăți și traduceri de carte străină

Suntem la curent cu ce se traduce la noi din literatura străină, cu noutățile editoriale, uneori comparăm traducerea cu originalul și alteori ne gândim ce-am mai vrea să vedem tradus pe rafturile noastre din cărțile străine nou apărute.

Iubirea, ca împlinire a raţiunii. Graeme Simsion, „Proiectul Rosie”

V-aţi uitat vreodată la serialul The Big Bang Theory? E o comedie, în care personajele sunt nişte fizicieni extrem de deştepţi, dar cam nerdish. Iar cel mai colorat personaj este Sheldon Cooper, un geniu şi, în acelaşi timp, un inadaptat social, incapabil să empatizeze cu lumea şi cu sentimentele celorlalţi, nereuşind, de pildă, să perceapă ironiile. Comportament foarte asemănător cu al celor care suferă de Asperger (cu toate că nu asta au dorit să portretizeze producătorii serialului) şi care vă va aminti cu siguranţă de personajul scriitorului australian Graeme Simsion, din romanul său de debut, Proiectul Rosie. Citeşte tot articolul


Michele Mari despre Pink Floyd în Roșu

Scriitorul italian Michele Mari a scris un text inedit: o biografie ficțională a trupei Pink Floyd, centrată în jurul influenței pe care fascinantul Syd Barrett a avut-o în toată istoria formației. E un joc al vocilor și al perspectivelor, în care fiecare dintre membrii trupei, dar și dintre oamenii esențiali care au avut contact cu Pink Floyd, își spune povestea ce combină realitatea biografică cu ficțiunea. Am stat de vorbă cu el despre literatură și, bineînțeles, muzică.

For the English version of the interview, please click here.

Citeşte tot articolul


Povestea lui O de Pauline Réage. Povestea din spatele poveștii lui O

M-am apucat de Histoire d'O după ce am remarcat că toată lumea bună a internetului literar recomanda fanilor lui E. L. James și Fifty Shades of Grey să răsfoiască romanul lui Pauline Réage, pentru că o să-i lecuiască de mommy p0rn.

O carte scrisă în spiritul Marchizului de Sade, dintr-o perspectivă feminină, suna cel puțin interesant, iar observațiile unui așa-zis cronicar online descoperit aleatoriu, care, într-o comparație între cele două cărți (complet inutilă, dacă mă întrebați pe mine, e ca și cum ai compara o mașinuță teleghidată cu un tanc), sublinia că lui nu i-a plăcut deloc Povestea lui O de Pauline Réage pentru că nu are cuvinte porcoase, m-au convins în cele din urmă. Literatură erotică safe for work - sau, mă rog, safe în cazul în care ți se uită cineva peste umăr, nu și în cazul în care cineva îți citește gândurile. Sau îți ia temperatura. Citeşte tot articolul


Uzma Aslam Khan: „Scrisul e compulsie. Trebuie s-o fac, nu e o alegere.“

Uzma Aslam Khan este o scriitoare pakistaneză care scrie despre probleme ale timpului nostru: militarismul tot mai accentual căruia îi cad victimă civilii, o presă care selectează foarte controlat ce faţetă a subiectului să arate publicului şi  o societate în care rolurile (şi prejudecăţile) sînt în continuare rigide şi mutilează relaţiile dintre oameni. În linii mari, despre asta este vorba în Libertatea de a iubi, roman tradus de curînd la Editura Polirom (trad. Adriana Minculescu) şi punctul de pornire al acestui interviu care a ajuns să atingă şi literatura, şi orietările politice ale acestei scriitoare mereu atente la tectonica politică din Orientul Mijlociu.

For the English version of the interview, please click here. Citeşte tot articolul


Must read: Erica Jong, Teama de zbor

Peste romanul autoarei Erica Jong am dat absolut accidental - așa cum dăm de obicei în viață peste lucrurile  bune. Căutam cu totul altceva, și, din link în link, iată-mă cu e-book-ul pe Kindle.

Am început cartea într-o vineri dimineața. Am terminat-o a doua zi, sâmbătă, deși are aproape 400 de pagini. Am citit în autobuz, în pat, în timpul mesei, în timp ce așteptam să intru la doctor. Am stat cu ea în brațe până la ora 4 dimineața. Fear of Flying a fost una dintre cele mai mișto lecturi peste care am dat de multă vreme încoace. Dacă e ceva care m-a scos din sărite, a fost trimiterea la Carrie Bradshaw de pe blogul editurii Trei, care a publicat cartea în română, pentru că face o mare nedreptate romanului lui Jong.  Citeşte tot articolul


Lois McMaster Bujold – Cioburi de onoare și de science fiction făcut praf

Cineva îmi spunea odată, când încercam să îi explic fascinația mea pentru cărți pe care alții nu le-ar răsfoi nici la budă, între două integrame și o tentativă de a citi cu voce tare textele în poloneză de pe cutiile de detergent, că viața e prea scurtă pentru cărți proaste. L-am contrazis. Dincolo de o lungă dezbatere apropo de ce înseamnă asta pentru oameni diferiți, cărțile cu adevărat proaste, cele absolut ridicole, pe care la fiecare două - trei pagini le arunc de pereți sau mă trezesc zbierând la vreun personaj stupid ca bunică-mea la Tânăr și neliniștit - alea sunt, pentru mine cel puțin, o plăcere mai mult sau mai puțin vinovată. Odată la câteva luni, o carte precum Fifty Shades of Grey e ca o gură de aer proaspăt pentru că nu e nimic mai hilar decât un autor de dramolete bombastice care chiar se ia în serios. Citeşte tot articolul


Regina Agatha Christie – Misterul crimei fără cadavru

Cînd vine momentul Agatha Christie, e nedetronabil. Vine rar, dar total. Pentru Misterul crimei fără cadavru am suspendat o zi, adică, de la un punct încolo, mi-am zis că n-are nici un rost să-mi mai propun să mă apuc de ceva. Nu săriţi cu invidia: am zis deja că momentul Agatha Christie vine rar! Rarisim. Citeşte tot articolul


Păcat şi redempţiune în „Litera stacojie” de Nathaniel Hawthorne

Publicat în 1850, în acelaşi an cu David Copperfield al lui Dickens, Litera stacojie de Nathaniel Hawthorne marchează un punct de turnură în literatura americană, o literatură aflată încă la începuturi, într-o perioadă de tatonare, de căutare a unei expresii proprii.

Romanul începe cu o schiţă despre casa vămii din Salem, oraşul natal al lui Hawthorne, schiţă care serveşte drept introducere la povestea propriu-zisă. Miza, în acest caz, este autenticitatea celor povestite. Autorul-narator, inspector de vamă, descoperă într-un pachet vechi, în casa vămii din Salem, o bucată de postav roşu pe care cu greu se mai putea desluşi o broderie de aur în forma literei A şi o hârtie care conţine amănunte despre istoria unei oarecare Hester Prynne. Citeşte tot articolul


Despre umbră şi alte gânduri. Pascal Quignard, „Umbre rătăcitoare”

Scrisă sub formă de aforisme şi meditaţii, cartea lui Pascal Quignard Umbre rătăcitoare adună o colecţie de gânduri variate, care trec de la condiţia umană, ajung la metafizica lecturii şi la imagine, la meditaţii legate de anumite acţiuni sau vorbe ale unor personaje istorice celebre, sau pur şi simplu frânturi de idei, aproape de natură poetică, despre lucruri simple, cum ar fi, de pildă, culoarea cerului. Citeşte tot articolul

Un thriller care te va ţine treaz – „Audiţia” de Ryū Murakami

Hotărât să se recăsătorească, la câţiva ani după moartea soţiei sale, un bărbat acceptă propunerea unui prieten să dea o audiţie pentru a putea cunoaşte cât mai multe femei şi a avea de unde alege. Straniu subiect, nu-i aşa? Ei bine, fiind marca Ryū Murakami, nu mai pare atât de straniu – ştim foarte bine cu ce teme provocatoare pot să vină literatura şi cinematografia japoneze (mai ales cinematografia!) şi, nu întâmplător, cartea lui Murakami a şi fost ecranizată cu succes de Takashi Miike, în 1999. Citeşte tot articolul

„E frumoasă dragostea pe care o trăiesc cu tine” – corespondenţă Ingeborg Bachmann – Paul Celan

Doi dintre cei mai importanţi poeţi de limbă germană din literatura secolului XX, Paul Celan (evreu de limbă germană, născut la Cernăuţi, în 1920, ai cărui părinţi au murit într-un lagăr de exterminare nazist) şi Ingeborg Bachmann (născută în 1926, la Klagenfurt, Austria) au trăit una dintre cele mai dramatice poveşti de dragoste rămase în istoria literară printr-un amplu epistolar. El a apărut în traducere românească (traducere din germană de Iulia Dondorici) sub titlul Timp al inimii: Ingeborg Bachmann – Paul Celan, corespondenţă, la Editura Art, în 2010. Volumul cuprinde şi corespondenţa dintre Paul Celan şi Max Frisch (scriitorul elveţian cu care Ingeborg Bachmann a avut o relaţie şi cu care a locuit în perioada 1958-1962), precum şi pe aceea dintre Ingeborg Bachmann şi Gisèle Celan-Lestrange (soţia lui Paul Celan). Citeşte tot articolul


Insolitul în povestirile lui Adolfo Bioy Casares – O păpușă rusească

Pe bună dreptate prozatorul argentinian Adolfo Bioy Casares s-a revendicat de la scriitori ca Franz Kafka sau Borges – în colaborare cu cel din urmă, de altfel, a şi scris câteva volume. Imaginarul său, apropiat şi de cel al lui Mircea Eliade, este unul care, prin stranietatea sa, desfide cotidianul, uzualul. Cu alte cuvinte, personajele lui Casares sunt puse în situaţii în care banalul de zi cu zi este pur şi simplu anulat. Printr-un stil simplu, direct, concis, lipsit de orice podoabă stilistică inutilă, uşor histrionic, poveştile lui Adolfo Bioy Casares – mici bucăţi de virtuozitate literară – surprind acel insolit încapsulat în realitatea noastră de zi cu zi, care se dezvăluie unor personaje mai mult sau mai puţin pregătite pentru această revelaţie.

Citeşte tot articolul


Orele îndepărate şi din nou despre cititul de plăcere

Am citit Orele îndepărtate cu o plăcere care mi-a amintit de verile lungi de cînd eram mici şi trăiam direct în cărţile pe care le citeam la umbră, pînă la ameţeală. Am dat peste o poveste în care se descoperă şi se tot descoperă cîte ceva: e despre o carte din copilăria unei întregi generaţii, Omul noroaielor, e cu un castel din Estul Angliei, cu trei surori bătrîne care încă îl locuiesc şi cu fată care dă peste nişte secrete foarte vechi. Da, are ceva gotic, deci ceva de împrumut, ceva de inimă albastră şi  în acelaşi timp ceva foarte, foarte  nou. Citeşte tot articolul

Elif Shafak despre onoare şi ruşine

Onoare, de Elif Shafak începe cu o crimă: un fiu îşi înjunghie mama pentru că o suspectează de adulter şi pentru că crede că e de datoria lui să aperere onoarea familiei. E gestul ultim care face să explodeze consecinţele unui set de valori în care bărbaţii sînt născuţi pentru onoare, iar femeile, pentru ruşine. Citeşte tot articolul

Despre nazism, comunism şi alţi demoni. Sofi Oksanen, „Ziua când au dispărut porumbeii”

Când spui Sofi Oksanen, te gândeşti în primul rând la romanul Purificare şi poate la Vocile lui Stalin, romanul ei de debut, dar am zis să încerc şi o altă carte a ei, despre care se vorbeşte mai puţin – Ziua când au dispărut porumbeii. Are acelaşi dramatism întâlnit în Purificare, vorbeşte despre aceleaşi drame prin care trec oamenii din cauza unui regim opresiv, despre trădare şi despre cât de uşor este să ajungi să faci compromisuri, toate spune cu o tentă de amărăciune ironică în ceea ce priveşte capacitatea de iluzionare a oamenilor şi fentele pe care ni le joacă istoria – este atât de uşor să schimbi plus cu minus şi să treci de la bine la rău, încât aceste concepte încep să pară şi ele şubrede. Dacă în Purificare citeam despre Estonia sovietică, mi-a plăcut că în Ziua când au dispărut porumbeii, focusul este pe perioada tulbure şi ezitantă a anilor ’40, care au cunoscut două sisteme totalitare diferite ca ideologie, dar foarte asemănătoare prin impactul asupra individului, şi anume distrugerea lui. Citeşte tot articolul