Literatură străină

Descoperiți literatura străină!

Sunt atâtea cărți de literatură străină care merită descoperite! Din atâtea apariții, nu știi uneori ce să alegi, cum să faci selecția și cum să citești cele mai bune cărți scrise de autori străini contemporani sau clasici. Prin recomandările noastre, sperăm să vă facem mai ușoară alegerea și mai plăcută lectura.

Cronici de carte

Citim cărți scrise de autori străini, facem recomandări, vă spunem ce ne-a plăcut, ce nu și ce merită să lecturați. Citim cărți clasice sau contemporane de literatura străină, descoperim noi scriitori străini și luăm pulsul lumii literare de peste tot.

Autori străini

Sunt autori străini mari cărora le citim și recitim cărțile (cui nu-i place Julian Barnes, Haruki Murakami, Orhan Pamuk, Salman Rushdie și atâția alții?), ne întoarcem uneori la clasici, alteori găsim scriitori străini noi, abia traduși sau pe care îi citim în altă limbă. Ne interesează și viețile lor, obiceiurile de scris, sfaturile pe care le dau cititorilor sau altor autori, povești și întâmplări relevante. Găsiți aici și interviuri cu scriitori străini care ne-au vizitat sau cu care am discutat pe e-mail.

Noutăți și traduceri de carte străină

Suntem la curent cu ce se traduce la noi din literatura străină, cu noutățile editoriale, uneori comparăm traducerea cu originalul și alteori ne gândim ce-am mai vrea să vedem tradus pe rafturile noastre din cărțile străine nou apărute.

Jurnalul unui psihopat, de Venedikt Erofeev

Venedikt Erofeev e cel care a scris Moscova-Petuşki, o carte pe care eu nu am pus încă mâna, care de care mi se reaminteşte de fiecare dată când caut ceva despre Erofeev: ba dau peste vreun post care spune că trebuie citită, ba peste vreun comment care insistă că e "mussssaiii"... Şi mi se mai aminteşte de celălalt Erofeev, pe numele lui Victor, contemporan cu Venedikt (Venicika e născut în '38, Victor în '47), care şi el trebuie citit. Planul meu e să găsesc cumva Moscova-Petuşki, să-l citesc şi pe Victor, şi să vedem cum arată Moscova şi sufletul rus prin ochii amândurora. Dar până una alta vă povestesc despre jurnalul psihopat. Citeşte tot articolul

Netherland. Adaptarea la America

Netherland (trad. Carmen Botoşaru), scris de Joseph O’Neill e una dintre cele mai bune şi mai substanţiale cărţi de ficţiune care se ocupă lucid, problematic şi poetic-mişcător de America post 9/11. Cadrul romanul este New Yorkul anilor 2000, oraşul straniu, frumos pînă la ameţeală şi, în acelaşi timp, capitală a singurătăţii, a fragilităţii şi a alienării, cu atît mai mult după 11 septembrie. E, ca în celebrul Angels in America,  oraşul care noaptea are o neverosimilă culoare, ce pare că vesteşte, într-un continuum fantomatic, nişte zori falşi, unul din acele locuri imposibil de imaginat în absenţa unui suflet rătăcitor, travestit, la propriu, în înger cu penele murdare. Citeşte tot articolul

Călătorie prin zăpezile de pe Gethen: Mâna stângă a întunericului

Am tot vorbit despre Ursula K. le Guin și sunt convinsă că nu e o străină nici pentru voi. Există o mână de autori de science fiction și fantasy care ar trebui citiți de oricine, fani ai SF-ului sau nu, pentru că romanele lor au valoare și dincolo de granițele genului, iar autoarea americană cu siguranță face parte din ei. Și din tot ce-a scris, sunt două cărți pe care trebuie neapărat să le citiți: despre una vorbim azi, cealaltă este Deposedații. Ambele, ca și Lumea lui Rocannon, de care am vorbit deja, fac parte din Ciclul Hainish. Citeşte tot articolul

Un posibil Paradis cu Toni Morrison

Paradis e romanul pe care Toni Morrison l-a scris după ce a luat Premiul Nobel pentru literatură, în 1993. E greu să nu fii curios cum scrie cineva care a obţinut premiul ăsta, ştiind în plus că a mai fost şi prima scriitoare afro-americană care a reuşit. Şi uite aşa m-am trezit  mergând vinerea trecută cu Paradis în braţe acasă. Citeşte tot articolul

Poveşti de adormit adulţi

M-am gândit de multe ori care au fost cărţile cu care am visat cel mai frumos. Nu îmi puneam problema cât anume din realitatea lor luam în irealitatea mea, ci doar dacă ficţiunile mele nocturne au fost mai senine, mai pastel sau mai sepia, mai nostalgice, feerice, mai cu lumina aia de peliculă gălbuie, veche. Citeşte tot articolul

Steinbeck şi Capa în Rusia

După al Doilea Război Mondial, la un pahar de Siussesse, Steinbeck şi Capa se hotărăsc să plece în Rusia. De ce? Pentru că deja jurnalismul mainstream era unul al opiniilor câtorva specialişti, iar ştirile despre Rusia, în afară de ideologie şi politică, veneau fără vreo informaţie despre oamenii de acolo şi starea lor după război. Aşa că-şi obţin vizele şi pleacă. Citeşte tot articolul

Trilogia Marte, la sfârșit

Vezi și recenziile la Marte Roșu și Marte Verde Am început Marte Roșu, primul volum din trilogie, pe undeva prin aprilie. Adică acum cinci luni. Între timp, am citit încă cinci sau șase cărți, în paralel, pentru că a mă dedica în exclusivitate lui Kim Stanley Robinson nu se prea potrivea cu bookaholismul, și oricum, dupa fiecare volum trebuie să respiri o săptămână două și să te relaxezi cu câte o carte la care, dupa două-trei ore de citit, chiar se vede că ai dat paginile. Citeşte tot articolul

10 scriitori portughezi pe care am vrea să îi citim

Mi-am petrecut vara în Lisabona, plimbându-mă în fiecare zi pe străduțele înguste cu piatră cubică din Bairro Alto. Am udat nopțile cu caipirinha și mi-am băut din când în când cafeaua la A Brasileira, despre care am aflat mai târziu că era una din cafenelele preferate ale lui Fernando Pessoa . M-am îndrăgostit de oamenii pe care i-am cunoscut acolo, de plaje, de căsuțele colorate cu haine întinse pe sârme la uscat, de muzica și de mirosurile Portugaliei: de sardine la grătar, de portocale și de apă. Citeşte tot articolul

Femeia eunuc, de Germaine Greer

Cartea Germainei Greer, care a făcut furori în Occidentul anilor ’70, este o colecţie de eseuri scurte, grupate în cinci secţiuni (Corpul, Sufletul, Iubirea, Ura şi Revoluţia), în care este vorba despre o anumită mutilare pe care femeile o suferă prin educaţia primită în copilărie şi care, ulterior, de-a lungul vieţii lor, le împiedică să fie libere. Cartea este haotică, prea puţin organizată, neacademică, foarte amuzantă şi sinceră. E plină de expresii licenţioase, afirmaţii îndoielnice, idei care n-au fost duse până la capăt. Dar sub toate stă întrebarea simplă şi de bun simţ: de ce nu sunt liberă şi cum aş putea deveni?

Citeşte tot articolul