Literatură străină

Descoperiți literatura străină!

Sunt atâtea cărți de literatură străină care merită descoperite! Din atâtea apariții, nu știi uneori ce să alegi, cum să faci selecția și cum să citești cele mai bune cărți scrise de autori străini contemporani sau clasici. Prin recomandările noastre, sperăm să vă facem mai ușoară alegerea și mai plăcută lectura.

Cronici de carte

Citim cărți scrise de autori străini, facem recomandări, vă spunem ce ne-a plăcut, ce nu și ce merită să lecturați. Citim cărți clasice sau contemporane de literatura străină, descoperim noi scriitori străini și luăm pulsul lumii literare de peste tot.

Autori străini

Sunt autori străini mari cărora le citim și recitim cărțile (cui nu-i place Julian Barnes, Haruki Murakami, Orhan Pamuk, Salman Rushdie și atâția alții?), ne întoarcem uneori la clasici, alteori găsim scriitori străini noi, abia traduși sau pe care îi citim în altă limbă. Ne interesează și viețile lor, obiceiurile de scris, sfaturile pe care le dau cititorilor sau altor autori, povești și întâmplări relevante. Găsiți aici și interviuri cu scriitori străini care ne-au vizitat sau cu care am discutat pe e-mail.

Noutăți și traduceri de carte străină

Suntem la curent cu ce se traduce la noi din literatura străină, cu noutățile editoriale, uneori comparăm traducerea cu originalul și alteori ne gândim ce-am mai vrea să vedem tradus pe rafturile noastre din cărțile străine nou apărute.

10 mame din cărţi cu care n-ai vrea ca mama ta să semene

Sunt atâtea mame în cărţi care mai bine ar rămâne acolo. Adică nu ai vrea ca vreuna dintre doamnele de mai jos să-ţi gătească micul dejun. Departe de imaginea idealizată a mamei cu care defilăm de 8 martie, în cărţi sunt mamele "dubioase", dezaxate, ciudate, violente, indiferente, maniacale, complexe, nebune. Despre câteva dintre ele, în cărţile de mai jos. Citeşte tot articolul

Infamiile mărunte dintr-un sat grecesc

Am luat romanul lui Panos Karnezis pentru că mi-a plăcut ideea de a citi un scriitor contemporan grec, asemănat cu Borges şi Marquez, ale cărui povestiri dintr-un sat grecesc nenumit stau sub titlul Infamii Mărunte. Şi, ca un făcut, până şi coperta îmi plăcea, cu greci toropiţi aşteptând la umbra unei prăvălioare să se întâmple ceva... sau nu. Ce mai, trebuia să-l iau! Citeşte tot articolul

8 cărţi noi pe care le-am citi

Ce mai e de citit? Ce mai e nou? Întrebări pe care le punem prietenilor, scriitorilor, editorilor, cunoscuților care știm că stau cu nasul prin cărți. Am încercat să răspundem văzând ce mai zic editurile și a ieșit o listă de care sperăm să ne ținem cumva. Chiar dacă de multe ori abaterile de la listă sunt cele mai plăcute, interesante și uneori profitabile. Citeşte tot articolul

Secrete bine păstrate

E foarte greu să vorbeşti despre romane cum e Să nu mă părăseşti (trad. Vali Florescu) fără teama de nu dezvălui prea mult. Pentru a păstra intactă bucuria unui cititor nou, cred că ar trebui vorbit cu moderaţie despre  identitatea cu totul aparte a personajelor, ca  şi  despre descoperirile pe care ele le fac (şi care au, toate, legătură cu viaţa, cu rostul ei). Citeşte tot articolul

Ce se aude cînd nu se aude nimic: muzica din cărţi

Nu mai ţin minte cînd mi-am închipuit pentru prima dată ce muzică se auzea în fundalul poveştilor pe care le citeam. Ştiu doar că ea, muzica,  oricum mi-oi fi închipuit-o, era esenţială. Am crescut cu Motanul încălţat, pe vinil, cu Raj Kapoor, cu  Mă dusei să trec la Olt şi cu Gabi Luncă, în funcţie de ce ascultau părinţii, bunicii sau vecinii noştri. Nu prea aveam cum să-mi imaginez alt play-list pentru petrecerile la care fugeau noaptea fetele împăratului şi rupeau, dănţuind, frumuseţe de sandale de aur, de argint, de oţel. Dar ce feerii trăiam în capul meu! Citeşte tot articolul

Povestiri africane, de Doris Lessing

Bănuiesc că dacă se întâmplă să te plimbi prin veldul nesfârşit al Africii de Sud, întinderea fără capăt, acoperită de ierburi ţi se va părea monocromă şi plată. Şi că de-abia dacă te vei apropia şi vei miji ochii, vei vedea câte culori ascunde.

Citeşte tot articolul


Cine sînt străinii din Orient Express?

Deosebit de agreabil este pentru mine – dacă mi-e permis să împrumut cuvintele unui  majordom englez, în voiaj prin bătrînul continent – să mă delectez din cînd în cînd cu cîte un roman poliţist. Cele britanice, old school , îmi provoacă o plăcere cu totul aparte, găsesc în ele ceva de provincie închisă în ticurile ei,  care satisface gustul meu uşor nerdish pentru chesti de-astea de pensionari. Citeşte tot articolul

Scriitoare la lucru

Te întrebi vreodată, în timp ce citeşti, când şi cum şi unde a fost scrisă cartea? Cum arăta foaia albă în ochii celei care avea s-o umple, cum arăta manuscrisul în diversele lui stadii? Era scris mai întâi de mână? Sau bătut direct la maşină? Era plin de tăieturi, mâzgăleli, răzgândiri şi enervări, sau părea mai degrabă curat, produsul unei idei coapte?

Cum arăta scriitoarea în timp ce punea pe hârtie paragrafele care ţi-au plăcut? Era transfigurată, încrâncenată, zâmbea? Ce făcea când nu scria? O întrerupea cineva vreodată? Rămânea uneori cu ochii pe pereţi, gândindu-se la altceva? Se închidea în camera ei, într-o linişte desăvârşită, sau scria într-o cafenea, înconjurată de oameni?

Citeşte tot articolul

11 cărţi numai bune de citit înainte de a avea un copil

Nu ştiu cum mi-a venit asta, dar e greu să nu te-apuci să schimbi subiectul în faţa torentului de sfaturi, predicţii & obsesii practice. Şi pentru că ne-au plăcut filme ca Felicia înainte de toate şi Cea mai fericită fată din lume, iată o listă cu cele mai interesante scenarii literare cu părinţi şi copii. Până la urmă (auto)ficţiunile astea spun mai multe şi mai pe bune despre tensiuni, reverii, deveniri în contextul conflictului şi uneori a prăpastiei dintre generaţii. Citeşte tot articolul

Universul basmelor lui Andersen. Poveşti de evitat

Prin anii mici ai copilăriei făcusem o pasiune, printre altele, pentru varianta audio a Lebedelor lui Andersen pe care o ascultam în fiecare seară înainte de culcare. Erau acolo o lună care „atârna în vârful unui plop, ca o portocală” şi nişte prinţi mici care scriau cu „creioane de diamant pe tăbliţe de aur”.

Citeşte tot articolul


Jurnal rusesc, de Anna Politkovskaia

Pe 7 octombrie 2006, la patru după-amiaza, Anna Politkovskaia, jurnalistă ucraineană şi militantă pentru drepturile omului, a fost ucisă în scara blocului din Moscova, unde locuia. Politkovskaia avea 48 de ani şi era cunoscută drept cea mai vehementă jurnalistă din Rusia; a vorbit deschis şi fără compromisuri despre al doilea război din Cecenia, despre caracatiţa regimului Putin şi despre lipsa de mobilizare a ruşilor.

Citeşte tot articolul