Noutăți

Informații în strânsă legătură cu lumea cărții din România de la prietenii și partenerii Bookaholic, comunicate de presă, cărți proaspăt ieșite de la tipar, traduceri, premii ș.a.m.d.

Hibernalul de Chitară continuă!

Hibernalul de Chitară de la Muzeul Național al Țăranului Român continuă şi în această săptămână cu o nouă serie de concerte. Acestea vor avea loc în zilele de joi, vineri şi sâmbătă, în Studioul Horia Bernea (sala de cinema a muzeului) şi propun un nou parcurs muzical, cu un cvartet, recitaluri de chitară solo, duo de chitare şi cântece baroce pentru soprană şi chitară. Iată programul complet al evenimentelor: Citeşte tot articolul

Editura RAO anunță lansarea enciclopediei MODA. ISTORIA COMPLETĂ

Editura RAO are bucuria să anunţe lansarea volumului MODA. ISTORIA COMPLETĂ (editor general Marnie Fogg), un cadou elegant şi rafinat, care cu siguranţă îi va încânta pe iubitorii de frumos. Cu ajutorul acestei enciclopedii de lux, cititorii vor descoperi evoluţia stilurilor vestimentare, secretele marilor designeri, informaţii utile despre accesorizarea corectă a ţinutelor, dar şi ce înseamna cu adevărat bunul-gust. Citeşte tot articolul

Lecţii de viaţă de la Freud şi Nietzsche

"Şcoala vieţii oferă soluţii revoluţionare prin care putem să ne însuşim tezaurul comun al cunoaşterii umane." - Independent on Sunday Fiecare volum Lecţii de viaţă din colecţia Şcoala vieţii alege câte un mare gânditor şi pune accentul pe acele idei ale sale care au o însemnătate profundă pentru noi, cei de astăzi. Cărţile din această serie demonstrează că voci importante din trecut încă au lucruri fundamentale de transmis generaţiilor actuale. Citeşte tot articolul

FILB aduce la Bucureşti spectacolul cu „cele mai antrenante lecturi”, Literary Death Match

• Evenimentul are loc mîine, 4 decembrie, ora 19.00, la Clubul Ţăranului, în cadrul Festivalului Internaţional de Literatură de la Bucureşti (FILB) •„De ani de zile am o adevărată obsesie pentru București […] faptul că e cel de-al șaizecilea oraș în care organizăm Literary Death Match mă umple de bucurie.” (Adrian Todd Zuniga, creatorul Literary Death Match) • FILB 8 are loc în perioada 2-4 decembrie, ora 19.00, la Clubul Ţăranului / 17 nume de primă mărime ale literaturii contemporane, oaspeţi din Turcia, Elveţia, Ungaria, Spania şi Statele Unite ale Americii şi România Citeşte tot articolul

Trei vedete dau viaţă personajelor din Bunul Dinozaur

O prietenie născută într-un context neaşteptat, dar şi o aventură care e, de fapt, şi un proces de maturizare, sunt circumstanţele în care îi cunoaştem pe Arlo şi Spot (Ţâr în română), un apatozaur şi un puşti. În Bunul Dinozaur (/„The Good Dinosaur”), cea mai recentă producţie Disney•Pixar, e vorba de genul acela de relaţie dintre un băiat şi câinele său, numai că în cazul de faţă băiatul e un dinozaur şi câinele e un băiat. Asta, însă, nu face decât să crească aşteptarea, iar aventura filmului e pe măsură. Citeşte tot articolul

Suspans şi deznodământ surpriză în colecţia Fiction Connection

PRIZONIERĂ ÎN PÂNZA DE PĂIANJEN Autor: David Lagercrantz Traducere din suedeză de Raluca Lungu Colecţia: Fiction Connection Nr. de pagini: 536 Preţ: 55.00 lei Editura Trei Lisbeth Salander şi Mikael Blomkvist se întorc Reţele malefice de spioni, infractori cibernetici, secrete guvernamentale... Ea e fata cu un dragon tatuat - o hackeriţă de geniu şi nonconformistă intransigentă. El e un jurnalist pornit să facă dreptate, a cărui luptă pentru adevăr îl aduce adesea la un pas de urmărirea penală. Într-o noapte, Blomkvist primeşte un telefon de la o sursă care pretinde că deţine informaţii de cea mai mare importanţă pentru Statele Unite. Sursa a luat legătura cu o hackeriţă tânără - descrierea ei îi aminteşte lui Mikael de cineva foarte cunoscut. Implicaţiile sunt uriaşe. Blomkvist, disperat să găsească un subiect de senzaţie pentru Millennium, îi cere ajutorul lui Lisbeth. Duoul care a încântat milioane de cititori în trilogia Millennium îşi uneşte din nou forţele în acest thriller senzaţional, încărcat de adrenalină. "Salander şi Blomkvist au fost recreaţi perfect de către noul lor autor. Fanii acestui straniu cuplu al literaturii poliţiste de ultimă oră nu vor fi dezamăgiţi." - New York Times "Nu vă îngrijoraţi - eroina noastră punkistă şi hackeriţă de geniu, Lisbeth Salander, e pe mâini bune." - USA Today "Romanul lui Lagercrantz este un omagiu plin de afecţiune adresat seriei originale Millennium." - The Guardian "Lisbeth Salander reprezintă emblema unei epoci corupte şi tulburi... Un înger feminist răzbunător." - The Times David Lagercrantz e un apreciat autor suedez şi jurnalist de investigaţii. A lucrat pentru publicaţia Expressen şi a publicat câteva cărţi, printre care Syndafall i Wilmslow, un roman inspirat din viaţa matematicianului şi criptanalistului Alan Turing. De asemenea, a colaborat cu celebrul jucător de fotbal Zlatan Ibrahimović la autobiografia acestuia, Jag är Zlatan (Eu sunt Zlatan, Editura Publica, 2015), care s-a bucurat de un mare succes internaţional. La Editura Trei, au apărut toate romanele seriei Millennium, semnată de Stieg Larsson: Bărbaţi care urăsc femeile, Fata care s-a jucat cu focul şi Castelul din nori s-a sfărâmat. Citeşte tot articolul

Locurile rezervate pentru întâlnirea cu Jeff Kinney de la Bucureşti, epuizate la câteva ore de la anunţarea evenimentului, au fost suplimentate

• Seria „Jurnalul unui puşti” – Numărul 1 în topul bestsellerurilor New York Times – a fost tradusă în 51 de ţări, cunoscând vânzări de peste 150 milioane de exemplare • Ediţia în limba română: vânzări de peste 500.000 de exemplare: „Editura Arthur a crescut împreună cu Jurnalul unui puști”, au declarat reprezentanţii casei editoriale • Întâlnirea cu Jeff Kinney de la Bucureşti – duminică, 6 decembrie, ora 10:00, la Biblioteca Naţională a României. Intrarea este liberă. • Seria „Jurnalul unui puşti”, „una dintre cele mai îndrăgite serii de cărţi pentru copii din toate timpurile”, potrivit Washington Post, a devenit un fenomen viral în rândul tinerilor cititori din România (video aici). • Detalii despre seria „Jurnalul unui puşti” - aici. Citeşte tot articolul

Începe Hibernalul de Chitară!

Începând de joi, 3 decembrie, în Studioul Horia Bernea din cadrul Muzeului Național al Țăranului Român are loc Hibernalul de Chitară. Festivalul, aflat la cea de-a cincea ediţie, va oferi publicului, timp de mai multe zile, un periplu muzical fascinant prin epoci și stiluri variate, de la baroc la contemporan și de la clasic la tradițional, condus de acelaşi sunet magic al chitarei. Programul din acest an se bucură de participarea unora dintre cei mai apreciaţi chitarişti români, dar aduce şi oaspeţi de seamă din străinătate, solişti internaţionali aplaudaţi în multe colţuri ale lumii. Citeşte tot articolul

Programul FILB 2015

Cea de a VIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură de la Bucureşti (FILB 2015): 2-4 decembrie, ora 19.00, Clubul Ţăranului 17 nume de primă mărime ale literaturii contemporane, oaspeţi din Turcia, Elveţia, Ungaria, Spania şi Statele Unite ale Americii şi România • În premieră absolută, FILB 8 aduce la Bucureşti LITERARY DEATH MATCH, un proiect spectaculos din SUA, în cadrul căruia 4 scriitori se înfruntă în lecturi publice în ringul de box • FILB este cel mai important festival independent de literatură din România, www.filb.ro Citeşte tot articolul

De Moș Nicolae, Jeff Kinney lansează volumul 10 din seria JURNALUL UNUI PUŞTI la București!

Întâlnirea cu autorul îndrăgitei serii „Jurnalul unui puşti”: duminică, 6 decembrie, ora 10:00, la Biblioteca Naţională a României. Intrarea este liberă. Pentru confirmări: jup10@editura-art.ro. Jeff Kinney – cel mai celebru și cel mai important autor de cărți pentru copii ai ultimilor zece ani: seria „Jurnalul unui puşti”, tradusă în 51 de ţări, a cunoscut vânzări de peste 150 milioane de exemplare, dintre care peste 500.000 exemplare doar în România! Citeşte tot articolul