Cecilia Levy este o talentată artistă din Suedia cu un trecut profesional în designul grafic şi în legarea de carte, dar care s-a reorientat spre arta creată din hârtie, încă din 2009. Fragilitatea şi frumuseţea hârtiei a atras-o, căci a simţit cum paginile de carte se pot transforma în mâinile ei în obiecte de artă care spun o altfel de poveste.

S-a oprit asupra cărţilor vechi, de la începutul secolului trecut, considerând că au un farmec aparte şi o adevărată istorie, pe lângă cea a subiectului textului dintre coperte. Acestora le rupe paginile, le taie în fâşii pe care apoi le lipeşte cu un adeziv, dându-le forme noi, mult diferite faţă de ceea ce au fost cândva. ”The process is slow and meditative” declară artista, care nu-şi alege întâmplător cărţile cu care lucrează.

Acordă o atenţie deosebită tuturor detaliilor, de la calitatea hârtiei, ce va asigura obiectului creat o anume textură, până la semne care trădează trecerea timpului, precum îngălbenirea paginilor. Pune mare preţ pe toate semnele care constituie unicitatea unei cărţi şi scoate în evidenţă o dedicaţie sau o notă făcută pe marginea vreunui rând, apreciază fiecare pată sau urmă de rugină lăsată de felul în care cartea a fost legată, fiecare zgârietură de pe colţul paginii. Totul are importanţă, căci reprezintă imaginea a ceea ce cartea a fost iniţial şi fiecare element ajută la transmiterea mesajului artistic.

In my work I explore concepts such as time, memory, transience, traces, resistance and adaptability”.

6349144797115305002

6351320003121187082

6349144815688697629

63491448427375851337

6351320008120995864

6349151466423419024

Obiectele cărora Cecilia le dă naştere sunt extrem de delicate, par la fel de fragile precum coaja unui ou. Cât priveşte forma, ei bine, majoritatea cărţilor au fost transformate în adevărate colecţii de vase, de la boluri de diferite mărimi, până la seturi de ceai. Stilul nordic, minimalist, cu linii curate şi frumoase îşi face simţit prezenţa în arta Ceciliei Levy. Castroanele par a fi nişte adevărate vase ritualice, în care textul capătă valenţe magice, iar ceştile de ceai, din hârtie îngălbenită de vreme, par a fi desprinse dintr-un set aparţinând bunicilor noastre.

63491445718306293118

63491618052542182211

Deşi predomină nuanţele de alb, crem, gălbui, există şi o adevărată explozie de culoare, în colecţia Comic paper, realizată din paginile unor benzi desenate.

6349151274915922654

6349151279234010247

63491513253586112512

Unele dintre piesele de atracţie ale artei create de Cecilia sunt şi cele două perechi de cizme, înfoiate şi haioase, toate numai cuvinte.

6349146212547911072

63513126863588958715

Sursa: cecilialevy.com

Este de profesie jurist și locuiește în Târgoviște. I-ar fi plăcut să fie ilustrator, arhitect sau creator de bijuterii. Îi place să citească, în special literatură fantastică, mănâncă filme pe pâine, călătorește, e pasionată de artă, design interior și adoră tot ce ține de stilul vintage: haine, accesorii, obiecte de decor, atmosferă. A început prin a ne posta chestii frumoase pe wall-ul de Facebook, a continuat prin a scrie articole despre tot felul de descoperiri simpatice.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *