Oamenii de știință nu stau locului. Vor ei să disece tot din jur și să spulbere magia unui lucru, se pun pe treabă și puf, s-a dus. Cam așa e și povestea cu mirosul de cărți vechi. Senzația asta mi-a rămas după ce, uitându-mă la clipurile încărcate de cei de la DNews pe Youtube, am zărit unul care se numea chiar așa: Why We Love The Smell Of Old Books. Evident, curiozitatea m-a împins să dau click, poate aveam vreo revelație când aflam motivul acela. Ei bine, am rămas în cap cu niște compuși chimici și cu un gust puțin amărui.
Experimentul științific ar fi fost demarat în 2009 de un grup mix de cercetători care au luat mai bine de 70 de cărți și le-au studiat paginile din punct de vedere al mirosului pe care-l emanau. Se pare că hârtia cărților ar fi eliberat în aer un miros complex, format din sute de compuși organici volatili (doar unii dintre aceștia se regăseau în mai multe cazuri, cum ar fi furfurol, acid acetic, aldehidă benzoică – care, a propos, miroase a migdale amare – etc.).
Matija Strlic, cea care a condus cercetarea, spune că mirosul de cărți vechi este:
”A combination of grassy notes with a tang of acids and a hint of vanilla over an underlying mustiness, this unmistakable smell is as much a part of the book as its contents.”
Iar în clipul de mai jos ni se dă o explicație suplimentară, una care-mi place mult mai mult:
”Your nose is more sensitive than you think. Your favorite smell is probably tied to a memory, most likely from your childhood.”
Așa da! Ne place mirosul cărților vechi pentru că ne leagă de amintirile noastre, ceea ce-i minunat, nu-i așa?
Oare cărțile noi ce compuși au? Mie-mi place mirosul tuturor cărților, de exemplu, nu numai al celor vechi.
Surse: DNewsChannel, smithsonianmag.com
Sursă imagine principală
