Am crescut, într-un fel, cu Observator cultural. Din 2007, de când am venit în București, am descoperit această revistă culturală și, de atunci, am tot urmărit-o. Poate că nu am fost întotdeauna de acord cu textele din cuprinsul acesteia – ceea ce este, până la urmă, firesc –, dar am citit și continuu să citesc Observator cultural în primul rând pentru spiritul critic (în acțiune, vorba motoului) și, implicit, pentru calitatea materialelor, a dezbaterilor și dialogurilor.

Observator cultural a împlinit 800 de numere în toamna lui 2015 și 16 ani de existență pe 29 februarie, anul acesta. Cu aceste ocazii, a căpătat o nouă înfățișare atât online, cât și în formatul tipărit. Noua identitate vizuală a revistei este proaspătă, dinamică, plină de culoare. Iar conținutul este cel puțin la fel de variat ca în trecut.

În curând (pe 28 martie, de la ora 19:00, la Teatrul Odeon), va avea loc și cea de-a zecea ediție a Galei Premiilor Observator cultural, premii așteptate în domeniul editorial românesc și mult discutate, o gală-reper pentru literatura română contemporană.

Datorită noii identități vizuale a revistei și a Galei care se apropie, am pus la cale, împreună cu Observator cultural, un concurs pentru cititorii de ieri, astăzi și mâine. Toate amănuntele sunt de aflat în rândurile de mai jos.

concurs observator cultural bookaholic

Update câștigători

98 de comentarii au fost înscrise în concurs. Capturi de ecran, mai jos.

participanti concurs observator 1participanti concurs observator 2Iar câștigătorii sunt…

castigatori concurs observator

Așadar:

1. Ginghina Carmen a câștigat volumul Solenoid + un abonament online, pe un an, la Observator cultural

2. Mitran Andreea-Cristiana a câștigat volumul MJC + un abonament online, pe un an, la Observator cultural

3. Maya a câștigat volumul Întâmplări și personaje + un abonament online, pe un an, la Observator cultural

4. Nicu Mihali a câștigat volumul Șoseaua Virtuții. Cartea Câinelui + un abonament online, pe un an, la Observator cultural

5. Kuttesch Nicoleta a câștigat volumul Moartea lui Siegfried + un abonament online, pe un an, la Observator cultural

6. Iar Ștefan Georgiana a câștigat volumul Trilogia Corso + un abonament online, pe un an, la Observator cultural

Felicitări!

Premiile: 6 cărți de proză + 6 abonamente online, pe un an, la Observator cultural

Cele 6 cărți de proză oferite la concurs împreună cu 6 abonamente online, valabile 12 luni, la Observator cultural sunt volumele nominalizate la categoria „Proză” la Premiile revistei pe anul 2015:

1. Mircea Cărtărescu, Solenoid, Editura Humanitas (mai multe detalii aici)

2. Ion Iovan, MJC, Editura Polirom (mai multe detalii aici)

3. Florin Lăzărescu, Întâmplări şi personaje, Editura Polirom (mai multe detalii aici)

4. Cristian Teodorescu, Șoseaua Virtuții. Cartea Câinelui, Editura Cartea Românească (mai multe detalii aici)

5. Octavian Soviany, Moartea lui Siegfried, Editura Cartea Românească (mai multe detalii aici)

6. Daniel Vighi, Trilogia Corso, Editura Cartea Românească (mai multe detalii aici)

premii concurs observator

Așadar, vor fi șase pachete formate din câte o carte și câte un abonament la Observator cultural, varianta online.

Cum câștigi unul dintre cele 6 pachete

Pentru a participa la concurs, trebuie să scrieți un comentariu în care să ne spuneți de ce citiți proză română contemporană.

Este permisă o singură participare de persoană (un singur comentariu înscris în concurs). Câștigătorii vor fi aleși prin tragere la sorți (cu ajutorul random.org) dintre cei care au respectat cerința acestui concurs, s-au semnat cu numele real și complet și au lăsat o adresă de e-mail validă.

Premiile vor fi date în ordinea 1- 6.

Mențiuni

Prin participarea la concurs, vă exprimați acordul de a primi newsletterele Bookaholic și Observator cultural.

Perioada de desfășurare a concursului: 23 – 28 martie, ora 12:00.

Câștigătorii vor fi anunțați pe 28 martie, înaintea Galei Observator cultural, în jurul orei 16:00.

Mult succes!

și-a încheiat studiile de licență la Facultatea de Litere, UB, Literatură Universală și Comparată, iar pe cele de masterat la SNSPA, Antropologie. În prezent, este redactor colaborator la „Suplimentul de cultură”, „DLITE”, „Revista Arte și Meserii” etc. Printre altele, managerul proiectului „Carte peste carte” al Asociației Paspartu. Editor, coordonează colecția „n'autor”, de literatură română contemporană de la Editura Nemira.


99 comentarii
  1. Laura C.

    Citesc orice, insa proza romaneasca contemporana ma rupe de realitate mai mult decat oricare alta. Este oaza mea de liniste si visare..

    Reply
  2. Ema

    Citesc proza romaneasca contemporana pentru ca am descoperit ca este chiar interesanta. Imi plac cartile lui Radu Gavan, lui Theo Anghel si alti autori romani. Abia astept sa fac rost de majoritatea.

    Reply
  3. Achim Iulia

    O citesc pentru ca sunt mandra ca exista autori romani care tin piept autorilor de talie internationala, autorilor mediatizati, care au in spate marketing si publicitate.

    Reply
  4. Stefania Bercaru

    Citesc literatura contemporana de la noi pentru ca imi place sa citesc in general si sa descoper ce e frumos la noi in tara.

    Reply
  5. Adrian Gainaru

    Pentru ca e fireasca aceasta curiozitate, cand da, dependenta de carti se vindeca doar citind. Nu orice, dar cu siguranta focul viu al noului val de autori romani contemporani merita atentie si interes, pentru ca doar asa si limba se revitalizeaza adaptandu-se timpurilor vremelnicelor schimbari, cum la fel de bine se poate spune ca invatam mereu a convietui. Darul acesta il are ca functionalitate literatura, deschizand punti spre lumi posibile.

    Reply
  6. IRIMIA ALEXANDRA

    Citesc proza romana contemporana pentru ca este (inca) extrem de ofertanta, exista numerosi scriitori romani foarte buni care reusesc sa imbine noile tendinte cu parfumul literaturii romane “clasice”.

    Reply
  7. Popa Aida Maria

    Orice carte, indiferent de domeniu sau gen, ne imbogateste, iar faptul ca mai exista oameni preocupati sa impartaseasca talentul lor este un mare castig pentru noi toti.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *