Am crescut, într-un fel, cu Observator cultural. Din 2007, de când am venit în București, am descoperit această revistă culturală și, de atunci, am tot urmărit-o. Poate că nu am fost întotdeauna de acord cu textele din cuprinsul acesteia – ceea ce este, până la urmă, firesc –, dar am citit și continuu să citesc Observator cultural în primul rând pentru spiritul critic (în acțiune, vorba motoului) și, implicit, pentru calitatea materialelor, a dezbaterilor și dialogurilor.

Observator cultural a împlinit 800 de numere în toamna lui 2015 și 16 ani de existență pe 29 februarie, anul acesta. Cu aceste ocazii, a căpătat o nouă înfățișare atât online, cât și în formatul tipărit. Noua identitate vizuală a revistei este proaspătă, dinamică, plină de culoare. Iar conținutul este cel puțin la fel de variat ca în trecut.

În curând (pe 28 martie, de la ora 19:00, la Teatrul Odeon), va avea loc și cea de-a zecea ediție a Galei Premiilor Observator cultural, premii așteptate în domeniul editorial românesc și mult discutate, o gală-reper pentru literatura română contemporană.

Datorită noii identități vizuale a revistei și a Galei care se apropie, am pus la cale, împreună cu Observator cultural, un concurs pentru cititorii de ieri, astăzi și mâine. Toate amănuntele sunt de aflat în rândurile de mai jos.

concurs observator cultural bookaholic

Update câștigători

98 de comentarii au fost înscrise în concurs. Capturi de ecran, mai jos.

participanti concurs observator 1participanti concurs observator 2Iar câștigătorii sunt…

castigatori concurs observator

Așadar:

1. Ginghina Carmen a câștigat volumul Solenoid + un abonament online, pe un an, la Observator cultural

2. Mitran Andreea-Cristiana a câștigat volumul MJC + un abonament online, pe un an, la Observator cultural

3. Maya a câștigat volumul Întâmplări și personaje + un abonament online, pe un an, la Observator cultural

4. Nicu Mihali a câștigat volumul Șoseaua Virtuții. Cartea Câinelui + un abonament online, pe un an, la Observator cultural

5. Kuttesch Nicoleta a câștigat volumul Moartea lui Siegfried + un abonament online, pe un an, la Observator cultural

6. Iar Ștefan Georgiana a câștigat volumul Trilogia Corso + un abonament online, pe un an, la Observator cultural

Felicitări!

Premiile: 6 cărți de proză + 6 abonamente online, pe un an, la Observator cultural

Cele 6 cărți de proză oferite la concurs împreună cu 6 abonamente online, valabile 12 luni, la Observator cultural sunt volumele nominalizate la categoria „Proză” la Premiile revistei pe anul 2015:

1. Mircea Cărtărescu, Solenoid, Editura Humanitas (mai multe detalii aici)

2. Ion Iovan, MJC, Editura Polirom (mai multe detalii aici)

3. Florin Lăzărescu, Întâmplări şi personaje, Editura Polirom (mai multe detalii aici)

4. Cristian Teodorescu, Șoseaua Virtuții. Cartea Câinelui, Editura Cartea Românească (mai multe detalii aici)

5. Octavian Soviany, Moartea lui Siegfried, Editura Cartea Românească (mai multe detalii aici)

6. Daniel Vighi, Trilogia Corso, Editura Cartea Românească (mai multe detalii aici)

premii concurs observator

Așadar, vor fi șase pachete formate din câte o carte și câte un abonament la Observator cultural, varianta online.

Cum câștigi unul dintre cele 6 pachete

Pentru a participa la concurs, trebuie să scrieți un comentariu în care să ne spuneți de ce citiți proză română contemporană.

Este permisă o singură participare de persoană (un singur comentariu înscris în concurs). Câștigătorii vor fi aleși prin tragere la sorți (cu ajutorul random.org) dintre cei care au respectat cerința acestui concurs, s-au semnat cu numele real și complet și au lăsat o adresă de e-mail validă.

Premiile vor fi date în ordinea 1- 6.

Mențiuni

Prin participarea la concurs, vă exprimați acordul de a primi newsletterele Bookaholic și Observator cultural.

Perioada de desfășurare a concursului: 23 – 28 martie, ora 12:00.

Câștigătorii vor fi anunțați pe 28 martie, înaintea Galei Observator cultural, în jurul orei 16:00.

Mult succes!

și-a încheiat studiile de licență la Facultatea de Litere, UB, Literatură Universală și Comparată, iar pe cele de masterat la SNSPA, Antropologie. În prezent, este redactor colaborator la „Suplimentul de cultură”, „DLITE”, „Revista Arte și Meserii” etc. Printre altele, managerul proiectului „Carte peste carte” al Asociației Paspartu. Editor, coordonează colecția „n'autor”, de literatură română contemporană de la Editura Nemira.


99 comentarii
  1. Simona Ilieș

    Citesc proză română contemporană pentru că oferta este generoasă și pentru că există multe voci remarcabile, provocatoare; pentru ceea ce aduce original fiecare prozator, dar și pentru că îmi regăsesc propriile obsesii și întrebări.

    Reply
  2. Tina Saad

    Am inceput cu clasicii care mi-au satisfacut nevoile pana pe la 20 de ani, acum la 24 de ani citesc in marea majoritate literatura contemporana,autorii romanii i-am descoperit acum 2 ani cu ‘Spovedanie la Tanacu’ de Tatiana Bran ,ii citesc pentru ca imi plac, traiesc intr-o lume ce continuu se schimba iar literatura romana contemporana ma ajuta sa inteleg cum functioneaza Romania lasand la o parte latura comunista, un alt motiv este ca sunt curioasa ce vad tinerii autori romani,ce au ei sa spuna si pot spune ca ma mandresc cu talentul lor asemanator cu a marilor clasici ce i-am invatat la scoala

    Reply
  3. Alina Somesan

    Citesc proza romana contemporana din placere si din curiozitatea de a descoperi literatura de calitate si pe plaiurile noastre.

    Reply
  4. Munteanu Gheorghe

    Citesc proza romana contemporana pentru ca, in general, astept mereu sa fiu surprins de talentul scriitorilor romani.

    Reply
  5. Tudor Victorița

    Citesc literatură contemporană, pentru că sunt absolventă de Litere și prin asta cred c-am spus totul.

    Reply
  6. Catalina Ghitulescu

    Citesc mult, o “boala” veche din copilarie! Printre primele mele amintiri se numara momentele in care bunicii ne citeau minunate povesti (mie si surioarei mele)- unele celebre altele doar adecvate varstei si pasionante.
    Apoi a venit minunea- legatura dintre semnele negre de pe pagina si cuvintelerostite de bunici. Fantastica aventura a pepenelui Pantelimon si a catelului care cumpara ziarul (scrisa doar cu majuscule) pe care o stiam pe de rost (la propriu)mi-a dezvaluit aceasta minune, prefacandu-ma ca ii citesc surioarei mele…
    Au urmat anii de scoala,facultate, familia si maternitatea in paralel cu viata profesionala, toate presarate cu numeroase lecturi- atat pentru studiu si cercetare cat si pentru placere. Acum sunt bunica si in continuare lecturile mele sunt o fascinanata constelatie de stiinta, literatura si povesti pentru copii. Citesc atat literatura romana- contemporana si mai veche, cat si literatura universala. Fiecare carte citita este o noua deschidere spre univers.

    Reply
  7. Ciprian

    Pentru că imi place sa citesc texte scrise intr-o limba frumoasa, complexa, expresiva, si sa inteleg toate nuantele si subtilitatile acestora.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *