De Dragobete, împreună cu prietenii de la Humanitas Fiction, ne-am gândit la un concurs pentru toți îndrăgostiții de Alain de Botton. Avem pentru voi trei pachete a câte două cărți fiecare, celebra Eseuri de îndrăgostit și cea mai nouă carte a autorului, tradusă în limba română, Sex, shopping și un roman, ambele apărute în colecția Raftul Denisei, la editura Humanitas.

Update: câștigători

Emilia Stanescu, Cristina Mercori, Ionut Gavaz
Vă mulțumim tuturor pentru participare și pentru răspunsurile faine, cu siguranță domnul Alain de Botton ar fi încântat să stea de vorbă cu cititorii noștri! 🙂

Pentru a câștiga unul dintre cele trei premii puse la bătaie, vă rugăm să ne răspundeți la următoare întrebare printr-un comentariu: Dacă ați ieși cu Alain de Botton la cină, ce ați discuta?  Nu este vorba de o cină romantică neapărat, este vorba de ce ați discuta într-o seară dacă ați avea șansa, tare faină, am zice noi, să ieșiți cu Alain de Botton. Și subiecte de discuție ar fi atâtea!

Vă rugăm să vă semnați cu numele real și cu o adresă de e-mail validă. Câștigătorii vor fi aleși prin tragere la sorți dintre cei care au respectat cerința concursului. Deadline: duminică, 28 februarie. Succes și inspirație!

Despre Eseuri de îndrăgostit

Publicat în 30 de ţări, Eseuri de îndrăgostit s-a vândut în peste două milioane de exemplare. Combinaţie inedită de ficţiune şi nonficţiune, Eseuri de îndrăgostit surprinde inefabilul unei poveşti de dragoste, în sublimul şi ridicolul, patima şi spleenul, frumuseţea şi urâţenia ei.Ochiul scrutător al bărbatului îndrăgostit de Chloe observă cele mai insignifiante detalii, iar mintea lui analitică le interpretează până la epuizare. Demersul lui este sortit eşecului (cine poate explica misterul iubirii?), iar cerebralul tânăr o va afla pe pielea lui. Degeaba îi invocă pe Platon, Kant, John Stuart Mill, Nietzsche, Wittgenstein, Pascal, La Rochefoucauld, Stendhal, Goethe, Freud sau Roland Barthes; nu va scăpa de nici una dintre emoţiile unei idile care-şi urmează cursul. Narativ şi reflexiv, raţional şi sentimental, romanul Eseuri de îndrăgostit cartografiază un teritoriu la a cărui hartă fiecare dintre cititori va adăuga coordonatele experienţei personale.

Despre Sex, shopping și un roman

Sex, shopping și un roman este o poveste modernă despre dragostea din zilele noastre, scrisă în inconfundabilul şi seducatorul stil al lui Alain de Botton. O diagramă a minții îndrăgostite, o formulă inedită a aventurii romantice, printre ingredientele căreia se regăsesc rock’n’rollul și filozofia, economia de piață și revistele glossy, curentele de modă și multă banalitate. Alain de Botton surprinde momentele universale ale vrăjirii și dezvrăjirii din acest parcurs romantic, punând întrebări despre sex, cumpărături, romane, tipologia sărutului, gelozie, iar Flaubert, Descartes, Platon, D.H. Lawrence, Rousseau, George Bernard Shaw sau Proust îi răspund printre rânduri.

freelancer pe proiecte de comunicare online, a lucrat ca Head of Creative la Fourhooks și redactor Metropotam.ro; colaborări în presa culturală: Dilema Veche, Observator Cultural, Cultura; co-autor al romanului colectiv Rubik


152 comentarii
  1. Alexandra Bădescu

    Aș vrea să aflu cum i-a venit ideea pentru The School of Life, cum plănuiește să o dezvolte în următorii ani și aș încerca să îl conving să o aducă în România și să fiu și eu implicată în proces.

    Reply
  2. Ciubotaru Larisa

    Nu am citit nimic scris de Alain de Botton si nu stiu despre ce scrie sau orice altceva despre el dar atata timp cat este iubitor de carti sigur vom gasi un subiect de discutie,de la un iubitor de carti la altul.
    Si as fi foarte incantata sa incerc sa citesc ceva scris de el daca voi avea noroc sa castig.

    Reply
  3. Lazar Adrian

    L-as intreba daca este de acord cu parerea mea. Cum ca echipa Barcelona va castiga trofeul Champeons League 🙂

    Reply
  4. Ramona Răican

    Despre ce il inspira sa scrie si mi-ar placea sa stiu parerea sa in legatura cu operele altor scriitori contemporani.

    Reply
  5. Roxana

    Nu am citit nimic scris de dumnealui, dar sunt ferm convinsa ca vom putea aborda o sumedenie de subiecte. Sunt curioasa ce l-a inspirat sa scrie Eseuri de îndrăgostit .

    Reply
  6. Oana-Cristina Dima

    L-as intreba care au fost cele mai infricosatoare experiente prin care a trecut…

    Reply
  7. Popa Raluca Oana

    Ce mijloace am putea folosi pentru a populariza ideile sale cu marea masa a oamenilor? Target-ul de oameni fiind cei care isi conduc viata dupa total alte “principii”.

    Reply
  8. Laura Chiriacescu

    Cred ca l-as intreba ce e iubirea in lumea de azi,daca nu cumva ceea ce numim dragoste a devenit altceva si cum putem face sa ne regasim sufletele.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *