E mijlocul verii, e cald foarte cald, iar tot ce ne dorim când aproape că ne topim (rimă neintenționată) e să căutăm un loc răcoros, în intimitatea caselor noastre, la terase, prin grădini sau alte locuri și, evident, să citim. Cât e ziua de lungă. Sau, și mai fain, toată noaptea. Important e să avem cărți care să ne scoată din ritmul rutinat cotidian și din canicula insuportabilă.

Așa că, împreună cu prietenii de la Editura Nemira, vă propunem un concurs în care puteți câștiga două pachete de cărți a câte două volume fiecare, cărți care vă vor înviora și vă vor face vara mai frumoasă, mai plină de aventuri, mistere, iubire ș.a.m.d.

Update câștigători

În total, 280 de comentarii înscrise în concurs. Două comentarii au fost descalificate pentru că au aparținut aceluiași utilizator sau nu au respectat cerința concursului. S-a folosit Random. org, List Randomizer pentru cei 278 de participanți.

(click pe imagini pentru a le mări)

participanti 1 concurs nemira

participanti 2 concurs nemira

Pentru fiecare pachet de cărți s-a făcut o extragere.

castigator pachet I concurs nemira

castigator pachet II concurs nemira

Prima câștigătoare, Carmen Lavinia Pascalau, va intra în posesia primului pachet de cărți Nemira (Pachetul Vise spulberateColecționara de parfumuri interzise).

Cel de-al doilea câștigător, Mihai-Cristi Vita, va primi pachetul II de cărți Nemira (Pachetul Mireasma nopțiiCafé au lait).

Felicitări!

Premiile – cele două pachete de cărți Nemira și prezentările lor

I. Pachetul Vise spulberateColecționara de parfumuri interzise

 

phillipa-fioretti---vise-spulberateVise spulberate, de Phillipa Fioretti

După ce au aflat ce înseamnă dragostea, Lily și William vor să se mute la Roma. O viață de plăceri și atracții li se așterne în față. Și totuși… Cineva din familie îl acuză pe William de furt și chiar de crimă, iar Lily trebuie să acționeze repede ca să-l salveze.

Romantism și suspans în decorul mirific al Italiei, într-un roman care dezvăluie fețele multiple ale iubirii. După Cartea dragostei, în care îndrăgostiții au descoperit viața în roz, în Vise spulberate ies la lumină umbrele întunecate ale dorințelor secrete și ale patimilor.

(din prezentarea de pe site-ul editurii)

 

kathleen-tessaro---colectionara-de-parfumuri-interziseColecționara de parfumuri interzise, de Kathleen Tessaro

La prima vedere, tânăra Grace Monroe are o viață fericită, în rândul aristocrației din Londra anilor 1950. Și totuși, nu își găsește locul în această lume. Într-o zi, destinul îi scoate în cale o moștenire neașteptată de la misterioasa Madame Eva d’€™Orsey, a cărei identitate trebuie să o descopere. Povestea ne-o arată pe enigmatica necunoscută la New York, Monte Carlo, Paris și Londra, dezvăluind o femeie extraordinară, sursă de inspirație pentru cei mai talentați creatori de parfumuri. Imortalizată în arome de neuitat, existența Evei d’€™Orsey îi va schimba viața lui Grace. Tânăra va trebui să aleagă: ori se transformă în femeia pe care o doresc cei din jur, ori rămâne ea însăși.

(din prezentarea de pe site-ul editurii)

 

II. Pachetul Mireasma nopțiiCafé au lait

 

andrea-camilleri---mireama-noptii-latime-1024pxMireasma nopții, de Andrea Camilleri

O persoană a dispărut cu câteva miliarde de lire, proprietatea localnicilor din Vigata. Urmează încă o dispariţie şi povestea se complică. Montalbano, inspectorul atât de pasionat de munca sa, trebuie să facă lumină. Încercând să descâlcească întâmplările, declanşează o anchetă la care participă întreaga echipă, cunoscută din celelalte romane. Mergând pe urmele infractorilor, descoperă un scenariu nebănuit.

Romanul lui Andrea Camilleri, maestru al suspansului, e plin de surprize la fiecare pagină. Mireasma nopţii e încă o provocare pentru cititorii atraşi de literatura poliţistă.

(din prezentarea de pe site-ul editurii; citiți un fragment din volum)

 

julian-barnes---cafe-au-lait---latime-1024pxCafé au lait, de Julian Barnes

Un nobil britanic își trăiește în Franța ultimele zile de viață. Calea ferată franceză e un coșmar pentru muncitorii englezi. Iar suprarealiștii din Franța, pe de altă parte, descoperă amorul à l’anglaise

Cum se vede Franța prin ochii englezilor? Cum trăiește un englez în țara de dincolo de Canalul Mânecii? Ce înseamnă să fii englez în Franța?

Ironia cunoscută a lui Julian Barnes, fin cunoscător și iubitor al lumii franceze, se dezlănțuie în Café au lait, o carte ca o declarație de dragoste ascunsă printre imagini de viață cotidiană și secvențe din mai multe timpuri.

(din prezentarea de pe site-ul editurii)

Cum câștigați unul dintre cele două pachete de cărți Nemira

Pentru fiecare pachet de cărți Nemira se va face câte o extragere. Pentru a participa la concurs, trebuie să ne spuneți, într-un comentariu, ce fel de cărți citiți, de obicei, vara și de ce.

Este permisă o singură participare de persoană (un singur comentariu înscris în concurs), iar cei doi câștigători vor fi aleși prin tragere la sorți dintre cei care au respectat cerința acestui concurs, s-au semnat cu numele real și complet și au lăsat o adresă de e-mail validă.

Mențiuni

Prin participarea la concurs vă exprimați acordul de a primi newsletterul Bookaholic.

Perioada de desfășurare a concursului: 21 – 27 iulie (inclusiv).

Câștigătorii vor fi anunțați pe 28 iulie.

Mult succes!

și-a încheiat studiile de licență la Facultatea de Litere, UB, Literatură Universală și Comparată, iar pe cele de masterat la SNSPA, Antropologie. În prezent, este redactor colaborator la „Suplimentul de cultură”, „DLITE”, „Revista Arte și Meserii” etc. Printre altele, managerul proiectului „Carte peste carte” al Asociației Paspartu. Editor, coordonează colecția „n'autor”, de literatură română contemporană de la Editura Nemira.


282 comentarii
  1. Cristina Sosea

    Preferințele mele se îndreaptă către beletristică, ori de câte ori îmi permit să le las pe locul doi pe cele de geografie. Îmi place proza scurtă în special, date fiind nevoile unei tinere mămici 🙂 Și mă inspir adesea de la voi. Cu drag.

    Reply
  2. Cezara

    Nu am cărți pe care le citesc vara. De fapt, dacă mă gândesc bine, am cărți pe care nu le citesc vara. Citesc la fel de mult, alerg cam tot pe-atât la librărie pentru o carte bună, îmi iau aceeași pauză de poezie cu cafea și am aceleași nopți în care stau proptită în mijlocul casei citind ultimele pagini. Singura diferență care te poate scoate din minți vara, este că în Iași de exemplu, Biblioteca Centrală Universitară ‘M.Eminescu’ nu împrumută cărți acasă. E ciudat, oamenii în Iași nu merg la bibliotecă doar în sesiune. Și vara se citește la fel de mult.

    Reply
  3. ana maria lecoiu

    vara citesc romane cu iz de vacanta si cele mai potrivite in acest sens mi se par romanele de aventuri.

    Reply
  4. Alina Budica

    Vara ma delectez in liniste si pace cu Julian Barnes. Mi se pare potrivit sa am timp la dispozitie sa savurez fiecare pagina, fiecare intorsatura neasteptata de fraza, asa cum numai el le poate face.

    Reply
  5. petruta

    Lectura de vară-îmi aminteşte de verile în care eram în vacanţă şi citeam tot ce îmi cădea în mână, apoi am devenit mai selectivă şi dacă îmi placea o anumită carte epuizam cam tot ce a scris autorul respectiv…vremea a trecut şi …acum vara încerc să citesc cam tot ce am amânat să citesc în timpul anului.

    Reply
  6. Anca Pasat

    Pentru zilele insorite de vara, aleg de obicei romane scurte si povestiri, carti de dimensiuni reduse, dar care sa imi suscite interesul fie printr-un ritm alert si suspans (de tipul romanelor politiste), fie printr-o tema inedita (spre exemplu nuvelele fantastice ale lui Eliade).

    Reply
  7. Doris Stroescu

    Nu-mi aleg cartile pe care le citesc dupa sezon ci pur si simplu le citesc in ordinea in care imi pica in mana.

    Reply
  8. dany

    nu am anumite carti pe care sa le citesc vara sau iarna, imi plac toate cartile care sunt scrise usor si se poat citi repede fara un vocabular greu

    Reply
  9. Mariana M

    Vara imi place sa citesc carti cu un subiect vesel, a caror actiune sa se petreaca in locuri in care mi-ar placea sa ajung.

    Reply
  10. Stefan Catalin

    Nu am o preferinta deosebita pentru cartile pe care le citesc pe parcursul veri, insa mi’am facut un obicei in a reciti “Padurea Norvegiana” de Murakami in fiecare vara din ultimii trei ani 🙂

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *