O găsiți în Piața Mică la numarul 4. În Sibiu. 🙂

Cu ce să încep? Ok. Eram în Sibiu și mă întâlnisem cu o prietenă, iar în timpul unui moment de răgaz al discuției noastre, aceasta mă întreabă: Știi că s-a deschis o nouă librărie în Sibiu? În fostul spațiu al Centrului Cultural Habitus. Nu, nu știam, dar cumva intuiam și doream o urmare anume. Și știi cine a deschis-o? Așteptam cu speranță răspunsul. Cei trei băieți care au lucrat la cealaltă librărie, aia de pe Bălcescu.

Yupiii!!!  Îmi venea să sar în sus de bucurie, să cânt și să dansez. Din păcate a trebuit să îmi țin în frâu entuziasmul pentru încă trei zile, cât a durat periplul meu la Cluj la TIFF, însă de cum m-am reîntors în Sibiu am dat buzna în librărie.

Am emoții. Voi scrie despre prietenii mei și despre minunatul proiect pe care l-au făcut posibil. M-am bucurat că am avut norocul să fiu prin zonă chiar în perioada deschiderii. Așa că am fost acolo, am văzut și m-am convins, nu că aș fi avut nevoie de prea multe dovezi știind cine sunt inițiatorii și proprietarii. Nu-mi rămâne decât să vă conving și pe voi să îi treceți pragul. E un must. Orice nou lăcaș de cult pentru bookaholici trebuie încercat, mai ales atunci când rețeta propusă este una absolut specială.

DSC_0256

Spațiul îmi era cunoscut și îi știam în mare istoricul. Subsolul Bisericii Romano-Catolice Sfânta Treime, după ce a încetat să servească spațiului public drept loc pentru odihna celor trecuți în neființă, a fost folosit ca depozit de carte al Centrului Național de Librării înainte de 1990. Până în 2007 scopul spațiului a fost ambiguu sau nu a fost deloc. După renovare, pentru care domnul Vladimir Grigorov a primit premiul pentru reabilitare al Ordinului arhitecților din România în anul 2011, având si rolul de investitor principal, s-a transformat în Centrul Cultural Habitus unde se organizau diverse evenimente culturale, iar acum își continuă istoria, găzduind o librărie. Înapoi la cărți. Și nu o librărie obișnuită, pentru că experiența, entuziasmul și creativitatea, dublate toate de dragostea pentru carte a celor trei întreprinzători, Marian, Vladimir și Cătălin, o vor transforma într-un spațiu altfel, într-un eveniment altfel, într-o stare de fapt, o atitudine, un fel de a fi, un habitus – care va face diferența atât pentru sibieni cât și pentru veneticii care îi vor păși pragul.

DSC_0259

Spun asta fără brumă de îndoială. Îmi sunt foarte dragi băieții ăștia. Practic multe dintre lecturile mele din ultimii 7 ani au legătură cu ei. Așa că i-am provocat la o discuție. Timp puțin. Curiozități grămadă. Am povestit despre experiența lor în domeniul vânzării de carte, cum și de ce au ales să lucreze în acest domeniu și ce anume i-a motivat să rămână pe baricade, despre cum le-a venit ideea propriei afaceri și cât de greu le-a fost să ia această decizie, despre riscuri și curaj, despre rețete magice și cât de avantajoasă este vânzarea de carte din România, dar mai ales despre Habitus și ce anume va avea de oferit noua librărie.

Voi încerca să spicuiesc câteva din răspunsurile lor.

1558425_310136045807293_3624863077677997562_n

Vladimir Barbu, Cătălin Cornăcel și Marian Coman (de la stânga la dreapta)

Marian: Se pare că, dintre noi trei, eu sunt cel mai bătrân în branșa asta. Am 10 ani bătuți pe muchie. Cum și de ce am ales să fiu librar? Această alegere a stat sub semnul unei întâmplări fericite. Dintr-un iubitor de carte, am devenit un iubitor și un vânzător de carte. Pur și simplu am spus da unei oferte care mi-a făcut transferul din cadrul pubicului, în spatele scenei.

Maria : Pregătirea profesională a avut vreo legătură cu această alegere?

Marian: Nu în mod explicit. Eu am terminat Știinte Politice. Principalul liant între jobul acesta și mine a fost plăcerea lecturii.

Maria: Realitatea jobului de zi cu zi a pervertit într-un fel imaginea pe care ai avut-o la început despre librărie și vânzarea de carte?

Marian: Rutina, chițibușala, procedurile, regulile te pot uza, dar când lucrezi cu cărțile e greu să te plictisești.

Vladimir: În timpul facultății (Litere și arte, Critica de teatru) aveam nevoie de un job, am văzut anunțul unei librării și după interviu m-au acceptat. Au urmat câteva luni de colaborare care au fost primul meu contact cu munca într-o librărie. În 2008 am revenit în branșă și de atunci am rămas pe baricade, am tot făcut librărit. Cărțile m-au adus în librărie, prietenii m-au determinat să rămân.

Cătălin: Am lucrat în librărie aproape 8 ani. În primii cinci ani nu mi-a fost foarte clar că asta alesesem. Începând cu al șaselea, am început să fiu conștient de alegerea făcută. Mi-am dat seama că de fapt ăsta e drumul meu. Simt că librarul nu este suficient apreciat și că nu îi este recunoscut pe deplin aportul. Am șansa acum să fac diferența, iar retrăirea emoțiilor care îmi amintesc de început este extraordinară. În timpul facultății (Litere) în anul 4 în loc să fiu la cursuri, am fost la librărie. Vorbim de alegere, dedicare și asumare. Mă regăsesc în bucuria oamenilor care descoperă librăria și plăcerea lecturii (Nu mai spun că aici m-a dat exemplu – hi hi hi, ce lipsită de modestie sunt! 🙂 ). Aprecierea muncii și câștigarea unui anumit statut printre librari m-au făcut să rămân. Și faptul că poți da mai departe. Am nenumărate astfel de exemple când o carte, care ne-a plăcut nouă și pe care am dat-o mai departe prin prisma recomandărilor către prieteni și uneori clienților interesați, s-a transformat în scurt timp în bestseller, într-un fenomen local.

Maria: Nu vreau să te trag de limbă, dar bookaholicii sunt înnebuniți după exemple și recomandări.

Cătălin: Un exemplu care îmi vine acum în minte e Niccolo Ammaniti, Cum vrea Dumnezeu.

Vladimir: Sau Carlos Ruiz Zafon cu Umbra Vântului. Cartea asta ne-a plăcut la toți, deși avem gusturi foarte diferite în privința lecturilor.

cum-vrea-dumnezeu_1_fullsize  Umbra-vintului-new-edition

Marian: Aproape la toți (completează râzând).

Maria: De câteva ori mi s-a întâmplat să fiu martora discuțiilor unor clienți în librăria în care ați lucrat înainte. Mi s-a părut foarte haios să aflu că erau tinere care veneau acolo special pentru voi. Tineri și frumoși. Pe lângă asta și romanțarea profesiei de librar văzută de afară cred că și-a spus cuvântul. Ați înregistrat vreodată astfel de semne?

(Băieții au început să râdă)

Cătălin: Ai vrut să vezi cum ne stă roșii în obraji?

Marian: Eu am sesizat, dar asta doar în privința lor (și arată către Vladimir și Cătălin)

Cătălin: Da, răspuns politically correct din partea lui Marian (care este căsătorit). 🙂

(Râdem cu toții)

Maria: Cum ați schimbat macazul de la angajat la întreprinzător, la a fi pe cont propriu? Cum v-a venit ideea propriei librării?

Cătălin: Visul oricărui librar este să aibă propria lui librărie, l-am citat pe Marian. Ideea unei librării a noastre a fost posibilă în primul rând datorită prieteniei dintre librarii de la fostul loc de muncă, eram cea mai faină și de anduranță echipă din țară.

Marian: Care a fost butonul declanșator? Prietenii cărora le place să joace fotbal probabil că și-ar dori un teren propriu pentru a se desfășura. Nouă ne plac cărțile, așa că ne doream propriul loc de joacă. Asta ca să evit folosirea cuvintelor mari ca dragoste sau iubire de cărți. Și într-adevăr au fost apoi multe discuții, mai mult sau mai puțin serioase, la bere, cafea sau ceai. Librarii nu gândesc neapărat că libraria este un loc în care se vând cărți, ci un loc în care sunt cărți. Da știu, este imaginea romanțată. Dar asta e. Cu siguranță n-am uitat de povestea din spate a oricărei afaceri care înseamnă bani, calcule, investiții, riscuri și alte bătăi de cap.

Vladimir: Deschiderea oficială a fost în 7 iunie a doua zi a FITS, iar evenimentul cu care am bifat deschiderea a fost lansarea cărții Principelui Nicolae, Drumul spre casă. Din noiembrie, decembrie am început efectiv munca. În aprile am început să contactăm editurile, iar acum iată-ne așa cum ne vezi azi. Și încă mai avem multe de făcut. Am avut suportul multor prieteni, așa că ideea că această librărie este născută din prietenie a fost pe deplin confirmată.

Maria: Despre domeniul de carte din România ce părere aveți?

Marian: Cred că dacă se poate undeva mai bine, atunci se poate în România, pentru că este țara în care pe cap de locuitor se vând cele mai puține cărți. Pe de altă parte piața editorială de la noi este foarte actuală, e comparabilă cu toate celelalte piețe de carte europene. Avem traducători foarte buni, iar literatura română, care a crescut foarte mult în ultimii ani, începe să concureze literatura străină.

Vladimir: Și totuși, importanța cărții nu este atât de vădită. Am făcut lucrarea de master pe consumul de carte din Europa și realitatea e puțin tristă la noi. Totul depinde de o educație a publicului, de  disponibilitatea acestuia și de o mai bună legătură, relație a librăriilor și editurilor cu publicul. Nu doar de puterea financiară. De exemplu în Ungaria vânzarea de carte este mult mai mare ca în România.

Marian: Deja librăriile consacrate fac lucrul acesta. Încearcă să atragă publicul. Ies cumva din spațiul strict al librăriei. Știu că trebuie să iasă în stradă sau să aducă strada înăuntru. Miza asta a fost deja conștientizată și se merge în această direcțe, iar discuția despre de ce nu se vinde cartea în România cred că e superfluuă, ca să nu zic puțin răsuflată și ar trebui probabil să începem documentarea pentru argumentare de la Scrisoarea lui Neacșu de la Câmpulung. 🙂

Maria: La ce v-ați gândit? Cum veți convinge publicul să  vină la voi?

Cătălin: Pe lângă cărți de toate felurile și pentru toate gusturile, organizăm lansări de carte, vernisaje de fotografie, conferințe, concursuri de dezbateri, proiecții de filme, ateliere de creație (pregătim acum un festival de articole handmade), spectacole, concerte, parteneriate cu alte instituții culturale – cum este cea cu Festivalul Internațional de Teatru Sibiu sau cu Festivalul Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Sibiu în perioada 25-29 Iunie. Lista este lungă. Ideea e să avem putere de muncă și priceperea de a le face posibile.

Vladimir: O chestie originală ar fi că avem deja emoticonii noștri! Nu sunt galbeni, nu ne trădează starea de spirit, ci ghidează clienții printre rafturi, fiecare reprezentând unul dintre domeniile care compun oferta noastră de carte. Prietenul care i-a creat se numeşte Daniel Baciu.

DSC_0267

emoticon 6   emoticon 1

emoticon 5   emoticon 2

Maria: Am văzut că rețeta librărie-cafenea, librărie-ceainărie deja funcționează. Cu ce veniți nou aici?

Cătălin: Nu poți să nu urmezi rețeta asta. E de succes și cum ai spus și tu, funcționează.

Marian: Cafeneaua nu va fi o anexă a librăriei, ci va fi o cafenea în toată regula. Multe sortimente, feluri de preparare diferite, atmosferă specială. Sună ca o rețetă obișnuită, nu? Ok, atunci zic mai bine că nu vrem să divulgăm secretul… 🙂 Ideea e că ne dorim ca librăria noastră să fie plină de cărți, cafea și prieteni buni, să transformăm un posibil client sau un client obișnuit într-un prieten de cursă lungă.

Maria: Ați simțit că ați trădat ceva sau pe cineva cu acest demers sau că reprezentați o adevărată concurență pentru celelalte librării din Sibiu?

Marian: Nu, nu cred că problema se poate pune în astfel de termeni și oricum niciunul dintre noi nu mai era angajat la fostul angajator când am început propriu-zis proiectul. Cel puțin Vladimir și Cătălin plecaseră cu ceva vreme înainte de a exista vreo idee concretă în acest sens.

Cătălin: E adevărat că reprezentăm o concurență pentru celelalte librării, dar e normal și sănătos să fie așa. Ce vreau să subliniez este faptul că noi am făcut asta nu în ciuda a ceva sau a cuiva ci pentru noi.

Vladimir: Da, și tocmai dorința noastră de a face ceva atât pentru noi, cât și pentru comunitate ne dă energia și curajul de a merge mai departe.

scaune

Și ca să nu plec cu mâna goală din librărie, i-am rugat pe băieți să mă lase să arunc o privire pe raftul lor de suflet. Am dat de Thomas Mann cu a lui Casă Buddenbrook – sufletul lui Vladimir, de Însemnările din subterană a lui Dostoievski – în raftul lui Marian și de Julian Barnes cu Sentimentul unui Sfârșit – sub protecția lui Cătălin.

casa-buddenbrook_p   f-m-dostoievski__insemnari-din-subterana-130   Julian-Barnes-Sentimentul-unui-sfarsit_C11

Librăria Habitus

DSC_0268

DSC_0271

DSC_0261

DSC_0287

La final, nu putem decât să aplaudăm inițiativa lor, să facem reverențe în fața curajului de care au dat dovadă și să le ținem pumnii pentru viitor.

Până ajungeți la Sibiu, aici puteți găsi librăria via Facebook și cred că băieții vor fi încântați dacă vor primi păreri și sugestii din partea bookaholicilor. Una peste alta, noi vom încerca sa ne ținem de carte, iar lui Marian, Vlad și Cătălin le dorim să se țină de librărit cu succes!

barbu

Un frumos cadou pentru Habitus 🙂

Maria Elisabeta Boamfă

Psiholog de profesie, a lucrat în domeniul dezvoltării şi trainingului. Momentan, expatriată în Germania, se ocupă de îmblânzirea limbii, iar în timpul rămas are grijă, cu neostoită pasiune, de cărţi şi de alte minuni. Adeptă a cultului "bucuria vieţii", e responsabilă cu colectarea de zâmbete şi poveşti.


2 comentarii
  1. Pingback: Invitații ediției a VII-a | poezia e la bistrița

  2. Pingback: poezia e la bistrița 2015 | fabrica de literatura

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *