Bookaholic

Despre Oliviu Crâznic probabil nu ştiţi foarte multe, deşi ar trebui. E un autor tânăr de SF & F şi, cel mai important, horror şi gothic. E important pentru că romanul lui, …Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul, ar trebui să primească un colţ în biblioteca oricărui fan al genului, şi nu numai: la lansare, în 2010, a fost foarte bine primit şi de critici (a primit Premiul Galileo pe 2011 pentru cel mai bun roman), dar şi de public.

Noi l-am luat la întrebări pe Oliviu despre ce, cum şi când citeşte, despre romanul lui, dar şi despre ce înseamnă să fii scriitor debutant în România.

1. Ce cărţi găsim pe noptiera ta zilele astea?

Momentan parcurg Dan Simmons, The Terror, o interpretare ficţională a evenimentelor reale care au dus la dispariţia expediţiei polare a lui Sir John Franklin. Urmează cât de curând Andra Pavel, În braţe străine, un roman poliţist premiat al unei foarte tinere scriitoare (este încă elevă la liceu, din câte ştiu), şi Waldi Horer, Să visezi nori pe cerul lunii, un volum de povestiri fantastice. De terminat, tocmai am terminat Amendamentul Dawson de Ciprian Mitoceanu, un SF social, politic şi plin de acţiune, pe care îl recomand cu multă căldură.

2. Unde, când şi cât (mai) citeşti?

În afara celor 8 ore de serviciu în care citesc non-stop cărţi de Drept şi legislaţie, pot spune că citesc majoritatea timpului în care nu scriu, şi cum dorm foarte puţin, rezultă că citesc mult. Cinci ore zilnic în mod sigur. De obicei mai mult. Întotdeauna acasă, îmi trebuie o anumită atmosferă pentru că obişnuiesc să trăiesc poveştile pe care le parcurg. Acesta este şi motivul pentru care abandonez repede cărţile care nu mă prind, şi o fac fără cea mai mică remuşcare.

3. Când ai pus prima povestire pe hârtie? De ce te-ai apucat s-o scrii?

Am început cu romanul, nu cu proză scurtă (înainte mai scrisesem nişte versuri pentru melodii, în engleză, şi nişte fragmenţele sau scheme pentru eventuale romane, mai mult în joacă). Nu aveam nici o intenţie să devin scriitor. În 2010, am scos pentru serviciu un Compendium despre Societăţi comeciale şi i-am zis unei prietene foarte apropiate de lucrarea respectivă. “A, credeam că o să scrii un roman”, a replicat ea, şi atunci i-am scris un roman. Mi-a plăcut mult cum a ieşit, aşa că l-am publicat. A fost bine primit de critică şi de public, am avut parte de apreciere şi am primit mai multe contracte, aşa că am simţit nevoia să nu îi dezamăgesc pe cei care credeau în mine şi am continuat cu povestiri în diverse reviste şi antologii. Acum public constant. Ştii cum e, mai greu e să porneşti, apoi lucrurile merg de la sine.

4. Ce faci când nu scrii? Crezi că o să ai vreodată ocazia să fii scriitor full-time?

Când nu scriu, citesc, ascult muzică (gothică…) sau mă uit la filme, ies cu cei apropiaţi (mai rar, în ultima vreme din cauza lipsei de timp), cam atât. Făceam, sporadic, sală, dar timpul nu mai îmi permite. Mănânc multă pizza şi încerc să mă las de Cola. Fără succes. Mai promovez literatura română fantastică în diverse reviste (Suspans, Gazeta SF, Galileo etc.) şi sprijin debutanţii, atât cât pot. Dacă îmi plac, desigur. Da, doresc să devin scriitor full-time şi prin urmare cred că se va întâmpla şi asta – dar o viziune realistă mă face să cred că va mai dura până atunci.

5. Cât de greu e să debutezi ca autor (de horror sau nu) în România? Povesteşte-ne câteva din hopurile peste care a trebuit să sari. Cum crezi că ar putea fi uşurat debutul autorilor tineri?

Un debut profesionist în volum e foarte dificil, majoritatea editurilor neriscând cu autori români debutanţi. Millennium Books e o excepţie, ştiu sigur că publică fără probleme pe oricine scrie cu adevărat bine, indiferent de alte considerente. Eu am avut noroc cu Ed. Vremea şi cu Siliva Colfescu, despre care ştiam că îl apreciază pe Lovecraft şi de aceea am bănuit că îi va plăcea şi romanul meu. Ceva mai uşor e debutul în antologii şi chiar uşor e debutul în reviste electronice, dacă ştii că există (am menţionat mai sus două despre care ştiu sigur că publică debutanţi, Suspans şi Gazeta SF). Nu poate fi uşurat debutul autorilor tineri decât prin renunţarea la prejudecata “Dacă e tânăr, trebuie să se mai coacă.” În unele cazuri e adevărat, dar nu în toate.

Cât despre hopuri, cel mai greu e să treci peste atacurile invidioşilor şi peste critica aşa-zis obiectivă, care însă de multe ori are drept scop descurajarea tinerilor şi “punerea acestora la locul lor”. Din fericire, am avut foarte puţine probleme de acest gen, probabil pentru că am obţinut destul de rapid aprecieri de la oameni cu un cuvânt greu în domeniu (şi care m-au impresionat teribil prin profesionalismul, corectitudinea şi modul în care se dedică literaturii), ceea ce a descurajat fenomenul, dar cunosc colegi mai puţin norocoşi, deşi nu le lipseşte talentul. Au ajuns însă în atenţia cui nu trebuie, sau nu au ajuns în atenţia cui trebuie, depinde cum privim lucrurile.

6. Povesteşte-ne despre …Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul. Când te-ai apucat să o scrii, de unde până unde ideea de a scrie un roman gothic? Ce autori te-au împins în direcţia asta? Te găsim şi pe tine în roman, ascuns în spatele vreunui personaj?

Ideea de a scrie un roman gothic nu putea decât să vină de la sine, având în vedere că m-am născut în Lupeni, Transilvania, numele meu de familie înseamnă şi “incubus” în folclorul local, am crescut într-un orăşel de munte saturat de mistere şi legende, şi i-am citit de mic pe LeFanu, Lovecraft, Poe, Hawthorne etc.

În roman apar şi eu, parţial, în mai multe personaje, două laturi mai importante ale personalităţii mele ducând chiar la două personaje principale distincte. În general, dialogurile, gesturile, ideile personajelor din roman sunt inspirate de experienţe proprii ori aparţin cunoscuţilor, fiind amestecate cu elemente desprinse de la personaje istorice reale. Asta deoarece am dorit ca eroii şi eroinele să fie credibili.

Pentru una dintre eroine, o prietenă a avut bunăvoinţa să îmi “pozeze” special – mi-a permis să utilizez mare parte din personalitatea ei, înfăţişarea, modul de a vorbi şi de a se purta etc. Când i-am prezentat personajul, dându-i să citească capitolele în care e caracterizat acesta, a exclamat “Sunt eu, toată!”. M-am bucurat că îmi ieşise, mă simţeam ca şi cum aş fi înfăptuit o pictură.

7. Care crezi că sunt diferenţele între felul în care e perceput genul în România şi percepţia din afară? Cât de mult crezi că au contribuit la diferenţele astea filmele (şi serialele)?

În România, comunismul a împins gothicul (şi genurile înrudite) în sfera derizoriului, datorită faptului că utiliza concepte contrare doctrinei oficiale, cum ar fi aristocraţia, religia, supranaturalul. Din păcate, o mare parte a percepţiei s-a păstrat încă, abia de curând apărând o reabilitare parţială – tot din păcate, genul fiind amestecat şi confundat cu paranormal romance sau urban fantasy, de foarte multe ori, şi aici intervin filmele şi serialele menţionate de tine. Tot aşa cum muzica gothică e confundată des cu muzica goth, cu darkwave ori, mai rău, cu emo. Afară, gothicul a fost întotdeauna privit cu admiraţie şi respect – fondatorii simbolismului şi ai romantismului au admis că aceste curente s-au născut din gothic, şi titani ai literaturii universale, de la Faulkner la Kafka, au adus omagii scriitorilor din domeniu.

8. Care a fost scriitorul preferat al adolescenţei tale? L-ai putea reciti acum?

În general, scriitorii care mi-au plăcut îmi plac şi acum, poate pentru că am citit când eram foarte mic atât Tom Sawyer de Mark Twain cât şi America de Franz Kafka. De asemenea, am citit dintotdeauna foarte multe memorii şi cronici medievale. E greu să aleg un scriitor preferat al adolescenţei, dar îi pot numi pe Brunner, Poe, Lovecraft, MacLean, Crichton, Conrad, Herbert, Heinlein, Verne, May, Dumas, London, Burroughs, Doyle, Voiculescu, Curwood, Laclos, Feval… Şi mulţi, mulţi alţii. Poate că cel mai mult m-a marcat Zevaco – eroismul din cărţile sale a constituit totdeauna un ideal pentru mine, şi chiar discutam cu prietenii mei de curând cât curaj sau câte gânduri bune îţi pot da nişte cărţi altminteri destul de simple.

9. Trei placeri vinovate (cărţi sau autori). Dacă ai, evident.

De fapt, am destule. Trei, hm. Directorium Inquisitorium, Codul procedural al Inchiziţiei. Sau lucrări foarte uşoare dar la care ţin mult şi pe care le reiau periodic, precum Pantera din Montparnasse ori Salute To Adventurers.

10. Un autor pe care ţi-ar placea să-l scoţi la o bere. Care ar fi primul lucru pe care l-ai întreba?

Dintre români, am cam avut ocazia să ies la o bere cam cu toţi cei pe care îi admir, sau aproape. Sunt norocos. Cu străinii sunt mai puţin norocos. Majoritatea preferaţilor mei de peste hotare nu mai sunt printre cei vii, altfel l-as fi scos la o bere pe Michael Crichton. Şi l-aş fi întrebat dacă mai scrie un Jurassic Park. Sau o continuare la Congo.

11. 3 autori români pe care ai vrea să-i aibă toată lumea în bibliotecă.

Doar trei, greu. Liviu Radu, Michael Haulică, Ona Frantz. Dar mai sunt şi alţii. Mulţi. Am o rubrică în Gazeta SF despre scriitori români de valoare internaţională, am scris cred despre vreo zece şi încă mai am episoade la serial – se numeşte Cavalerii fantasticului.

12. Trei ecranizări după romane SF&F pe care le-ai revedea oricând.

Dune în varianta David Lynch, completat cu relativ noul Copiii Dunei. Impostor, după Philip K. Dick. Infanteria stelară, după Heinlein.

13. Când terminăm romanul, unde te mai putem citi? Pe la ce evenimente te găsim în următoarea perioadă?

Mă puteţi citi în multe locuri… În Gazeta SF, găsiţi on-line Însângerată, luna şi Trecătoarea. Tot on-line găsiţi şi prima povestire din ciclul Ermengaarde Saga – Mascarada învinşilor. A doua povestire cu frumoasa şi mortala Ermengaarde o găsiţi pe hârtie, se numeşte Transport periculos şi este în revista Galileo nr. 4. Următoarele povestiri din ciclu, Echilibru şi Imperiul minciunilor, vor apărea tot pe hârtie cât de curând.

În antologia Steampunk – A doua revoluţie găsiţi Ultima clepsidră, nominalizată pentru Cea mai bună povestire a anului atât la RomCon cât şi la Premiile Galileo. În antologia Alertă de gradul zero găsiţi thrillerul neogothic Ellen Lee. În colecţia Biblioteca Galileo, veţi putea găsi în curând două dintre povestirile mele – Ultima clepsidră şi Însângerată, luna, reunite în format e-book. Mai multe detalii pe blogul meu.

Cât despre evenimente, sper să mă găsiţi la Bookfest prezentând pentru Millennium Books un eveniment editorial deosebit – o antologie de proză gothică românească, în care veţi regăsi, pe lângă povestea mea (Pivniţele Palatului Charron – un prequel la Coşmar), mari nume ale literaturii fantastice contemporane, dar şi câţiva debutanţi extrem de talentaţi. Poveşti cu vampiri, cu vârcolaci, cu îngeri, mistere, dragoste întunecată şi întâmplări de epocă – o să vă placă.