“A doua mea carte se numește Tatăl celuilalt (The Father of the other one) și abordează o temă legată de psihologia educațională. A fost foarte bine primită în Iran, mulți au considerat-o mai bună decât prima mea carte.” ne spunea Parinoush Saniee într-un interviu luat după apariția în română a extraordinarei Cel care mă așteaptă

Am deschis Tatăl celuilalt copil  cu așteptări foarte mari (știu, știu, nu e bine să pornești la drum literar cu prejudecăți și așteptări), mai ales că îmi plăcuse mult prima carte a autoarei și pentru că am o relație specială cu Iranul contemporan, e o țară care mă interesează mult și căreia îi citesc mereu cu bucurie și, mai ales, cu surprindere poveștile.

Tatăl celuilalt copil ar fi putut fi, poate, mai bună ca prima carte dacă autoarea nu s-ar fi grăbit, n-ar fi spus lucrurile prea direct, dacă textul n-ar fi sunat pe alocuri ca o parabolă dintr-o carte de parenting, dacă siropul ar fi fost pus în doze mai mici, mai echilibrate și mai disparate și dacă n-ar fi folosit cele mai îndemână soluții narative, nu cele mai interesante. Și dacă nu ar vrea atât de mult să demonstreze ceva cu orice preț.

Shahab este un copil aparent cu probleme. Refuză să vorbească, se poartă ciudat, este închis în el și are o viață interioară bogată cu doi prieteni imaginari – Asi și Babi. Cu ei vorbește, ei îi spun ce să facă. Shahab e altfel și contrazice așteptările părinților lui, în special ale tatălui.

Dacă mama suferă dar zi ia apărarea copilului în tot ceea ce face, tatăl este cel care se poartă cu răceală, care e dezamăgit și furios. Evident, toate aceste stări de tensiune i se transmit copilului căruia nu i se acceptă diferența. Shahab devine din ce în ce mai închis în el, se răzbună cu mijloacele lui (cruzimea copilului, provenită din frustrare, e o temă pe care mi-ar fi plăcut să o aprofundeze mai mult Parinoush Saniee).

Este de fapt o întoarcere în timp, la aniversarea a 20 de ani, Shahab se uită la o fotografie cu tatăl lui și își amintește copilăria nefericită. Povestea este narată în mare parte din perspectiva lui Shahab, dar sunt și câteva capitole în care auzim vocea mamei. Deși alături de copil, mama suferă mult. Și pentru el, și pentru căsătoria nu foarte fericită, și pentru că a fost nevoită să renunțe la visele ei. Sunt situații de familie tensionate, multe dintre ele provenite din neînțelegerea lui Shahab.

Tatăl celuilalt copil de Parinoush Saniee vorbește în subtext și despre mentalitățile și prejudecățile din Iranul contemporan. Dacă fratele lui Shahab este “băiatul tatălui” pentru că e învață bine și e cuminte, Shahab este “copilul mamei” pentru că are probleme. Nu constituie un motiv de mândrie, e diferit, îl face de râs în societate. Când Shahab devine alibi pentru ca verișoara lui să se întâlnească în parc cu băiatul de care-i place, aflăm despre cât de complicate pot fi relațiile într-o societate închisă. Iar solidaritatea feminină în acest caz e remarcabilă și nu ține cont de generații.

Ce prostuță e mama! spunea Asi. El nu e tatăl nostru, e tatăl lui Arash. Ea chiar nu știe că toți copiii buni, sănătoși, frumoși și deștepți sunt ai taților, pe când copiii proști, urâți, bolnavi și muți sunt ai mamelor?

Bineînțeles, în final se conving toți că Shahab e inteligent și talentat. Avea nevoie doar de dragoste, înțelegere și acceptare pentru a putea fi el însuși, iar acestea vin din partea bunicii care nu-i cere să fie altfel decât e. Cu ea începe Shahab să vorbească pe ascuns și ea îl încurajează în lupta surdă cu părinții deveniți reci, necomunicativi sau supărați.

Suferă însă și de previzibilitate –  e atât de evident că, vrând să demonstreze ce are de demonstrat, folosește cele mai la îndemână soluții. De exemplu, pentru a arăta cum răceala și nefericirea dintr-o familie care nu mai știe să râdă sau să se bucure de momentele pe care le petrec împreună fac rău unui copil, autoarea se folosește de opoziție. Shahab fuge de lângă tatăl lui indiferent în timp ce așteaptă la medic și este găsit pe stradă de o familie mai în vârstă, care-i oferă pentru câteva zile căldură, dragoste și atenție, care-i spun Micul Prinț, cu care se joacă și face toate lucrurile pe care ar fi vrut să le facă cu părinții lui. Iar comparația este evidentă și exprimată direct, poate rămăsese cineva care nu s-a prins.

Comparam mereu în minte casa noastră cu cea a domnului și doamnei Karimi, iar casa lor mi se părea mai luminoasă și mai caldă. Ei glumeau unul cu altul și se priveau cu ochi zâmbitori și plini de afecțiune. (…) Când trebăluia prin casă, Soudabeh Khanom cânta, în timp ce mama era mereu încruntată. (…) În zilele acelea, în cotloanele minții mele, ajunsesem să cred că dacă mama ar fi mai veselă și mai puțin amărâtă iar tatăl lui Arash ar fi ca domnul Karimi și mi-ar da mai multă atenție și m-ar iubi mai mult, sigur aș fi putut vorbi deja.

Situațiile sunt primele care-ți vin în minte când te gândești cum ai construi o poveste pe tema asta.  E ca în filmulețele acelea care circulă pe net, exprimând idei profunde sau povești moralizatoare, cu imagini calde și muzică în crescendo, în care binele învinge și, după multă suferință, totul se termină cu o îmbrățișare.

Ca să nu mai vorbim că și stilistic șchioapătă pe alocuri, tonul lui Shabab este prea puțin diferențiat de al mamei sale, iar uneori discursul nu sună credibil, ca fiind al unui copil, ci mai degrabă așa cum își imaginează un adult că gândește un copil sau cum își amintește subiectiv, trecut prin filtrul experienței. Și mai ales că vorbim de un copil cu probleme de comunicare, dar care în mintea lui vorbește matur și coerent cu prietenii imaginari și știe foarte multe. De exemplu, în Flori pentru Algernon (mai ales varianta scurtă), e fantastic cum se schimbă vocea personajului, un adult cu probleme care este supus unui experiement de creștere a inteligenței. Pe măsură ce personajul evoluează în Tatăl celuilalt copil, discursul i se transformă treptat. Shabab vorbește aproape la fel toată cartea, chiar dacă în timp lucrurile se mai schimbă cu el.

Nu mă înțelegeți greșit. Tatăl celuilalt copil de Parinoush Saniee e o carte emoționantă, îți stoarce câteva lacrimi sincere, te face să te gândești la relația cu părinții sau cu copiii tăi, îți pune niște probleme la care poate nu te-ai fi gândit și te ține lipit de ea până o termini. Apasă o coardă sensibilă și o face bine, dar cam prea “ca de manual” și moralizator.

bookaholic sustinut de carturesti stripe-01

Cartea Tatăl celuilalt copil de Parinoush Saniee poate fi comandată de pe Cărturești.ro. Dacă introduceți codul Bookaholic la orice comandă, veți beneficia de 15% reducere.

Cristina Foarfă

freelancer pe proiecte de comunicare online, a lucrat ca Head of Creative la Fourhooks și redactor Metropotam.ro; colaborări în presa culturală: Dilema Veche, Observator Cultural, Cultura; co-autor al romanului colectiv Rubik


Un comentariu
  1. AvatarJanesse

    Va multumesc pt recenzie.
    E o banalitate plata cartea.
    Si nu mi-a stors macar o lacrima. In rest, subscriu sub fiecare cuvant 😉

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *