Jumătatea rea de Sally Green este una din acele cărți cu drepturi vîndute în aproape 40 de țări înainte să iasă din tipografie. Mai mult, e un roman de debut: Sally Green nu avusese nicio aventură cu literatura, lucrase în fel de fel de locuri, ultima slujbă fiind cea de contabilă, iar scrisul compulsiv la Jumătatea rea a  luat-o inclusiv pe ea prin surprindere.

Într-un articol de dinainte ca romanul să apară pe piață, The Guardian o cita spunând că nu s-ar fi așteptat niciodată să termine acest roman, darămite să fie și publicat. Asta după ce aflăm despre ea că s-ar fi apucat să scrie ca să umple orele în timp ce fiul ei era la școală, lucru de care personal mă îndoiesc total. Cu atît mai mult cu cît, cu ani în urmă, după cursurile de științe sociale de la Open University, Sally Green chiar a urmat un curs de creative writing, ceva spre care te îndrepți din motive, presupun eu, mai adînci decît o plictiseala postprandială.

Revenind, succesul pentru Sally Green a însemnat pînă acum următoarele cifre și contracte: drepturile vîndute în 42 de țări, din Ucraina pînă în Canada, drepturile de ecranizare vîndute companiei Fox 2000, cea care a produs seria Twillight și drepturi de autor care, pentru întreaga trilogie (Jumătatea rea e doar primul volum) s-ar ridica la un milion de lire sterline.

Și iată că Jumătatea rea de Sally Green apare și în România, la Editura Trei, într-o bună traducere făcută de Ioana Filat. Cum e? Ficțiune pentru adolescenți în care intri ca într-un soi de Luna Park post-apocaliptic, deci ușor scarry, dar și cumva cunoscut: apar vrăjitori și vrăjitoare, un rău care pîndește protagonistul și amenință la fiecare colț, o idilă interzisă, obiecte și ritualuri de inițiere într-o lume magică, profund dualistă.

Sally Green a recombinat toate datele astea de bază din cărțile cu vrăjitori pentru puști și le-a reinterpretat într-un fantasy cu ceva mai multă ambiguitate. A renunțat total la mărcile  confruntărilor, cu trăznete și cutremure cosmice, între două regate antagonice și la foarte mult din  recuzita-combat a magicienilor old school. Totul e mult mai din lumea asta, decît dintr-una forjată de fidelii lui Tolkien, să zicem. Magia și vrăjitorii intră în acțiune pe o stradă lăturalnică din Londra, după ce se întunecă, și nu musai într-o vale adormită din cine știe ce regat abscons.

Unii au comparat cartea, la nivel de mesaj subteran, chiar cu 1984, (comparația nu poate fi forțată dincolo de nivelul unei intrigi care propune o lume controlată totalitar și discreționar, dar așa ai putea să spui despre un milion de cărți că au ceva orwelian). Alții s-au declarat dezamăgiți după tam-tamul cu care a fost anunțată. Ca roman de debut nu e deloc rău, dar nu e nici cartea despre care să zici că a dat genul peste cap.

Sally Green

Sally Green, o autoare intrată recent în cursa bestsellerurilor fantasy

Sursa

E povestea unui puști, Nathan, fiul unei Vrăjitoare Albe, Cora, și al celui mai puternic Vrăjitor Negru, Marcus. Acțiunea se petrece în mare parte în Anglia contemporană, în care trăiesc, camuflați pentru a nu putea fi identificați de „supuși“ (muritori de rînd) cele două mari clanuri rivale de vrăjitori. Mai bine zis clanul Vrăjitorilor Albi – bine organizați, cu un soi de servicii secrete care văd tot și cu un Consiliu atotputernic –  și ce-a mai rămas din Vrăjitorii Negri, vînați pe tot cuprinsul Angliei de plutoane de Vînători albi, adevărate trupe speciale.

Structura acestei lumi în care albul secretă, de fapt, foarte mult negru, iar negrul e inventat pentru ca imaculatul să existe conține o critică implicită a unui mod simplist de a vedea lucrurile, la toate nivelurile: psihologic, social, cultural. E o critică-pastilă, cu șanse să pună pe gînduri adolescenți cu intoleranțe radicale, genul de rețea de ideii care circulă subteran și în Jocurile foamei. De fapt, Jumătatea neagră se apropie (sau își aproprie!) din Jocurile foamei inclusiv ipostaza asta a eroului hăituit de trupe înarmate pînă în dinți, așa-ziși păzitori ai păcii într-un regat totalitar, dar care, în fapt, sînt niștre mașinării brutale, antrenate să strivească orice e diferit.

Cuvîntul ăsta e gravat, practic, în centrul romanului: Nathan e diferitul, inadaptatul, marginalul care nu încape (și nici nu se lasă asimilat) în nicio tabără strict delimitată. E măsurat, testat, evaluat, pus la probe și, în cele din urmă, de-a dreptul brutalizat și închis într-o cușcă pentru că încă nu se știe sigur dacă va fi Vrăjitor Alb (deci bun) sau Negru (caz în care va trebui să moară). E greu să nu te lipești și să nu te identifici cu așa un personaj, adolescent (sau preadolescent) fiind. Povestea lui e, practic, povestea neacceptării experimentate de toți adolescenții, transformată, în ficțiunile care sînt scrise acum pentru ei, în ceva mult mai dramatic, mai sîngeros și cu mai mult mister. Dar schema nu a fost gîndită în niciun caz în secolul Harry Potter.

E un fantasy cu foarte puțină butaforie, unul chiar auster din punctul ăsta de vedere, dar cu accent pe cîteva ritualuri și markere simbolice: nu zboară nicio vrăjitoare pe mătură, în schimb există ritualuri de trecere și fiecare ucenic primește trei daruri, urmînd să și-l descopere apoi pe al său. E o poveste în care episoadele dure (tortură, hăituire, etc) predomină și în care circulă și un fir roșu care leagă Jumătatea rea – puțin, cît să nu se vadă prea rău  filiația! – , cu romanele cu vampiri. Ritualul prin care ucenicii devin vrăjitori implică consum de sînge la de un vrăjitor din familie. Există chiar și o bancă ileagală de sînge de vrăjitor cu care se pot face tot felul de drăcovenii, dar am să evit orice spoilere, așa că nu mai dau alte detalii.

Să vă așteptați la acțiune, mai ales în prima parte, cu o zonă extinsă de relaxare, tras de timp, spre mijloc și iar ritm accelerat către final. Genul ăla de dozare a poveștii pe care o au trilogiile gîndite pînă la scenariul viitorului blockbuster! Să vă așteptați și la un obiect magic cu puteri care controlează puterea eroului (remember Lord of the rings? ) și la un romance interzis, din care nu se vede, momentan decît incipitul. Sună cunoscut?

Un comentariu
  1. Pingback: Hăituire între vrăjitori | Editura Trei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *