Sunt dintre cei care au aflat de curând (în urma a câteva articole laudative recente de pe marele internet) despre existența scriitoarei scoțiene Naomi Mitchison, prezentată drept o senzație subapreciată, drept o nestemată a literaturii britanice, umbrită de prezența conaționalului, contemporanului și amicului său, Tolkien. Recunosc, n-auzisem de Mitchison; bine, pe de altă parte, nici pe Tolkien nu l-am avut în cursurile de la facultate, dar pe el într-adevăr numele îl precede.
Am pus mâna pe prima carte de-a ei pe care am găsit-o (și nu prea sunt pe toate drumurile, nu multe, oricum, dintre cele aproape 100 de titluri, dintre care vreo 50 sunt romane) – Travel Light, adică Fără bagaje, dacă s-ar fi tradus în limba română. E un volum fantasy, dar nu este neapărat relevant pentru genul abordat de Naomi, pentru că nu a fost singurul. Părea să se simtă însă bine în această lume fantastică a literaturii, fiind chiar unul dintre primii cititori ai primului volum din Lord of The Rings, înainte de a fi trimis la editură. Asta se întâmpla în ’53-54, la 2 ani după ce Naomi publicase deja Travel Light.
Este povestea, plasată în vremea regilor și dragonilor, a valkiriilor și a făpturilor polimorfe, a unei prințese renegate de părinții săi și crescute de o doică ursoaică. Halla, numită la acea vreme Bearsbairn (Aursulesei, dacă vreți), ajunge apoi în grija unui dragon bogat și înțelept, pe nume Uggi, care o învață despre relele oamenilor, și mai ales cele săvârșite de vitejii lor, care nu fac altceva decât să nimicească rasa dragonească, punând mâna pe comorile uriașe și salvând, cu siguranță împotriva voinței lor, domnițele “sacrificate” dragonilor. Propunându-și să lupte întotdeauna împotriva rasei oamenilor, care o izgoniseră, Halla își ia numele de Năpastavitejilor (Heroesbane, găsiți voi altă traducere).
De-a lungul aventurilor sale Halla va mai schimba câteva nume, ajungând să fie chemată chiar Înger și Daruldomnului (Godsgift, care ar merge tradus chiar cu numele Bogdan, varianta slavă), odată intrată în lumea oamenilor, uimiți de felul în care fosta ursoaică și fosta dragoniță se poate înțelege toate cu creaturile pământului.
Fără a vă povesti cartea, trebuie să menționez că nu mi-a lăsat o impresie clară despre abilitățile de povestitor ale lui Naomi Mitchison. Prima parte, cea în care prințesa locuiește departe de oameni, printre urși, dragoni și valkirii, e reconfortant de anti-epică, umoristică și atemporală, în lumea creaturilor care sunt de obicei personajele negative, dând ocazia unor eroi epici precum Siegfried sau, știu eu, Sf. Gheorghe, să se afirme în luptă și să aibă balade scrise despre ei și cântate de menestreli secole mai târziu.
Lucrurile se precipită și autoarea își schimbă în mod inexplicabil stilul de relatare odată ce Halla se amestecă în lumea oamenilor, ocazie cu care e plasată atât geografic – undeva mai sus de Nipru, călătorind spre sud, spre Marea Neagră, apoi pe mare la Bizanț -, cât și temporal, în vremea primelor secole de după anul 0, în timpul primilor creștini. Povestirea începe să fie lipsită de dialoguri, paginile abundă de vorbire indirectă, fantezia epică lasă loc mundanului omenesc, în timp ce fosta dragoniță călătorește fără bagaje, ca un derviș, spre o destinație neclară, într-un scop vag. Prințesa, plină de zvâc și personalitate în prima jumătate a poveștii, eroina lipsă din literatura fantasy, se topește sub un petic de mantie divină într-o vagaboandă sărăcuță cu duhul, care vorbește cu animalele și privește în gol peste mare spre cerul zeilor lui Odin.
Finalul, la fel de difuz, nu mi-a lăsat decât gustul amar al schimbării erelor, la apusul Vremii Eroilor (și, odată cu ei, și al mitologiilor păgâne, implicit al fanteziei cu dragoni, valkirii și troli) și prevalența Epocii de fier a omului, ultima înainte de a se întoarce din nou roata.
Vă lăsăm cu recomandarea de a citi această poveste ciudată care începe în lumea lui Tolkien și se termină în cea a cămășii lui Christos, cu promisiunea că vom reveni curând, cu păreri despre alte titluri din opera prea puțin cunoscutei Naomi Mitchison.
