Bookaholic

Ian McEwan – Legea copiilor

Traducere din limba engleză și note de Dan Croitoru

Biblioteca Polirom. Seria Actual

Editura Polirom, 2015

Toată oroarea și compasiunea, dilema însăși se aflau în acea fotografie, arătată doar judecătorului, nimănui altcuiva. Doi bebeluși, doi băieți ai unui cuplu jamaicano‑scoțian, într‑un pătuț de la Terapie intensivă neona­tală, unul la un capăt, altul la celălalt, în mijlocul unui talmeș‑balmeș de sisteme de menținere a funcțiilor vitale, uniți la nivelul pelvisului și împărțind același trunchi, cu piciorușele rășchirate în unghi drept față de coloana vertebrală, semănând cu o stea‑de‑mare cu multe colțuri. Potrivit unui metru fixat într‑o parte a incubatorului, acest ansamblu prea omenesc și atât de neajutorat măsura șaizeci de centimetri. Măduva spinării și partea inferioară a coloanei vertebrale erau contopite, își țineau ochii închiși și mâinile ridicate în semn de capitulare dinaintea deciziei tribunalului. Numele lor apostolice, Mark și Matthew, nu avuseseră darul de a‑i face pe reprezentanții anumitor grupuri să judece la rece. Capul lui Matthew era umflat, urechile păreau abia niște indentații în pielea rozacee. Capul lui Mark, ițindu‑se de sub boneta de lână pentru nou‑născuți, era normal. Aveau un singur organ comun, vezica urinară, aflată mai mult în abdomenul lui Mark și care, după cum remarcase un medic specialist, „se golea în mod spontan și nestingherit prin intermediul a două uretre separate“. Inima lui Matthew era mare, dar „abia se contracta“. Aorta lui Mark o alimenta cu sânge pe cea a lui Matthew și inima lui îi ținea în viață pe amândoi. Creierul lui Matthew prezenta malformații grave și nu era compatibil cu o dezvoltare normală. În cavitatea toracică nu exista țesut pulmonar funcțional. După cum se expri­mase o asistentă, „n‑avea plămâni nici să plângă“.

Mark sugea normal la sân, se hrănea și respira pentru amândoi, cu alte cuvinte, făcea „toată treaba“ și, tocmai din acest motiv, era nefiresc de slab. Matthew, neavând nimic de făcut, lua în greutate. Lipsit de orice ajutor din partea fratelui său, mai devreme sau mai târziu lui Mark avea să‑i cedeze inima din cauza efortului. Pe de altă parte, Matthew era puțin probabil să supraviețuiască mai mult de șase luni. Când va muri, îl va lua pe fratele său cu el. Un spital din Londra încerca să obțină de urgență autorizarea de a‑i separa pe cei doi gemeni pentru a‑l salva pe Mark, care avea posibilitatea de a deveni un copil normal și sănă­tos. Pentru asta, chirurgii vor fi nevoiți să clampeze, apoi să secționeze aorta comună, omorându‑l astfel pe Matthew. După care Mark avea să fie supus unor complicate intervenții de reconstrucție. Părinții lor iubitori, catolici devotați care trăiau într‑un sat de pe coasta de nord a Jamaicăi, împăcați în credința lor, refuzau să aprobe omorârea lui Matthew. Dumnezeu ne‑a dat viață, El e singurul care ne‑o poate lua.

Într‑o anumită măsură, rămăsese în minte cu o înde­lungă și teribilă agitație care‑i afecta concentrarea, ca o mie de alarme de mașină sunând în același timp, o mie de vrăjitoare turbate care întruchipau acel clișeu verbal : țipau titlurile. Doctori, preoți, moderatori de emisiuni radio și TV, editorialiști, colegi, rude, șoferi de taxi, întreaga națiune avea o opinie. Ingredientele poveștii erau capti­vante : copii victime ale unei sorți tragice, părinți buni la suflet, gravi și convingători în dragostea pe care o arătau unul față de celălalt și față de copiii lor, viață, dragoste, moarte și o cursă contracronometru. Chirurgi cu măștile pe față împotriva credințelor supranaturale. Cât despre spectrul pozițiilor, la un capăt se situau cei cu convingeri utilitarist‑laice, refractari la detaliile legii, binecuvântați cu darul de a judeca totul în termenii unei ecuații morale simple : mai bine un copil salvat decât doi morți. La capă­tul celălalt se aflau cei care nu numai că aveau o credință fermă în existența lui Dumnezeu, dar cunoșteau și voia Lui. Citându‑l pe Lordul judecător Ward în primele rânduri ale hotărârii ei, Fiona le‑a reamintit celor două părți că „Acest tribunal are misiunea de a soluționa cauze juridice, nu morale, iar sarcina noastră este aceea de a identifica și datoria noastră aceea de a aplica principiile relevante ale legii situației care ni se înfățișează – situație care este unică“.

În această înfruntare cumplită, exista un singur rezultat dezirabil sau, altfel spus, mai puțin indezirabil, dar calea legală de a‑l obține nu era una ușoară. Presată de timp, în fața unui public care se manifesta zgomotos, ea a reușit să găsească, în mai puțin de o săptămână și în doar treispre­zece mii de cuvinte, o cale posibilă. Sau cel puțin așa a părut să sugereze Court of Appeal, încercând să respecte un termen‑limită și mai strâns după ziua în care ea adoptase hotărârea. În orice caz, nu se putea porni de la prezumția că o viață valorează mai mult ca alta. Dacă cei doi gemeni aveau să fie separați, acest lucru implica uciderea lui Matthew. Dacă nu aveau să fie separați, acest lucru implica, prin omisiune, uciderea amândurora. Nu exista mult spațiu de manevră nici sub aspect legal, nici moral, iar chestiunea trebuia abordată din perspectiva alegerii răului mai mic. Cu toate astea, judecătorul era obligat să țină seama de interesul superior al lui Matthew. Care, în mod evident, nu era moartea. Pe de altă parte, nici viața nu părea o opțiune. Avea un creier neevoluat, o inimă nefolositoare, nu avea plămâni, probabil suferea deja de durere și era condamnat să moară, iar asta foarte curând.

Fiona a arătat, într‑o formulare inedită pe care Court of Appeal a admis‑o, că Matthew, spre deosebire de fratele său, nu avea nici un interes superior de care să se țină seama.

Dar dacă răul mai mic era de preferat, tot se putea să fie o acțiune ilegală. Cum să justifici o crimă, recte să deschizi trupul lui Matthew ca să‑i secționezi aorta ? Fiona a respins ideea asupra căreia insistase avocatul spitalului, potrivit căreia separarea gemenilor era similară cu deco­nectarea lui Matthew de la aparatul care‑l ținea în viață și care, în cazul de față, era fratele său, Mark. Intervenția chirurgicală era prea invazivă, reprezenta o încălcare mult prea gravă a integrității corporale a lui Matthew ca să poată fi considerată refuzul unui tratament. În schimb, argu­mentul ei s‑a bazat pe „starea de necesitate“, o noțiune încetățenită în Dreptul jurisprudențial conform căreia, în anumite circumstanțe limitate, pe care nici un parlament nu‑și va da vreodată osteneala să le definească, era permisă încălcarea prevederilor Dreptului penal dacă astfel se preîntâmpina producerea un rău mai mare. Fiona a făcut referire la o situație în care niște indivizi au deturnat un zbor spre Londra şi i‑au terorizat pe pasageri, dar au fost absolviți de orice vinovăție pentru că acționaseră astfel numai pentru a scăpa de persecuțiile ce îi așteptau în propria lor țară.

Referitor la chestiunea de maximă importanță a intenției, țelul intervenției chirurgicale nu era de a‑l ucide pe Matthew, ci de a‑l salva pe Mark. Așa neajutorat cum era, Matthew îl omora pe Mark, iar doctorilor trebuia să li se permită să intervină în apărarea lui Mark și să elimine amenințarea unui pericol de moarte. Matthew va pieri în urma separării nu pentru că a fost omorât intenționat, ci pentru că nu putea trăi autonom.

Court of Appeal a admis hotărârea, recursul părinților a fost respins și, două zile mai târziu, la șapte dimineața, gemenii erau duși în sala de operație.