stoner fragment avanpremiera

William Stoner, fiul unor fermieri din Vestul Mijlociu, se înscrie la Universitatea din Missouri pentru a studia agricultura. Încet-încet, îşi dă seama că adevărata sa vocaţie este literatura. Ajuns profesor, va încerca să insufle generaţiilor de studenţi dragostea pentru lecturi, ducînd în acelaşi timp o viaţă aparent banală, care capătă însă o valoare universală. E, de fapt, viaţa majorităţii dintre noi, cu conflictele, singurătăţile, izbînzile şi mai ales înfrîngerile noastre într-o lume cel mai adesea potrivnică. Stoner este o experienţă literară unică, un imn închinat literaturii care ne modelează vieţile.

Stoner, de John Williams – fragment

Traducere din limba engleză de Ariadna Ponta

Biblioteca Polirom

Seria ESENŢIAL

Războiul s‑a declarat într‑o zi de vineri și cu toate că în săptămâna următoare programul de cursuri a rămas nemodificat, puțini studenți sau profesori s‑au prefăcut măcar că se țin de ele. Se foiau pe coridoare și se strângeau în grupulețe, șușotind între ei. Din când în când, liniștea tensionată erupea în câte o manifestare aproape violentă; de două ori au avut loc demonstrații generale antigermane, ocazie cu care studenții au strigat dezordonat sloganuri și au fluturat steaguri americane. O dată s‑a organizat o demonstrație, care n‑a durat mult, împotriva unuia dintre profesori, un bătrân profesor de limbi germanice, cu barbă albă, care era născut la München și în tinerețe absol­vise Universitatea din Berlin. Dar când profesorul, dând cu ochii de micul grup de protestatari furioși și roşii la faţă, a clipit cu stupoare și şi‑a întins spre ei mâinile firave și tremurânde, aceştia s‑au dispersat într‑o confuzie morocănoasă.

Confuzia l‑a cuprins și pe Stoner în primele zile de după declarația de război, dar era de cu totul altă natură decât sen­timentul care pusese stăpânire pe mai toată lumea din campus. Cu toate că vorbise despre război cu studenții mai mari și cu ceilalți asistenţi, nu crezuse niciodată cu adevărat că se va ajunge la asta ; și acum că venise peste ei, descoperea că e depozitarul unor vaste resurse de indiferență. Îl nemulțumea debandada în care războiul aruncase Universitatea ; dar nu reuşea să găsească în el mari convingeri patriotice și îi venea greu să‑i urască pe germani.

Dar germanii trebuiau urâți. O dată a dat peste Gordon Finch care stătea de vorbă cu un grup de profesori mai în vârstă ; avea figura schimonosită și vorbea de „huni“1 de parcă scuipa pe jos. Mai târziu, când l‑a abordat pe Stoner în biroul mare pe care îl împărțeau cu încă vreo şase asistenţi, Finch era într‑o cu totul altă stare de spirit ; cuprins de o veselie febrilă, l‑a bătut pe umăr pe Stoner.

— Nu‑i putem lăsa să scape nepedepsiți, Bill, a turuit. Fața lui rotundă lucea, acoperită de o peliculă de transpirație ca uleiul, și părul blond și subțire îi atârna în șuvițe dezordonate. Nu și nu. O să mă înrolez. Am vorbit deja cu bătrânul Sloane și el a zis s‑o fac. Mâine mă duc în St. Louis și mă înrolez.
Preț de o clipă, a reușit să‑și compună o mină de aparentă gravitate.

— Toți trebuie să ne facem datoria. Apoi a rânjit și încă o dată l‑a bătut pe umăr pe Stoner. Ai face bine să vii cu mine.

— Eu ? a spus Stoner, iar și iar, nevenindu‑i să‑și creadă urechilor. Eu?

Finch a început să râdă.

— Evident. Toată lumea se înrolează. Tocmai am vorbit cu Dave – vine cu mine.

Stoner a scuturat din cap năucit.

— Dave Masters ?

— Sigur. Amicul Dave o vorbi el cam ciudat uneori, dar la o adică nu e cu nimic diferit de alții ; o să‑și facă datoria. Așa cum o să ți‑o faci și tu, Bill.

Finch i‑a dat un pumn în braţ, în joacă.

— Așa cum o să ți‑o faci și tu.

Stoner n‑a spus nimic câteva momente.

— Nu mă gândisem la asta, a zis. Totul pare să se întâmple teribil de repede. Va trebui să vorbesc cu Sloane. Te anunț eu.

— Sigur, a spus Finch. O să‑ți faci datoria.

Vocea i s‑a îngroșat de emoție.

— Suntem băgați în treaba asta cu toții, Bill ; suntem băgați cu toții.

Apoi Stoner s‑a despărțit de Finch, dar nu s‑a dus imediat la Archer Sloane, ci a umblat prin campus întrebând de Dave Masters. L‑a găsit la una dintre mesele de studiu din bibliotecă, singur, pufăind din pipă și privind fix la un raft cu cărți.

Stoner s‑a așezat în faţa lui. La întrebarea legată de decizia de a intra în armată, Masters a răspuns:

— Sigur, de ce nu ?

Iar când Stoner l‑a întrebat de ce, Masters a răspuns:

— Tu mă cunoști destul de bine, Bill. Puțin îmi pasă mie de nemți. La drept vorbind, nu cred că‑mi pasă prea tare nici de americani. Și‑a scuturat pe jos scrumul din pipă și l‑a împrăștiat cu piciorul. Cred că mă înrolez tocmai fiindcă n‑are nici o importanță dacă o fac sau nu. Și s‑ar putea să fie distractiv să mai bat o dată lumea înainte să mă întorc la viaţa între patru pereți şi la extincția lentă care ne așteaptă pe toți.

Cu toate că nu înțelegea, Stoner a încuviințat din cap, accep­tând argumentele lui Masters.

— Gordon vrea să mă înrolez și eu cu voi, a spus.

Masters a zâmbit.

— Gordon simte pentru prima dată în viața lui atingerea virtuții; și evident că vrea să‑i bage şi pe alţii în asta ca să poată continua el să creadă. Sigur. De ce nu ? Hai și tu cu noi. S‑ar putea să‑ți prindă bine să vezi și tu cum e lumea. A tăcut și l‑a privit atent pe Stoner. Dar dacă te înrolezi, pe ce ai mai sfânt, n‑o face pentru Dumnezeu, pentru țară sau pentru draga noastră Universitate. Fă‑o pentru tine.

Stoner n‑a spus nimic preț de câteva secunde. Apoi a răspuns:

— O să vorbesc cu Sloane și vă dau de veste.

Nu știa nici el la ce să se aștepte din partea lui Archer Sloane; și totuși a fost surprins când Stoner l‑a abordat în biroul lui îngust și înțesat de cărți și l‑a anunțat de hotărârea pe care n‑o luase încă.

Sloane, care mereu afișase față de el o ironie detașată și politicoasă, și‑a pierdut cumpătul. Fața prelungă și uscăţivă i s‑a congestionat, iar ridurile de la colțurile gurii s‑au adâncit de furie; s‑a ridicat pe jumătate din scaun, cu pumnii încleștați. Apoi s‑a lăsat la loc și și‑a desfăcut ostentativ pumnii, așezându‑și palmele pe masă; degetele îi tremurau, dar vocea îi era calmă și tăioasă.

— Te rog să‑mi ierți ieșirea asta bruscă. Dar în ultimele zile mi‑am pierdut aproape o treime din catedră și nu întrevăd nici o speranță să‑i pot înlocui. Nu pe dumneata sunt furios, ci pe…

 

Stoner este un titlu nou, publicat în colecția „Biblioteca Polirom”, și va fi lansat la Gaudeamus 2014.

Despre John Williams

Scriitor, editor şi profesor universitar, John Williams s-a născut în 1922 în Clarksville, Texas. S-a înrolat în aviaţia Statelor Unite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, petrecînd doi ani şi jumătate în Birmania şi India. La sfîrşitul războiului, se înscrie la Universitatea din Denver.

Debutează în 1948 cu romanul Nothing But the Night, urmat de volumul de poeme The Broken Landscape (1949). În 1960 îi apare al doilea roman, Butcher’s Crossing, o frescă a vieţii din Kansasul anilor 1870. În 1963, graţie unei burse Rockefeller, face o călătorie de documentare în Italia, călătorie care va sta la baza romanului său din 1972, Augustus. În 1965 îi apare romanul Stoner, povestea vieţii unui profesor imaginar de la Universitatea din Missouri. Intrat în atenţia publicului după aproape jumătate de secol, romanul devine un fenomen editorial internaţional, traducerea în limba franceză fiind semnată de celebra scriitoare Anna Gavalda. Romanul Augustus, care înfăţişează Roma din timpul împăratului Octavian Augustus, a primit prestigiosul National Book Award, alături de Himera de John Barth. John Williams a murit în 1994, înainte de a termina cel de-al cincilea roman al său, The Sleep of Reason.

Receptarea critică a romanului Stoner – selectiv

Stoner e un roman admirabil, o descoperire extraordinară pentru toţi iubitorii de literatură.” (Ian McEwan)

„Cartea lui John Williams e un fenomen rar întîlnit, mai rar decît apariţia unui mare roman; e romanul perfect, o poveste atît de bine spusă, de frumos scrisă şi într-atît de emoţionantă, încît îţi taie răsuflarea.” (The New York Times Book Review)

„Unul dintre marile romane ale literaturii americane.” (Bret Easton Ellis)

„O carte splendidă, de o tristeţe inexorabilă, plină de spirit şi de rafinament.” (Nick Hornby)

Eli Bădică

și-a încheiat studiile de licență la Facultatea de Litere, UB, Literatură Universală și Comparată, iar pe cele de masterat la SNSPA, Antropologie. În prezent, este redactor colaborator la „Suplimentul de cultură”, „DLITE”, „Revista Arte și Meserii” etc. Printre altele, managerul proiectului „Carte peste carte” al Asociației Paspartu. Editor, coordonează colecția „n'autor”, de literatură română contemporană de la Editura Nemira.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *