Bookaholic

Appalachian Trail, unul dintre cele mai lungi trasee montane din lume, străbate 14 state pe o distanţă de peste 3.400 de kilometri, de-a lungul Coastei de Est americane. Dornici să admire peisajele superbe de pe această rută, Bill Bryson şi prietenul său Stephen Katz hotărăsc să o parcurgă pe jos de la un capăt la celălalt. Ei pornesc din statul Georgia, în sud, şi îşi încheie drumeţia în Maine, fără să reuşească totuşi să-şi respecte întocmai planul iniţial. Urşii, pumele, şerpii, plantele otrăvitoare şi insectele purtătoare de boli pe care le-ar putea întîlni pe traseu ar descuraja un om obişnuit, dar nu şi pe ambiţiosul explorator Bill Bryson. Deşi are parte de hărţi prost întocmite, de condiţii meteo îngrozitoare şi de un companion morocănos, el face tot ce poate să învingă obstacolele şi să-şi împlinească, după cum spune, ţelul de o viaţă: să nu moară în sălbăticie.

„O plimbare în pădure”, de Bill Bryson – fragment

Bill Bryson
O plimbare în pădure. Redescoperind America pe cărările Munților Apalași
Editura Polirom
Colecția „Hexagon. Cartea de călătorie”
Traducere de Marius-Adrian Hazaparu
Carte publicată și în ediție digitală
288 de pagini

Prima mea străfulgerare despre cît de descurajatoare avea să fie misiunea asta am avut‑o atunci cînd m‑am dus la magazinul local, Dartmouth Co‑Op, ca să‑mi cumpăr echipamentul. Fiul meu tocmai ce se angajase part‑time acolo, aşa că primisem indicaţii stricte să mă port frumos. Mai concret, nu trebuia să spun sau să fac vreo tîmpenie, să probez ceva care ar fi presupus să‑mi arăt burta, să spun „Îţi baţi joc de mine?” cînd voi fi informat cu privire la preţul vreunui produs, să fiu ostentativ de neatent cînd vînzătorul îmi va explica procedura corectă de întreţinere sau îngrijire a unui produs şi, mai presus de orice, să nu probez ceva aiurea, cum ar fi o căciulă de schi de damă, încercînd să par amuzant.

Mi s‑a spus să‑l caut pe Dave Mengle, pentru că el însuşi făcuse o bună bucată a traseului pe jos şi era un fel de enciclopedie ambulantă în privinţa activităţilor în aer liber. Mengle, un tip amabil şi respectuos, putea vorbi probabil patru zile cap‑coadă, cu pasiune, despre orice aspect privind echipamentul de drumeţie.

N‑am mai fost niciodată atît de impresionat şi de uluit în acelaşi timp. Am petrecut o după‑amiază întreagă cotrobăind prin produsele lui. Îmi spunea lucruri de genul:

— Ei bine, cortul ăsta are o folie exterioară de pînză groasă de 70 de denieri, rezistentă la abraziune şi cu ţesătură antirupere. În schimb, şi voi fi sincer cu tine în privinţa asta – şi se apleca spre mine şi‑mi vorbea mai încet, pe un ton grav şi sincer, de parcă mi‑ar fi mărturisit că ar fi fost surprins cîndva într‑o toaletă publică cu un marinar –, tivurile sînt mai degrabă cusute simplu, nu prinse cu benzi în bie, şi are gura cam strîmtă.

Cred că, întrucît i‑am pomenit de faptul că am făcut ceva drumeţii în Anglia, el a presupus că mă pricep cît de cît. N‑am vrut să‑l îngrijorez sau să‑l dezamăgesc, aşa că, atunci cînd îmi punea întrebări de genul „Ce părere ai despre beţele de cort din fibră de carbon?”, dădeam din cap cu un mormăit trist, în semn de recunoaştere a faptului că părerile asupra acestei veşnic spinoase probleme sînt împărţite, şi spuneam:

— Ştii, Dave, n‑am reuşit niciodată să mă decid în privinţa asta – tu ce crezi?

Am dezbătut împreună şi am reflectat cu multă seriozitate la meritele relative ale chingilor laterale de compresie, ale buzunarelor cu capac, ale buzunarelor pentru colţari, la diferenţele dintre sistemele de transfer al greutăţii, sistemele de ventilaţie, plasele suspendate şi ceva care se numea proporţia decupajului occipital. Am făcut asta cu fiecare obiect. Pînă şi în privinţa unui set de gătit din aluminiu am vorbit despre greutate, compactitate, dinamică termică şi utilitate generală, care‑ţi pot ţine mintea ocupată ore în şir. Printre toate astea am vorbit mult şi despre drumeţii în general, cel mai mult despre riscuri precum căderi de stînci, întîlniri cu urşi, primusuri explodate şi muşcături de şarpe, pe care el le‑a descris cu ochii umeziţi de un soi de înduioşare, înainte să revină la subiect.

Pe lîngă toate astea, a vorbit mult despre greutate. Mie mi s‑a părut un fleac căruia i se acordă prea multă importanţă să alegi un sac de dormit în loc de altul doar pentru că cîntăreşte cu 85 de grame mai puţin, dar, pe măsură ce echipamentul se tot aduna în jurul nostru, am început să înţeleg cum gramele se transformă în kilograme. Nu mă aşteptasem să cumpăr atît de multe lucruri – aveam deja bocanci, un briceag milităresc şi o husă din plastic pentru hartă, care se atîrnă de gît cu un şnur, aşa că îmi închipuisem că stăteam destul de bine la capitolul ăsta –, dar, cu cît vorbeam mai mult cu Dave, cu atît îmi dădeam mai bine seama că făceam cumpărături pentru o întreagă expediţie.
Cele două mari şocuri au fost că totul era foarte scump – de fiecare dată cînd Dave dispărea în depozit sau se ducea să verifice o clasificare în denieri, eu mă uitam pe furiş la preţuri şi mă îngrozeam – şi că fiecare articol de echipament părea să aibă nevoie de alt articol de echipament. Dacă îţi cumpărai un sac de dormit, aveai nevoie şi de un sac de compresie. Acesta costa 29 de dolari. Mi se părea ceva tot mai greu de digerat.

Cînd, după multă chibzuinţă serioasă, m‑am decis asupra unui rucsac – un Gregory foarte scump, ultimul răcnet, adică genul acela de lucru pentru care nu are sens să te zgîrceşti –, mi‑a spus:

— Şi‑acum ce fel de curele vrei pentru ăsta?

— Poftim? am întrebat eu, dîndu‑mi deodată seama că mă aflam în pragul acelei boli cunoscute sub numele de surmenaj al cumpărătorului.

Nu aveam de gînd să spun voios: „Dă‑mi vreo şase din alea, Dave. A, iau şi opt din astea – la naiba, pune 12. Că doar o viaţă avem, nu?”. Mormanul de provizii care adineauri arăta plăcut de abundent şi palpitant – toate noi, toate ale mele! – părea dintr‑odată împovărător şi extravagant.

— Curele, mi‑a explicat Dave. Ştii, din alea ca să‑ţi legi sacul de dormit şi alte lucruri.

— Dar nu se vinde cu tot cu curele? am spus eu pe alt ton, mai calm.

— A, nu.

Şi‑a aruncat privirea spre un perete cu produse şi şi‑a dus un deget la nas.

Despre Bill Bryson

Bill Bryson, născut în SUA, a lucrat ca jurnalist şi a fost rector al Universităţii Durham din Marea Britanie. Este autorul mai multor jurnale de călătorie şi al unui bestseller de ştiinţă popularizată, A Short History of Nearly Everything, care a fost distins cu Aventis Prize şi Descartes Science Communication Prize. La Editura Polirom, de acelaşi autor au mai apărut Acasă. O istorie a vieţii private (2012) şi De cealaltă parte a lumii. Călătorind prin Australia (2014).