1961, New York. O tânără studentă (evreică poloneză, prima generație născută în America) se îndrăgostește de un atrăgător student străin, un tânăr dintr-o familie bogată de bancheri din Afghanistan. Ca niște intelectuali ce se află, au discuții interminabile despre cărți, filme europene, dramaturgie, ascultă muzică, se simt exotici într-o Americă creștină, deși nu vorbesc niciodată despre religie. Sunt îndrăgostiți până peste urechi și se căsătoresc, iar ea acceptă să se mute în patria lui, în Afghanistan, la Kabul.

Singura hibă din această poveste adevărată, O mireasă americană în Kabul, cu potențial de a deveni o comedie romantică, este blamabila lipsă totală – din partea eroinei – a oricăror cunoștințe despre islam și Afghanistan. Ca legată la ochi, o Phyllis de 20 de ani se duce, complet neavizată, să trăiască în miezul Asiei Centrale, câteva mii de km mai la est și câteva secole mai la sud de moderna civilizație americană în care se născuse. Povestea ei se transformă astfel într-un horror romantic medieval islamic.

Pentru că studenta americană naivă aterizează în mijlocul unui trib afghan, în familia cu trei soții și 21 de copii ai socrului său, bancherul, ca simplu exponat printre celelalte soții ale numeroșilor frați ai soțului său, Abdul-Kareem, care o depune în casa mamei sale, printre restul femeilor și copiilor, apoi se face dispărut la afacerile sale bărbătești. Într-o casă luxoasă, cu podele de marmură, apă curentă, covoare groase și servitori pentru orice moft, tratați însă ca niște sclavi, Phyllis se găsește părăsită într-un harem de secol 20, ținută pe loc de regulile seculare ale societății arabe.

Afghanii cred că o femeie nu poate supraviețui fără soțul sau fiii ei, și că o femeie și copiii săi sunt proprietatea bărbatului; sunt ai lui dacă vrea să îi protejeze sau să abuzeze de ei; sau dacă vrea să îi ucidă. … El este patriarhul lor, conducătorul lor, tatăl lor și șeful de trib de care depinde supraviețuirea lor. El nu greșește.

Ca un animal liber pus într-o cușcă, simte mai întâi deprivarea de libertate fizică – femeia nu are voie să iasă singură din casă (nici nu are de ce, de vreme ce are servitori, nu-i ca și cum iese să se ducă la serviciu sau la cinema) și în nici un caz fără văl. După plictiseala cruntă, urmează problemele libertăților personale: rămâne fără pașaportul american, fiind acum cetățean afghan (dar fără vreun document de identitate); este obligată de noua ei familie să se convertească la islam; ca ultimă nefericire, nu se poate obișnui cu mâncarea mirositoare și grea afghană și își duce zilele cu iaurt și fructe, dând dintr-o criză de dizenterie în alta.

Încercând să explice felul în care burqa ajunge să fie considerată un element de protecție personală a femeii în fața societății din afara zidurilor casei, Phyllis spune: “În cele din urmă, ca orice alt tip de prizonier, așa-zis protejatele femei sunt orbite de lumina zilei; ochii li se obișnuiesc cu semiîntunericul. Lumea dinafară pare periculoasă, neprietenoasă. Evident, femeile devin claustrofobe și agorafobe, agitate când trebuie să iasă afară

phyllis-chesler-and-abdul-kareemLucrul cel mai grav și inexplicabil este însă relația cu soțul ei, radical transformat odată cu întoarcerea în Afghanistan, devenit din exoticul student străin un fiu ascultător, în umbra tatălui său, un soț indiferent, cu ureche surdă la toate problemele de neadaptabilitate ale soției sale americane (care nici măcar nu era blondă cu ochi albaștri, spre ușoara dezamăgire a familiei).

Prima parte a memoriilor acestei mirese americane la Kabul se termină cu improbabila evadare din Evul Mediu afghan și revenirea la New York. În doua parte, autoarea, care a așteptat 50 de ani (!) pentru a spune această poveste, își continuă amintirile, într-un ton mai detașat: divorțul aproape imposibil de obținut, corespondența cu soțul său afghan, fuga acestuia din Afghanistanul năpădit de Rusia sovietică (la sfârșitul anilor 70) și șansa lui de a nu fi martor la lovitura de grație a acestei țări prin apariția talibanilor, în anii 90. Toate aceste amintiri sunt presărate bogat cu citate din nenumăratele titluri din literatura de specialitate (memorii, studii sociale și politice) despre realitatea contradictorie a Afghanistanului și cea seculară a islamului – bibliografia de la sfărșitul cărții cuprinde zeci de pagini de titluri despre aceste subiecte.

Dacă în prima parte din O mireasă americană în Kabul ne vorbește femeia, tânăra de 20 de ani bolnavă și speriată, în a doua parte a memoriilor răzbate puternic vocea sociologului feminist Phyllis Chesler, atacând toate chestiunile insurmontabile ale situației femeii în țările arabe fundamentaliste, bazându-și afirmațiile pe propriile studii și pe nenumăratele lecturi din vasta sa bibliotecă de gen. Preferatele mele, ca și în cărțile lui Khaled Hosseini, sunt citatele despre primele impulsuri și intenții de revoluționare a femeii islamice din secolul 20. Imaginea unui Iran în care în anii 70 femeile puteau cânta pop, desculțe, blonde și cu rochii scurte sau a unui Afghanistan al anilor 50 în care femeile erau tunse scurt, purtau tocuri și puteau fuma pe stradă, în comparație cu regresul virulent al ultimilor ani, îți cam strânge sufletul, chiar și fără a duce vreo torță a feminismului.

… în 128 Amanullah a spus că e rușinos că femeile afghane nu erau educate, prin comparație cu femeile europene, care lucrau și erau active. După părerea lui, acesta era unul dintre principalele motive pentru care Afghanistanul era înapoiat. … “În nici o altă țară musulmană, nici în Turcia sau Persia, femeile nu sunt îngropate de vii. Vălul v-a încetinit progresul. Vreau să văd cum nesocotiți voința soților voștri în legătură cu purtarea vălului”.

Deși deschizătoare de ochi pentru viitoarele studente care se pot îndrăgosti de exotici studenți străini, de orice religie sau orientare ar fi ei, cartea se termină însă cu o întrebare lăsată apăsător fără răspuns:

Dacă nu pot să îl fac pe Abdul-Kareem să înțeleagă problema aceasta a femeilor – iar el este un Afghan-American educat, secularizat, asimilat – cum poate spera cineva să pătrundă în mințile oamenilor needucați și fanatici religioși care trăiesc în Afghanistan?

În urma experienței sale la Kabul, Phyllis Chesler și-a dedicat cariera studiilor feministe și psihologiei, publicând 15 cărți în 40 de ani, abordând subiecte legate de condiția femeii în diferite culturi și religii, familie, drepturile femeilor și nu în ultimul rând iudaism și islamism.

Cartea de memorii O mireasă americană la Kabul nu a fost tradusă încă în limba română, dar cartea în engleză se poate comanda la Okian, spre exemplu.

Cristina Petrescu

fotograf profesionist, jurnalist cultural, fost redactor șef la Metropotam.ro


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *