Bookaholic

Spaniolul Pablo Picasso – unul dintre cei mai influenți artiști de secol XX, care a contribuit, printre altele, la apariția cubismului și a colajului – a fost nu doar pictor, sculptor, scenograf și ceramist, ci și poet.

Stabilit la Paris încă de la începutul anilor 1900, Picasso a devenit prieten cu o serie de scriitori precum poetul și artistul Max Jacob, care l-a învățat pe Picasso franceza; romancierul și criticul de artă Guillaume Apollinaire, care i-a dedicat acestuia primele sale studii critice; colecționara americană Gertrude Stein, autoare de romane experimentale, la ale cărei petreceri i-a cunoscut pe James Joyce, Ernest Hemingway și F. Scott Fitzgerald; Jean Cocteau, cu care a colaborat, spre exemplu, pentru baletul ”Parade”, de Erik Satie (Cocteau scriind scenariul, iar Picasso semnând scenografia și costumele); Paul Eluard, André Salmon etc.

picătură cu

picătură

viu

moare

albastrul palid

între

ghearele

verdelui de migdală

la scara

de roz

Picasso nu s-a apucat însă de scris până în aprilie 1935, când avea 54 de ani. O criză conjugală – Olga Khokhlova, balerină de origine rusă și prima soție a lui Picasso, tocmai îl părăsise – a fost, se pare, momentul declanșator pentru a se apuca de scris.

Așa încât, timp de doi ani, 1935 și 1936, artistul a renunțat la pictură și sculptură scriind aproape zilnic. Rezultatul? Caiete întregi și, uneori, chiar șervețele, umplute cu poeme – cele mai multe fără titluri – care, asemenea picturilor sale, sunt extrem de expresive, energice, uneori violente, sfidând, de cele mai multe ori, sintaxa.

Scrise fie în spaniolă, fie în franceză – unele poezii conțin cuvinte scrise în ambele limbi –, poemele lui Picasso sunt colaje de cuvinte, picturi literare ce evocă culoare, miros, sunet, gust și care conțin aluzii sexuale. “Tot ce găsiți în poemele mele veți găsi și în picturi. Mulți pictori de astăzi au uitat de poezie în picturile lor – când, de fapt, cel mai important lucru e tocmai poezia”, spunea artistul.

pe spatele imensei felii

de pepene galben arzător

copac bucată de fluviu

masă de râs

sub ameninţarea aripii care

strânge pentru plăcerea de a vedea

expirând între dinţii săi

abătută de la plictis

un fir de iarbă

cei doi mici muguri de prun

căzuţi atât de jos

se sărută de câteva zile

enervaţi de plânsul

fetiţei

Mulți dintre scriitorii care i-au citit la acea vreme poeziile – Gertrude Stein fiind printre primii care i-au văzut poemele – au fost impresionați de modul în care acesta scria, ceea ce explică faptul că o mare parte din poeme i-au fost publicate la puțin timp după ce s-a apucat de scris. Andre Breton, de exemplu, a creat, în 1936 un număr special din Cahiers d’art (importantă revistă contemporană a vremii) dedicat poemelor lui Picasso.

”Vorbind despre scrierile lui, mi-a spus întotdeauna că ceea ce vrea, nu este să povestească și să descrie senzații, ci să le producă prin sunetul cuvintelor; nu să le folosească drept mijloc de exprimare, ci să le lase să vorbească prin ele însele așa cum face uneori cu culorile”, spunea unul din prietenii săi, poetul și artistul Jaime Sabartés.

Picasso a continuat să scrie, chiar dacă nu cu aceași vervă ca în timpul acelor doi ani, până în 1959, când a scris Înmormântarea Contelui de Orgaz, poem inspirat de lucrarea cu același nume a pictorului spaniol de secol XVII, El Greco.

Pe lângă sutele de poeme, Picasso a semnat și două piese de teatru, “Cele patru fetițe” și “Dorința prinsă de coadă”, după care a fost realizat un specatcol lectură susținut de însuși Picasso, Jean-Paul Sartre, Valentine Hugo și Simone de Beauvoir, în regia lui Albert Camus.

La noi, a apărut, în 2007, la Editura Minerva, “Picasso, Poeme”, o antologie cu cele mai frumoase poeme ale lui Picasso, în traducerea Irinei Mavrodin. O puteți găsi la prețul de 5 lei în librăria online Cărturești.

Surse foto: huffingtonpost.com, leninimports.com, wikipaintings.org, ridiculouslyinteresting.com

Poemele au fost luate de pe poezie.ro