Recent a fost descoperit la Paris, în cartierul Pigalle, în apropiere de l’Église de la Trinité, un apartament rămas intact din … 1942. Ca şi cum timpul s-ar fi oprit în loc, apartamentul de 140 de metri arată exact ca acum 70 de ani, mai puţin stratul gros de praf depus pe mobilier şi obiecte. Un apartament elegant, cu minunate plafoane din lemn, pereţi tapetaţi, oglinzi, conţinând jucării de pluş de dinaintea celui de Al Doilea Război Mondial (cum ar fi un Mickey Mouse) şi vechi scrisori de dragoste.

Proprietara, Madame de Florian, plecase în ’42 în Sudul Franţei, pentru a fugi de nemţii care ocupau Parisul; nu s-a mai întors niciodată la Paris. În urma morţii sale recente, la vârsta de 91 de ani, executorii judecătoreşti au descoperit acest apartament pentru care timpul s-a oprit în loc.

apart paris 1

apart paris2

apart paris3

Şi pentru ca surpriza să fie şi mai mare, în salon era agăţat pe perete un tablou semnat de pictorul Giovanni Boldini. Tabloul o reprezintă pe actriţa Marthe de Florian, într-o rochie de seară roz pal. Printre admiratorii acestei femei se găsea, pare-se, prim-ministrul francez Georges Clemenceau. (Proprietara se pare că era nepoata actriţei; pictorul însuşi era, aparent, un admirator îndrăgostit al ei.) Tabloul a fost vândut contra sumei de 1,7 milioane de euro/ 2,1 milioane euro cu tot cu taxe.

Curiozităţii uimite pe care o reprezintă o astfel de descoperire – un apartament parizian elegant din timpul celui de-Al Doilea Război rămas intact, cu atmosfera şi mobilierul său – i se adaugă, în cazul meu, încă una: pictorul Giovanni Boldini – al cărui tablou a fost vândut, iată, cu o sumă-record – este şi autorul portretului făcut în 1911 Marthei Bibescu.

  Actriţa Marthe de Florian

boldini

Prinţesa Martha Bibescu (1911)

Marthe_Bibesco_Boldini

Marchiza Luisa Casati (1907)

La Marchesa Luisa Casati con un levriero, by Giovanni Boldini, 1908

Stabilit la Paris în 1871, Giovanni Boldini devine cronicarul eleganţei mondene a epocii sale şi al stilurilor vestimentare ce reprezentau moda pariziană. A fost portretistul celor mai curtate şi admirate femei ale epocii. Printre ele se numără şi celebra marchiză Luisa Casati (figură a decadentismului la începutul secolului XX), dar, iată, şi actriţa Marthe de Florian, ca şi prinţesa româncă Martha Bibescu.

 

Sursa: pariszigzag.fr

Adina Diniţoiu

Critic literar, jurnalist cultural și traducator din franceză, redactor la Observator cultural. Colaborează cu cronică literară la România literară, Dilema veche, Dilemateca, Radio Romania Cultural. Este autoarea cărții "Proza lui Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în fața politicului și a morții", Editura Tracus Arte, 2011.


2 comentarii
  1. AvatarDizzie

    Desi 4 ani mai tarziu, recomand aprofundarea povestii: nu ea a fugit de naziști, ci nepoata ei, Solange Beaugiron care a continuat să plătească taxele.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *