Florin Iaru ne-a dat (mulțumim!) cinci poezii. Unadouătreipatru și aceasta e a cincea și, din păcate, ultima. Tot ce ne dorim e să le vedem, împreună cu multe altele, într-un volum.

După-amiaza atomului

Bazil pătrunde furtunos în cameră, duce mîna la piept

şi Jorj ridică toporul deasupra capului, se schimonoseşte

fulgerător Marian se ascunde în baie, plînge ca o muiere,

se descheie la pantaloni, o ia în mînă cu

Adalgiza lasă telefonul pe masă, lîngă scrisoarea de adio…

 

— Înainte, băieţii mei, pe ei!

 

Pe ei, peste ei, deasupra,

spînzurat de limbă,

un atom tembel.

Un atom rătăcit.

Unul dintre aceia care se află în treabă

exact cînd să înceapă povestea.

Un atom tîmpit,

unul pe care, dacă l‑ai vedea pe stradă,

ai trece pe trotuarul celălalt.

Nu l­‑a chemat nimeni, nu l‑au întrebat nimic.

Nici colegii lui nu dau doi bani – în după-amiaza atomului

nu e loc de sentimentalisme.

Dar el nu şi nu, holbîndu‑se în chelia lumii,

S-a încăpățînat să privească.

Şi lucrurile au luat-o razna.

 

Bazil nu mai moare dramatic, lăsînd moştenitorii

cu lacrimi amare scăldînd bănişorii,

ci, pur şi simplu, va strănuta aiurit şi va face o criză de furie:

— Vă las un căcat!

Iar Jorj, sub talpa căruia victima viitoare

era convinsă că moare

violată şi desfigurată, cu pielea întoarsă ca o mănușă tocată,

înfige toporu‑n butuc.

— Na, că nu vreau, curvo! Să te ia dracu’ de zdreanţă!

Iar Marian n‑are erecţie exact în secunda poemului. Se supără, se căsătoreşte,

face o ciurdă de copii şi moare profund nemulţumit.

Ah, dacă erecţia ar fi decurs conform planului,

ar fi fost acum un artist împlinit.

Adalgiza? Adalgiza l‑a rupt pe adio în mii de bucățele,

ca pe un basm de adormit copiii

şi a aruncat pe fereastră tubul cu somnifere.

A rămas tubul în grija destinului.

După jumătate de an, l-a găsit de plodul vecinei.

L‑a gustat, i-a plăcut, l-a golit, a ajuns la spital.

Dar asta‑i altă poveste.

Ăsta e un alt final.

 

Băieţii mei au continuat atacul.

Au fost peste ei pînă la capăt. A fost o baie de sînge.

A fost un război de poveste, un măcel epic, o cavalcadă cu certe valențe estetice.

L‑au tocat pe dușman mărunt, mărunțel, de‑au răsunat văile,

de s‑a scris la gazetă.

A fost o victorie istorică.

 

Numai eu, cu căcatul ălă de atom deasupra capului,

rătăcesc într-o poveste neterminată

în care nici un băiat nu iubea nici o fată.

Florin Iaru

Unul dintre cei mai cunoscuți scriitori români contemporani, Florin Iaru a fost membru al Cenaclului de Luni, a debutat în 1981 cu Cântece de trecut strada și a fost co-autor al volumului colectiv Aer cu Diamante. Florin Iaru lucrează în presă, atât print cât și televiziune și ține cursuri de scriere creativă. Cea mai recentă carte este volumul de proză scurtă "Povestiri cu final schimbat".


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *