Unul dintre cele mai controversate personaje biblice este, fără îndoială, Iuda. În 2006, National Geographic Society, prin publicarea unui text controversat, de origine gnostică, Evanghelia lui Iuda, aducea în prim-plan, din nou, figura apostolului damnat. Titlurile au fost pe măsură: „O descoperire stupefiantă care va rescrie poate istoria biblică” (National Geographic), „Să fi fost Iuda una devărat erou creștin?” (Globe and Mail), „Să-i fi cerut Iisus lui Iuda să trădeze?” (National Post) etc.

Volumul lui Régis Burnet, L‘Ėvangelie de la trahison (2008), apărut la noi cu titlul Evanghelia trădării. O biografie a lui Iuda (Cartier, Chișinău, 2010), reface traseul sinuos al receptării personajului biblic de-a lungul a mai bine de două mii de ani. Bine documentată, bine scrisă, cartea lui Burnet propune cititorului o imagine fațetată a lui Iuda, pornind de la întrebări ca: a trădat într-adevăr Iuda sau a urmat planul divin, având, astfel, rolul său în mântuirea lumii? Dacă a trădat, de ce a făcut-o? Care a fost motivul?

În eseul de deschidere din Evanghelia trădării. O biografie a lui Iuda, Burnet definește personajul, morfologia acestuia, căci Iuda a fost și este, în primul rând, un personaj într-o dramă cu o miză imensă: „Personajul nu este decât dublul unei persoane pe cale de a fi expropriată. Imagine desprinsă, asupra căreia un individ nu-și mai exercită controlul, care a trecut în alte mâini, de care se lasă modelată, construită, și, în cele din urmă, destructurată, după bunul plac al grupurilor, al intereselor și al concepțiilor care pun stăpânire pe ea. În tot acest proces, ea își pierde orice statut civil, orice atribut concret, orice personalitate…” Iuda a fost perceput, de cele mai multe ori, ca personaj negativ – antimodelul, antieroul –, și cu acest statut a defilat timp de două milenii prin istoria omenirii.

În legătură cu acest aspect, Burnet se referă la personajul negativ ca la o proiecție a umbrei, așa cum a definit-o Jung: „Eroul este cel care aș putea fi și eu dacă n-aș fi eu, o proiecție a dorințelor mele, a fantasmelor mele, a idealurilor mele. La antipod, personajul negativ sunt chiar eu. Mai precis: acea parte din mine pe care nu pot și nici nu vreau să o accept, pe care o resping cu un gest de dezgust. Astfel, dacă toată lumea știe că nu va reuși să devină un erou, toată lumea admite că poate deveni un ticălos”. Iuda este, așadar, asociat, pe bună dreptate, cu firea umană, cu slăbiciunile ei, cu „partea blestemată a omenirii”, ”căci face trimitere la ceea ce suntem noi înșine și la ceea ce refuzăm să asumăm”.

Cu toate acestea, prezența și rolul lui Iuda în drama Mântuitorului nu sunt deloc ușor de explicat, căci statutul divin al lui Iisus complică lucrurile și ridică unele întrebări: „Așadar, cum să explici că Dumnezeu a fost vândut? Din două una, ori El n-a simțit apropierea trădătorului – or, în acest caz, cel fel de Dumnezeu mai este acesta –, ori o știa foarte bine – iar atunci de ce a îngăduit acest lucru? A răspunde că această pasivitate divină reflectă doar înjosirea care caracterizează proiectul de Întrupare a lui Dumnezeu nu este suficient. Dându-i trădătorului putința de a fi trădător, El l-a condamnat de la bun început. Dar atunci, damnarea unuia singur să fie, oare, suficientă pentru ispășirea păcatelor tuturor?”.

le_baiser_de_judas-large

Thomas Couture, Le Baiser de Judas

În Evanghelia sa, Marcu îl numește pe Iuda „cel care l-a vândut” pe Iisus – vânzare pecetluită cu un sărut –, fără a insista prea mult asupra motivelor. Matei, în schimb, indică clar motivul: banii. Suma de treizeci de arginți nu este, însă, una mare. Ce l-a determinat, atunci, pe Iuda să trădeze? Întrebarea rămâne deschisă. Oricum, sfârșitul lui Iuda este pe măsura faptei: se spânzură și „plesnește de la mijloc” –  burta i se umflă și mațele i se împrăștie pe pământ. Evanghelia lui Ioan este, probabil, cea mai necruțătoare cu Iuda. Iisus este Cuvântul lui Dumnezeu, logosul divin, iar Iuda este cel care trădează logosul divin, rol deloc minor: „Pentru Ioan, Iuda devine, astfel, opozantul prin excelență, modelul absolut de ticălos, diavolul întrupat. Îndărătul modestelor replici ale teatrului uman, o luptă cosmică are loc, cea dintre Dumnezeu și Răul căruia Iuda i se face reprezentant”.

Evangheliștii, susține Burnet, nu dau amănunte despre gestul lui Iuda dintr-un motiv simplu: Iuda era necesar în această dramă a Mântuirii. Altfel spus, era nevoie de un trădător. „Moartea lui Dumnezeu este necesară și imposibilă”, acesta este paradoxul rezolvat prin prezența lui Iuda: „Printr-un straniu paradox, Dumnezeu, care poate totul, nu poate muri prin sine: trebuie ca un eveniment omenesc, aleatoriu, contingent, să pună capăt vieții sale. Dumnezeu are nevoie de trădător, adică de o intervenție exterioară, care să-l arunce în ceea ce nu este atributul lui: moartea”.

Origene a fost primul dintre exegeții Bibliei care a crezut că Iuda nu poate fi condamnat pe vecie pentru trădarea sa, însă succesorii săi îl vor condamna fără drept de apel pe trădător. Ioan Gură de Aur și Augustin, de exemplu, sunt necruțători cu Iuda, opiniile lor fiind considerate valabile – avertizează Burnet – chiar și în secolul al XXI-lea. Nu-i de mirare că figura lui Iuda, asociată – fără prea mari scrupule –  cu evreii, a fost disprețuită de-a lungul a aproape două milenii. Antisemitismul este „justificat”, iată, și prin legenda neagră a lui Iuda. În Bavaria, la Oberammergau, încă din secolul al XVII-lea este reprezentată povestea Patimilor. În 1800, preotul din Oberammergau aprobă reprezentarea unui text, revizuit chiar de el însuși, în care antisemitismul este dus la cote extreme. Eliza Greatorex, o protestantă americancă, povestește cum actorul care l-a interpretat pe Iuda a fost atacat de vizitatorii dintr-un sat vecin, pe motiv că l-a trădat pe Iius. Goebbels însuși, în 1930, a asistat la o reprezentație asemănătoare în satul Oberammergau, notând în jurnalul său: „Sunt încă marcat de impresiile a ceea ce am văzut. Și fericit că așa ceva există în Germania. Trebuie să facem astfel încât poporul să se întoarcă la originile conștiinței sale rasiale. Astfel, își va regăsi siguranța și instinctul. Scenele cu Pilat dau o lectură absolut corectă asupra evreilor. Așa cum au fost dintotdeauna, tot astfel sunt și astăzi”.

Începând cu epoca Luminilor, figura lui Iuda începe să fie percepută și într-o altă lumină, mai umană, o figură cu care se poate simpatiza. În acest sens, Régis Burnet îl citează pe R.-L. Bruckberger, care povestește despre un băiețel din Artois înduioșat de soarta lui Iuda: „Când Bernanos era copil, nu se putea împiedica să nu simtă o mare milă pentru nefericitul Iuda… Astfel, mititel, Bernanos își ducea, din timp în timp, economiile la pastorul din sat pentru ca acela să țină slujbe pentru Iuda. Şi, cum nu îndrăznea să pronunțe acest nume, îi zicea doar atât părintelui de treabă: «pentru un suflet în suferință». Astfel, multe slujbe au fost celebrate, la sfârșitul secolului trecut, într-un sătuc al Franței, întru odihna sufletului celui despre care Iisus a zis că ar fi fost mai bine pentru dânsul să nici nu se fi născut”.

Mai mult, Iuda nu de puține ori a fost înfățișat, începând cu secolul al XIX-lea, mai ales de artiști, fie ei scriitori, pictori sau muzicieni, în postura de contestatar sau de victimă – în măsura în care trebuia să înfăptuiască cea mai ingrată sarcină, aceea de a trăda –, totul în siajul vechilor credințe gnostice. Iuda apare, astfel, în postura de complice al lui Iisus.

Volumul lui  Régis Burnet, Evanghelia trădării. O biografie a lui Iuda, este o istorie a unei figuri blestemate, o istorie cuprinzătoare, care surprinde foarte bine modul în care Iuda a fost perceput de-a lungul timpului – trădător, contestatar, apostolul căruia Iisus i-a dat cea mai grea misiune – , redând, cu acribie, metamorfozele acestei figuri, de la demonic la uman.

 

Régis Burnet, Evanghelia trădării. O biografie a lui Iuda, traducere de Sorina Dănăilă, Editura Cartier, Chișinău, 2010, 400 p.

 

Avatar

Critic literar, jurnalist cultural și traducator din franceză, redactor la Observator cultural. Colaborează cu cronică literară la România literară, Dilema veche, Dilemateca, Radio Romania Cultural. Este autoarea cărții "Proza lui Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în fața politicului și a morții", Editura Tracus Arte, 2011.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *