Nu am regretat niciodată faptul că am urmat Facultatea de Drept, studiind toate acele legi şi coduri azi de mult abrogate, dar când văd cu ce proiecte faine se ocupă unii norocoşi în anii lor de studenţie la universităţi cu profil artistic, mă cuprinde uneori invidia. Trebuie să mă resemnez cu ideea că nu am suficient talent în niciun domeniu din cele în care mi-ar fi plăcut să activez, ci posed doar talent de…admirator. Până la urmă, e minunat când descopăr mici bucurii vizuale ce-mi fac ziua cu mult mai frumoasă.

E şi cazul unui set de cărţi realizat de tânăra suedeză Johanna Nyberg. Studentă a secţiei de comunicare vizuală din cadrul Colegiului de Design Beckmans din Stockholm, se numără printre norocoşii de care vorbeam, cei care primesc teme interesante, cum ar fi prezentarea grafică a unei cărţi. Johanna a trebuit să conceapă coperte pentru trei cărţi ce aparţin colecţiei Penguin Classics, deci ştacheta trebuia menţinută sus, ştiut fiind faptul că volumele editate de cei de la Penguin sunt printre cele mai frumoase şi din punct de vedere al designului.

Alegerea sa s-a dovedit îndrăzneaţă, căci a ales volume aparţinând unora dintre cele mai luminate minţi ale Greciei antice: Aristotel, Platon şi Herodot, doi filozofi şi un istoric ale căror nume cu rezonanţă sunt cunoscute de-a lungul şi de-a latul pământului.

Dintre lucrările lui Platon, Johanna a ales-o pe cea care e probabil cea mai cunoscută, Republica, un dialog socratic în care se regăsesc influente teme filozofice şi de teorie politică. De la Aristotel a ales să îmbrace în coperte noi Politica, lucrarea care tratează în general comunitatea politică şi instituţiile sale, iar cea de-a treia carte e una dintre cele mai importante surse istorice de-a lungul secolelor, Istoriile lui Herodot, opera ce ne oferă informaţii despre vechile tradiţii antice, politică, geografie, cultură şi conflicte militare ale perioadei.

design coperte

coperte Republica Platon

Copertele celor trei volume sunt concepute ca părţi ale aceluiaşi întreg, căci alăturate par o acuarelă a unui pictor modernist, un peisaj al tărâmurilor ce au fost casă celor doi filozofi care, alături de Socrate, au pus bazele filozofice ale culturii occidentale şi celui considerat părintele istoriei, ca disciplină. Privindu-le, simţi parcă o adiere de vânt cu parfum de leandrii albi, iar nuanţele de albastru şi verde ce se întrepătrund, atât de frumoase şi intense, amintesc de apele limpezi ale mărilor ce scaldă însoritele ţărmuri elene.

coperte Herodot Aristotel Platon

detaliu copertă interioară

copertă Istorii Herodot

Cu astfel de cărţi în bibliotecă, m-aş aştepta în fiecare clipă ca dintre pagini să adie briza şi m-ar apuca dorul de vară şi de vacanţă, cu lecturi la malul mării Egee, Ionice sau Mediterane.

Sursa: behance.net

Este de profesie jurist și locuiește în Târgoviște. I-ar fi plăcut să fie ilustrator, arhitect sau creator de bijuterii. Îi place să citească, în special literatură fantastică, mănâncă filme pe pâine, călătorește, e pasionată de artă, design interior și adoră tot ce ține de stilul vintage: haine, accesorii, obiecte de decor, atmosferă. A început prin a ne posta chestii frumoase pe wall-ul de Facebook, a continuat prin a scrie articole despre tot felul de descoperiri simpatice.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *