Tag: Bogdan Munteanu

Part-time printre oameni #5

*** Ospătarul îmi pune ciorba în farfurie. Pe cămaşa lui albă, puţin deasupra mânecii, o gânganie – o văd cu coada ochiului. E mică gângania. Inofensivă. Aproape simpatică. Uite-o, înaintează de-a lungul antebraţului, se opreşte – a dat de o cută. Încearcă s-o escaladeze, se răzgândeşte, stânga-mprejur. Dacă n-ar exista posibilitatea să-mi pice în ciorbă, aş spune că-mi face plăcere să-i urmăresc cursa. Da' aşa, e mai nasol. Ce să fac, să suflu spre cămaşă? Pur şi simplu, să trag aer în piept şi să suflu? Tare? Nu merge, se sperie ăsta şi-mi toarnă ciorba în poale... Mai delicat, cum sufli într-o păpădie? Ce-o să creadă? Mai bine-i zic! Ce dracu' să-i zic? Ştiţi, gândacu'... Dacă nu-i plac gângăniile? Ciorba e fierbinte... Aş putea să spun mulţumesc, da, da, o să spun mulţumesc, deşi n-a umplut farfuria nici pe jumate, n-o să mă sa... Mulţumesc! Ne zâmbim, poftă bună etc. Mă trec dintr-odată transpiraţiile. Unde-i gângania??? Am pierdut-o doar o clipă din ochi şi-a dispărut! Unde mă-sa e, că pe cămaşa ăstuia nu e. Mă uit rapid în farfurie. Nu e. Nu e nici pe masă, nici în pahare. Ăăă, staţi puţin! Ospătarul se întoarce din drum, cu ce mă mai poate servi? Văd un punct negru trecând curajos de pe gulerul cămăşii pe gât. Mă bucur. Omul tresare şi pac, îşi arde una. Se uită în palmă, nu observă nimic. Era ceva? zice. Da, o gânganie. A omorât-o? Da. Se vede? Un pic. Îşi cere scuze. Nu-i nimic, să-mi aducă un pahar cu apă. Sigur. Zâmbeşte. Zâmbesc şi eu. Citeşte tot articolul

Part-time printre oameni #4

*** În preajma sărbătorilor, în piațeta din cartier, apare un staul. În iesle e un prunc, Pruncul, în preajma lui, părinții & magii. Oamenii se apropie de ei cu smerenie, își scot mâinile din buzunare, își freacă palmele, își fac câteva cruci, își trag copiii după ei, îi îndeamnă, hai, nu-ți fie frică, vino mai în față, pune mânuța pe Domnul nostru, să te păzească, să ai noroc. Cei ascultători sunt mângâiați pe creștet, cei îndărătnici sunt apostrofați, uneori amenințați, nu-ți mai și nu te mai. Până la urmă, se supun toți. Și așa. E dimineață. Ies de la căldurică, cu gândul la o cafea. În piațetă nu e decât un bătrân, îl văd din depărtare, se sprijină de unul din stâlpii staulului, ca și când ar vrea să intre mai bine în film. Mă observă. Îmi iese în întâmpinare. Uite-l, accelerează fragil, greoi, se poticnește, își pierde echilibrul, se-adună, se-avântă iar. Uite-l, uite-l, e la câțiva pași de mine, încetinesc, ce-i, ce vrea? Îl scanez – e roșu la față și agitat. Mă opresc. A dispărut, gâfâie moșul, hai repede! Cine, unde, bâigui. Mă apucă de mână, mă trage după el. Acolo, zice și arată spre staul. Acolo, hai, hai odată! Grăbesc pasul. Ajungem în fața staulului. Ce-i, spun, ce s-a-ntâmplat? Își face cruce. Mă ceartă, cum ce, cum ce, ești orb? A dispărut! L-a furat!!! Mă uit mai bine. Da, mă, a dispărut, ieslea e goală, incredibil! Moșul e tot mai roșu și tot mai agitat, mă apucă de mână, mă zgâlțâie, urlă, ce fel de creștini suntem noi, mă, ce neam îi ăsta, de hoți, mă, de hoți, Dumnezeii mamii lor! Habar n-am ce să-i spun, nu-mi trec prin cap decât tâmpenii, gen lasă, tataie, că sigur or să aducă altul în loc sau poate o să se-ntâmple o minune, mai știi? Și, cu toate că habar n-am ce să-i spun, mă pomenesc vorbind, taicule, hai cu mine la o bere, hî. Bătrânul se potolește. Se uită la mine, apoi la ieslea goală, un pic mai mult, de parcă ar aștepta o binecuvântare. Își pune căciula, își trece podul palmei peste ochiul stâng, apoi peste cel drept, și spune iartă-ne, Doamne, că nu știm ce facem. Zâmbim, parcă n-avem curaj să râdem. Purcedem. Încetișor, că alunecă. Citeşte tot articolul

Part-time printre oameni #3

*** Când nu reuşesc să mă mobilizez, mă gândesc la bună-mea, care, la aproape 80 de ani, s-a înarmat cu un par cât toate zilele şi s-a suit în nuc să-l scuture. Când am ajuns noi acasă, era aproape în vârf. A dat o creangă la o parte şi ne-a făcut cu mâna. Zâmbea. O vreme ne-am milogit de ea să coboare. Apoi am făcut-o babă nebună şi inconştientă şi nu mai ştiu cum. Nu ne-a băgat în seamă, lovea parcă şi mai vârtos. Ce să fi făcut? Ne-am înarmat cu găleţi şi ne-am apucat să strângem nucile pe care le ţintea ea cu parul. În anul următor i-am ascuns scara. N-a mai vorbit cu noi câteva zile. Şedea împietrită pe bancă şi se uita la nuc. Abia când ne-a văzut pe toţi înarmaţi cu pari a zâmbit. După aia ne-a dat indicaţii. Citeşte tot articolul

Part-time printre oameni #2

*** Astăzi m-am ciocnit cu unul în mijlocul străzii. Nu ne-am văzut, pur și simplu nu ne-am văzut! El cu telefonul lui, eu cu-al meu. El cu prietenii lui, eu cu-ai mei. Dacă individul ar fi fost mai înalt (sau, mă rog, dacă aș fi fost eu mai scund) ne-am fi trosnit destul de rău. O buză spartă, poate? Un nas umflat? Un cucui? Două? Un fuck, un băga-mi-aș? Dar tipul era mic. Mic, frate, mic de tot, așa că n-am pățit niciunul nimic. Am tresărit, ne-am ridicat moacele puțin mirate, puțin speriate, ne-am strâns telefoanele în pumni și-am zis, aproape simultan, ă, scuze. Am râs tâmp, hî. După care ne-am văzut fiecare de drumul lui, de prietenii lui. Citeşte tot articolul

Part-time printre oameni #1

*** Hoinăream prin Scoția de câteva săptămâni. Ajunsesem în Oban, un port cochet și liniștit, cu gândul să o tai spre o insuliță, Coll, Tiree, nu conta prea mult. Rătăceam pe străduțele lăturalnice ale orășelului și mă opream din când în când, fără un motiv anume. Mă opream, mă așezam pe marginea drumului și pierdeam vremea. Și mă simțeam grozav, pentru că nimic nu mă împiedica să mă opresc și să pierd vremea. Poposisem în fața unei case, mă uitam la cei doi câini din curte. They are the most polite dogs in Scotland, am auzit. Come, don't be shy! Un tip pe la vreo 60 de ani îmi făcea cu mâna de pe verandă. Zâmbea. Ce tare, intră, ce mai stai, mi-am spus și-am deschis poarta fără nicio reținere. Am mâncat și-am băut și-am stat la povești, ca doi prieteni vechi, care se revăd după ani. Am trăncănit până s-a lăsat întunericul. Până ne-a intrat frigul în oase. Cu o mică pauză, ca să privim apusul. Apoi omul s-a oferit să mă găzduiască peste noapte. Am ezitat puțin, dar am primit. Am baricadat ușa camerei cu rucsacul – mi s-a spus de prea multe ori că nu e bine să stai de vorbă cu străinii și așa mai departe. Dimineață, gazda a pregătit micul dejun. Scottish breakfast, my friend. English, Scottish, whatever, am mâncat. Am mulțumit. Pentru masă. Pentru tot. Ne-am strâns mâinile și ne-am zâmbit. Așteaptă puțin, a spus, cumva misterios, și s-a dus până în casă. S-a reîntors cu o plasă. Închide ochii, a spus. Am făcut întocmai. Am simțit cum îmi umblă în rucsac, cum îmi îndeasă ceva în el, și mi-a bătut inima mai tare. Ce face? Ce-mi pune acolo? Mâncare? Apă? Whisky? Bă, ăsta-mi pune o bombă! Nu, nu-i nevoie, am protestat timid. Gata, a zis tipul și m-a bătut pe umăr. Ne-am mai strâns o dată mâinile și ne-am despărțit. Îndată ce-am cotit, am deschis rucsacul. Și m-am bucurat și-am râs de mama focului, bombă, auzi, ce prost! Câteva ore mai târziu, descopeream insula Tiree cu un binoclu la gât. Citeşte tot articolul

Despre campania CitimFest, cu Bogdan Munteanu, Giorgia Harasim și Sorin Despot (interviu)

Într-o zi din luna iunie, primeam de la Bogdan (Munteanu) - un tânăr scriitor foarte bun din Timișoara, pe care l-am cunoscut la FILTM 2014 - un mesaj în care-mi spunea că vrea să ne trimită, la Bookaholic, niște semne de carte. Zgârcit cu detaliile, povestindu-mi, pe scurt, că e vorba de o campanie de promovare a autorilor români contemporani, a rămas că descopăr despre ce este vorba când primesc respectivele semne de carte. Câteva zile mai târziu, aveam să deschid un plic cu „Salutări din Timișoara” și 15 semne de carte simpatice foc. Le citesc. Le întorc de pe o parte pe alta. CitimFest. Bun, caut și găsesc pagina de Facebook. Mă lămuresc, dar vreau să aflu mai multe. Citeşte tot articolul

Anchetă: Cum (să) citim? – Sfaturi de lectură de la doisprezece scriitori români

Am revenit cu o altă anchetă pe Bookaholic, ultima de pe acest an. Tocmai pentru că, pentru mulți dintre voi, vacanța sau concediul de iarnă a început, clipele acelea în care avem mult mai multă vreme de petrecut cu cărțile, ne-am gândit să dedicăm această anchetă lecturii. Să primim (sau nu, sau mai pe ocolite) sfaturi de lecturi de la o parte dintre scriitorii noștri români preferați. Așa că am adresat următoarea întrebare: „Cum (să) citim?”. Ne-au răspuns, cu amabilitate, entuziasm și texte minunate doisprezece scriitori: Ioana Pârvulescu, Florin Bican, Adela Greceanu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Daniela Zeca-Buzura, T.O. Bobe, Cristina Andrei, Florin Irimia, Miruna Vlada, Bogdan Munteanu, Corina Sabău și Jean-Lorin Sterian.  Citeşte tot articolul
Pages: 1 2

Anchetă cu scriitorii invitați la FILTM 2014: Cât de importante sunt întâlnirile cu alți scriitori?

Între 22 și 24 octombrie a avut loc Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM). V-am povestit, pe larg, cât de faină a fost atmosfera la festival, ce au citit scriitorii invitați (acum puteți consulta și textele, pe site-ul FILTM, în stânga), ce discuții s-au purtat în Sala Barocă a Muzeului de Artă timișorean și cât de mare nevoie avem de astfel de evenimente. Pentru că n-am putut intervieva toți scriitorii invitați la FILTM 2014 - deși sigur că mi-aș fi dorit -, am ales să demarez o anchetă printre aceștia. Tema aleasă a fost, oarecum, în ton cu festivalul, căci întrebările adresate autorilor au fost: „Cât de important este pentru dumneavoastră să vă întâlniți cu alți scriitori, fie într-un context oficial, precum acesta, la un festival, fie în privat? Vă ajută cumva în procesul dumneavoastră creativ?”.  Citeşte tot articolul