Tag: invitati

Conferință internațională la București, dedicată celor 100 de ani de la declanșarea Primului Război Mondial

• 20 de invitați din 10 țări europene: istorici, politologi, sociologi, scriitori ale căror volume tratează subiecte politice • 4 evenimente: la Teatrul Odeon, la Biblioteca Centrală Universitară din București (BCU) și la Colegiul Noua Europă (NEC) • evenimentul de la București marchează debutul unei serii de conferințe europene dedicate celor 100 de ani care au trecut de la declanșarea Primului Război Mondial ce vor avea loc în următoarea perioadă la Belgrad și Atena • „Va rezista Europa tuturor «noutăţilor» cu care se confruntă? Va reuşi ea să contracareze spectrul diviziunii, de care pare urmărită dintotdeauna? S-a împărţit între Roma şi Bizanţ, între catolicism şi ortodoxie, între catolicism şi protestantism, între Imperiu şi Papalitate, între Est şi Vest, între Nord şi Sud, între germanitate şi latinitate, între comunism şi capitalism. Cum vor convieţui, de-aici înainte, patosul diversităţii şi raţionalitatea unificării? Despre toate acestea şi despre altele, vom discuta, la Bucureşti, pe 19 şi 20 septembrie.” (ANDREI PLEȘU, Colegiul Noua Europă) Citeşte tot articolul

Lansarea volumului “Bosnia. Partaj”

Joi, 18 septembrie, la ora 19.00, la Librăria Cărtureşti Verona (ceainărie), va avea loc o întîlnire cu Miruna Vlada, cu prilejul lansării noului său volum de poezie, Bosnia. Partaj, apărut de curînd la Cartea Românească, şi în ediţie digitală. Citeşte tot articolul

A venit toamna la BMB. A patra „Lectură de Joi” în Grădina de citit

JOI, 4 Septembrie 2014, de la orele 19:00, în „Grădina de citit” a Bibliotecii Metropolitane București (BMB), vor lectura pentru public poeții Răzvan Țupa, Teodora Gheorghe și Dan Mihuț. Accesul la eveniment este gratuit și se poate face cu începere de la 18:30.  Agenția AdLittera vă invită la Biblioteca Metropolitană București la un nou eveniment de lectură publică. După primele două ediții superbe, în care publicul a asistat la o experiență inedită alături de scriitori consacrați și debutanți, reamintind că le primele ediții au avut au fost invitați Doina Ruști, Sorin Lucaci, Dana Nedelecu, Nora Iuga, T.S. Khasis, Diana Bădica, Filip Florian, Veronica D. Niculescu și Daniel Coman. Citeşte tot articolul

Despre soacre şi nurori cu Aurora Liiceanu

Editura Polirom vă invită duminică, 22 iunie, la ora 17.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bulevardul Elisabeta nr. 38, Bucureşti), la o întîlnire cu Aurora Liiceanu, prilejuită de lansarea celui mai recent volum al său, Soacre şi nurori. La cine este cheia?, apărut de curînd în seria de autor a editurii, şi în ediţie digitală. Citeşte tot articolul

CDPL FEST 24

Vineri, 23 mai, de la ora 17.24, în Club A, va avea loc o nouă ediţie CDPL FEST. Recent nominalizat la Gala Bun de tipar, gala excelenţei editotiale româneşti, la secţiunea Cea mai bună campanie de marketing / PR / CSR, festivalul editurii Casa de pariuri literare îi va avea ca invitaţi pe Diana Bădica, Veronica D. Niculescu, Adela Greceanu, Bogdan Ghiu şi editura Vremea (stand şi prezentare). Citeşte tot articolul

Seara japoneza Yasushi Inoue – Maestrul de ceai

Miercuri, 14 mai, ora 19.00 vă aşteptăm la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) pentru o seară japoneză intitulată "Calea ceaiului, esenţa spiritului japonez". Evenimentul este prilejuit de lansarea romanului "Maestrul de ceai" al scriitorului Yasushi Inoue în colecţia "Raftul Denisei",colectie coordonată de Denisa Comănescu la Editura Humanitas Fiction. Traducerea a fost realizată de Anca Focşeneanu, conferenţiar la Secţia de limbă şi literatură japoneză a Universităţii din Bucureşti. Invitaţii acestei seri sunt dl.Hidehiro Hosaka, ministru-consilier Ambasada Japoniei, prof.dr.Florentina Vişan, Universitatea din Bucureşti şi criticul literar Serenela Ghiţeanu. Moderator: conf.dr. Anca Focşeneanu. În partea a doua a evenimentului, publicul va fi invitat să asiste la demonstraţii de ceremonia ceaiului şicaligrafie susţinute de Steluţa Maxim şi Delia Vlad.  Citeşte tot articolul

Lansare Julian Barnes – Niveluri de viaţă

Ce se întâmplă când cineva pune laolaltă două lucruri care nu au mai fost puse niciodată laolaltă? Cel mai probabil lumea se schimbă, iar dacă ni se oferă o mărturie literară, suntem cu atât mai norocoşi. Sigur, lucrurile se complică când experimentul se repetă cu doi oameni. Cum ar fi o actriţă celebră şi un aventurier pursânge. Cum ar fi, spre exemplu, Sarah Bernhardt şi Fred Burnaby, faimosul pionier al zborului cu balonul. Dar dacă şi atunci rezultatul se ridică la înălţime, respectivul scriitor ar putea fi unul de talia lui Julian Barnes sau poate chiar Julian Barnes însuşi.  Citeşte tot articolul

Turnirul scriitorilor – Sighişoara, 30 aprilie – 1 mai

În perioada 30 aprilie - 1 mai, se desfăşoară la Sighişoara prima ediţie a Turnirului scriitorilor. Iniţiator şi coordonator de proiect: Mariana Gorczyca. Din program: lansări de carte, dialoguri cu cititorii, dezbateri şi seminarii pe teme de literatură versus istorie, arta traducerii, memorie, comunicare, media. Printre invitaţi: Florina Ilis, Norman Manea, Paul Cernat, Iulian Boldea, Carmen Muşat, Varujan Vosganian, Martin Vopěnka, Ion Cristofor, Gabriella Koszta, Kőrössi P. József, Anamaria Pop, Laura Poantă, Alexandru Matei. Citeşte tot articolul

CDPL Fest și Editura Univers

CDPL FEST – Editura Univers

Editura Univers este invitatul ediției din 25 aprilie a CDPL Fest-ului. O istorie de 45 de ani în imagini și povești, la prezentarea căreia vor participa Ana Diana Munteanu, editor și jurnalist, fiica lui Romul Munteanu, director timp de aproape 20 de ani al editurii, Olga Jora, fost redactor la Univers, Michael Haulică și Ciprian Măceșaru. Citeşte tot articolul

Lansare de carte: ”Povestiri de pe Calea Moșilor” de Adina Popescu, Casa de Pariuri literare

Invitați: Adina Dinițoiu, Silvia Dumitrache, Mircea Vasilescu „Povestiri de pe Calea Moșilor este prima mea carte de proză scurtă pentru adulți, deși cred că și pentru copiii de la 12 ani în sus ar putea fi o lectură simpatică și pe undeva utilă. În fond, este vorba despre copilărie, copilăria mea și implicit a generației mele care s-a întâmplat undeva la granița dintre două regimuri, cel comunist și cel capitalist «de tranziție» al anilor ‘90. Mi se pare un noroc faptul că «am prins» ultimii ani de dictatură, că am fost comandantă de detașament și am colectat frunze de dud pentru viermii de mătase, deși recunosc că o parte din angoasele și complexele mele de acum își au rădăcini în vremurile de atunci. În carte veți citi despre viața și întâmplările mărunte de pe o stradă aparent banală care s-a schimbat, s-a transformat sub ochii mei, pe măsură ce creșteam. O stradă care încă reprezintă mica mea lume. Locurile din carte există și în realitate – intersecția de la Eminescu, strada școlii și biserica Silvestru, magazinul Bucur Obor, străduțele «din spate» care pe atunci nu-mi inspirau încredere pentru că n-aveau blocuri și termoficare. Doar duzii au fost tăiați, din motive misterioase, inexplicabile. Iar cartea este scrisă din perspectiva copilului de atunci, într-un moment în care simțeam că dacă nu mă întorc în timpul acela și nu recuperez o parte din el, n-o să mai pot continua cu toată maturitatea asta câteodată apăsătoare și frustrantă.“ – Adina Popescu

Ziua 3 la FILB cu Robert Perišić, Kei Miller, Adrian Schiop și Andrei Dósa

Este dificil să scrii despre ultima seară a unui festival frumos, cumva intim, prietenos. FILB, festivalul independent de literatură de la București, ediția a VI-a, s-a încheiat aseară, la Clubul Țăranului de la Muzeul Țăranului Român. Am rămas cu un soi de dor îmbinat cu regret - parcă aș fi vrut să continue, să devină o obișnuită ca seara, după muncă, să ajung acolo, să-i ascult pe scriitori citind, vorbind, purtând conversații de tot felul - și cu promisiunea celor patru oameni faini din specia organizatorilor (Vasile Ernu, Oana Boca, Bogdan Alexandru-Stănescu, Ioana Gruenwald) că ne vom revedea la anul, cu și mai multe suprize și aceeași atmosferă simpatică.  Citeşte tot articolul

Mai e puțin și începe Festivalul Internațional de Literatură de la București!

Gata, nu mai avem mult de așteptat: în aproape cinci zile începe, în sfârșit, cel mai frumos festival independent de literatură  din România: Festivalul Internațional de Literatură de la București (FILB). Din fericire, Oana Boca, Bogdan Alexandru Stănescu și Vasile Ernu (fondatorii proiectului) au rămas pe baricade și organizează, și anul acesta, o ediție-bijuterie a FILB. Abia așteptăm să asistăm la întâlnirile cu scriitorii invitați la cea de-a VI-a ediție, unul mai interesant ca celălalt, în perioada 4-5-6 decembrie. Citeşte tot articolul

Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM) – program

Festivalului Internaţional de Literatură de la Timişoara „La Vest de Est / La Est de Vest” (FILTM) îşi propune să continue, într-o manieră deschisă publicului larg, tradiţia studiilor comparatiste iniţiate de Fundaţia „A Treia Europă”. În acelaşi timp, sperăm că FILTM se va constitui într-unul dintre proiectele importante care vor completa oferta de activităţi cu care Timişoara va candida la statulul de „capitală culturală europeană”, în 2021. Un proiect inițiat de Oana Boca, Ioana Gruenwald și Robert Șerban. Citeşte tot articolul