Tag: J.M. Coetzee

Lansarea romanului „Foe” de J.M. Coetzee, o subtilă parabolă despre artă şi viaţă

Joi, 7 aprilie, ora 19.00 vă aşteptăm la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bld. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Foe, distins cu „Jerusalem Prize”, al scriitorului sud-african J.M. Coetzee, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură. La eveniment vor participa Mihaela Anghelescu Irimia, prof. univ. dr. Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti, Andreea Răsuceanu, critic literar, Irina Horea, traducătoarea romanului, şi Denisa Comănescu, directorul general al Editurii Humanitas Fiction. Citeşte tot articolul

Ce e nou în lumea cărții din România: multe noutăți editoriale inedite, grădina de citit și altele

V-a fost dor de rubrica noastră despre ce e nou în lumea cărții din România? :) Sperăm că da, întrucât săptămâna 12-17 iulie vine cu multe apariții editoriale inedite - cum ar fi Ultimul om al lui Mary Shelly, o nouă traducere din Alice Munro, Fugara, și din Chinua Achebe sau Stanislaw Lem, prima traducere românească a unei cărți de David Foster Wallace, Mătura sistemului ș.a. -, cu vești despre cum poți să fii voluntar la FILIT 2014, cum te poți bucura de cititul în aer liber - de pe 20 iulie avem liber la Grădina de citit -, de ce să te apuci de terminat manuscrisul de literatură pentru copii și tineret și multe altele. Sperăm să te încânte ce vei citi mai jos. Spor la lectură! Citeşte tot articolul

Seara J.M. Coetzee – Copilaria lui Isus

Miercuri, 9 aprilie, ora 19.00 vă aşteptăm la librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) la o seară dedicată lui J.M. Coetzee, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, şi lansării romanului "Copilăria lui Isus", în care stranietatea ficţiunii se imbină strălucit cu magia verbului. Invitaţi la dezbatere sunt T.O. Bobe, scriitor, Elisabeta Lăsconi, critic literar, Silvia Dumitrache, editor Bookaholic.ro şi Cristina Bazavan, jurnalist. Moderatorul întâlnirii este Raluca Popescu, redactor-şef Humanitas Fiction. Citeşte tot articolul

”Viața și vremurile lui Michael K”, de J.M. Coetzee – manifest pentru libertate

Se vorbeşte despre Coetzee, printre altele eseist şi traducător, ca despre cel mai premiat scriitor de limbă engleză în viaţă – în 2003 lua Premiul Nobel, după două Booker Prize (primul scriitor care reuşeşte această performanţă), în 1983 pentru cartea aceasta, Viața și vremurile lui Michael K, şi în 1999 pentru Dizgraţie. Născut în Cape Town, Africa de Sud, a combătut apartheidul prin literatura sa şi a luat poziţie public, cerând guvernului sud african să renunţe la politica de segregare rasială şi de limitare a drepturilor persoanelor de culoare. Când i-a fost acordat Premiul Nobel, pentru romanele sale despre efectele colonizării în Africa de Sud, motivația comitetului suedez a sunat așa: „pentru explorarea slăbiciunii și a înfrângerii, pentru că surprinde scânteia divină din om”. Citeşte tot articolul

The Childhood of Jesus, J. M. Coetzee

Cititorii scriitorului sud-african (naturalizat in Australia) J.M. Coetzee sunt probabil obișnuiți cu bizareriile caracteristice ficțiunii și narațiunilor sale. Ultima sa lucrare, The Childhood of Jesus /  Copilăria lui Isus (publicată în martie 2013), nu se dezminte, prezentându-se cititorului curios drept o alegorie ermetică, o cutiuță chinezească fără cheie, o enigmă fără dezlegare. Citeşte tot articolul

Operele literare ca machete

Matteo Pericoli are multiple talente, împăcând meseria de ilustrator cu cea de arhitect, jurnalist, scriitor și profesor. Aflând acest lucru, nu vă va mira ce legătură frumoasă a putut el să facă între scriitură și arhitectură. Proiectul-laborator se numește Arhitectură Literară (Laboratory of Literary Architecture) și a făcut obiectul unor cursuri ținute de el la Scuola Holden (o școală de scriere creativă din Turin, Italia) și în cadrul programului de scriere de la Columbia University School of the Arts din New York. Foarte pe scurt, este vorba despre construirea fizică a arhitecturii literare a unui text. Citeşte tot articolul