Coperta cărții "Visele copiilor"

Am niște aripi mari cu care zbor deasupra unui peisaj atipic: jumătate apocaliptic, jumătate edenic. Sunt deasupra tuturor și simt deopotrivă încântare și teamă.

Cam atât îmi amintesc dintr-un vis pe care l-am avut în copilărie; vis a cărui firavă descriere ar putea sta, cred, alături de celelalte vise descrise în cartea Visele copiilor. Înțelegerea celor mai importante vise și coșmaruri din copilărie, editată de editura Trei în cadrul colecției Psihologia pentru toți. Scrisă de doi americani, Kelly Bulkeley – autorul mai multor cărți despre vis, religie, psihologie – și Patricia M. Bulkley – specializată în consiliere pastorală și psihologia familiei -, cartea e structurată cam în genul celor semnate de psihologul și filozoful elvețian Jean Piaget (ex: “Reprezentarea lumii la copii”), adică: cu studii de caz realizate pe un anumit număr de copii și comentarea acestora, teorii formulate în jurul subiectelor abordate, plus anexe. Visele copiilor pare însă o broșurică de psihologia viselor pe lângă volumul lui Piaget mai sus amintit, dacă ne gândim la numărul de pagini, însă asta nu dezamăgește cu nimic având în vedere că se vrea (și chiar este) o carte accesibilă tuturor, nu doar celor inițiați într-ale psihologiei.

Combinând psihologia abisală a psihiatrului și psihologului elvețian Carl Gustav Jung (1875-1961) cu neuroștiința modernă și teoria evoluționistă, autorii cărții Visele copiilor încearcă să construiască o imagine cât mai corectă a relației copil-vis-adult insistând, prin exemple și teorii susținute din punct de vedere științific, pe însemnătatea viselor.

Fie că e vorba de capitolele despre visele din copilăria timpurie (între trei și cinci ani), din copilăria medie (între șase și nouă ani) și cea târzie (de la nouă ani în sus), fie că e vorba de cele care fac referire la povești (cărți) pentru copii care au legătură cu visele (inclusiv “Harry Potter”, a lui J.K. Rowling), sau de cele despre neuroștiință și imaginație, cartea încearcă să-i convingă pe oamenii de orice vârstă și educație că visele nu sunt niște povești confuze și absurde produse în somn, ci semnale care ne pot arăta cum va evolua la un moment dat personalitatea și viața noastră și chiar lumea din jur.

Visele copiilorPentru asta nu e nevoie de doctorate în psihologie și interpretarea viselor – ne asigură autorii Kelly Bulkeley și Patricia M. Bulkley-, ci doar de deschidere față de acest fenomen manifestat în somn și de curiozitatea de a înțelege cât de puțin din ceea ce pot semnifica visele. Pot fi “vise mari”, acele vise rare, puternice din punct de vedere simbolic, de “dimensiuni arhetipale”, pe care le visezi atunci când ești copil și care-ți rămân în memorie toată viață – Jung a arătat acestui tip de vise o importanță majoră în studiile lui -; pot fi “vise mici”, lipsite de semnificații profunde, pot fi coșmarurile care te trezesc din somn înspăimântat dar care, spun autorii, pot fi “oportunități prețioase pentru dezvoltarea psihică”.

VisândAtâta vreme cât visele “pot anticipa situații dificile cu care copiii se confruntă adeseori în viața de zi cu zi și îi pot îndruma spre reacții creative”, cei mari – cred autorii – trebuie să-i încurajeze pe aceștia în a avea o atitudine pozitivă față de vise. E stupid, cu alte cuvinte, să-i zici copilului care încearcă să-ți povestească ceea ce a visat: “A fost doar un vis, puiule!”.  Îi transmiți, fără să vrei, un mesaj negativ despre visul lui și despre visare în general. Îi anulezi potențialul creativ (pentru că visele copiilor sunt surse infinite de creativitate) și îl pierzi din start pe cel mic ca prieten de discuție pe acest subiect. “Vis”, “visare” sunt cuvinte din limbajul copiilor care-i fac pe aceștia să se gândească la locuri și personaje magige, la posibilități nebănuite etc. Întrebându-i despre visul cutare, arătându-te interesat, fascinat de povestea din vis, provocându-l la jocuri artistice gen scrierea unei povestiri, crearea unui desen despre visul respectiv, poți ajunge să comunici mai bine din punct de vedere afectiv cu el, dar îl poți astfel și ajuta să-și învingă temeri, să caute răspunsuri, să vadă altfel lumea.

Harry Potter visând

Mulți dintre noi participăm în mod instinctiv la acest tip de comunicare cu copiii pe marginea viselor însă autorii cărții “Visele copiilor” ne arată cum putem face asta și printr-o abordare științifică ușor de aplicat. Mai exact, apelând la metode gen schema formată din patru părți a lui Jung – localizare, expunere, peripeție, încheiere –; schemă asemănătoare unei structuri dramatice, pe care psihologul elvețian o aplica viselor din convingerea că acestea sunt echivalente, din punct de vedere simbolic, cu piesele de teatru. Cu sau fără schemă – dau de înțeles autorii – important e să înțelegi că visele sunt, în fond, povești care, prin personajele și aventurile pe care le conțin, pot revela adevăruri nebănuite.

Visele, în general cele “mari” – spun Kelly Bulkeley și Patricia M. Bulkley -, care provoacă teamă și uimire deopotrivă, le deschid copiilor mințile către realități alternative, le dezvoltă imaginația, le schimbă percepția asupra lor și asupra lumii, îi ajută să facă noi conexiuni între ei și cei din jurul lor, să-și explice anumite lucruri, să se pregătescă pentru anumite provocări din viața reală. Cam ca în “Harry Potter”, personaj la care cartea face de altfel referire, într-una din anexe; visele lui Harry sunt semnale importante cu privire la originile lui adevărate, la ce trebuie și ce nu trebuie să facă, la oamenii în care se poate încrede sau nu etc. Visele îl ajută deci – chiar dacă de cele mai multe ori îl înspăimântă și chiar dacă de cele mai multe ori nu le înțelege de la început însemnătatea – să dezlege mistere, să învingă răul.

Alice în Țara MinunilorVisul stă la baza și altor povești cunoscute din literatura pentru copii, amintite deasemenea în carte, precum “Aventurile lui Alice în Țara Minunilor”, de Lewis Carroll – unde toate acele aventuri ciudate se petrec în visul lung pe care-l are Alice – sau “Spărgătorul de nuci”, ce redă călătoria fantastică din visul unei fetițe pe nume Clara.

Visele copiilor e departe de a fi un studiu complex despre vise și interpretarea lor, unul de psihologia viselor, este doar “o introducere în psihologia și neoroștiința activității onirice” și, de ce nu, un manual pentru profesori, terapeuți, bone, mame, tați, consileri. Mai mult, este o carte care, pe lângă faptul că te (re)împrietenește cu copiii pornind de la subiectul “vis”, îți reamintește de propria copilărie și de visele de-atunci, “cele mai prețioase giuvaiere din caseta de comori a sufletului”, cum le numea Jung.

bookaholic sustinut de carturesti stripe-01

 

Cartea poate fi comandată de pe librăria online Cărturești, de aici.

Surse foto: cabinet-psihologie.blogspot.rojosephinewall.co.ukiwantcovers.comrebloggy.com, fanpop.com

 

3 comentarii
  1. Pingback: E greșit să-i zici copilului: ”A fost doar un vis, puiule!” | Editura Trei

  2. AvatarCris

    Visele sunt acele cadouri pe care le putem interpreta atunci cand ne dorim asta, care vorbesc despre personalitatea noastra, care ne pot oferi indicii sau semnale despre ceea ce putem deveni sau despre ceva din trecut care ne-a sensibilizat profund

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *