M. Blecher (1909-1938), scriitorul român de origine evreiască dispărut la 29 de ani, după o lungă suferinţă (o tuberculoză osoasă pentru care nu exista tratament în epocă), este unul dintre marii noştri scriitori moderni – şi nu e exagerat să spunem că e unul de talie europeană. Mai mult sau mai puţin ignorat în epocă de criticii
en titre (Călinescu, Lovinescu) el a fost recitit, redescoperit şi reevaluat mai târziu, prin anii ’80, de către generaţia tânără atunci, aşa-numiţii scriitori optzecişti. Unul dintre criticii optzecişti importanţi, Radu G. Ţeposu, i-a dedicat un mic volum, în 1996,
Suferinţele tânărului Blecher (o parafrază postmodernă după
Suferinţele tânărului Werther al lui Goethe) – volum care a reprezentat „totuşi, cea mai completă tratare a autorului nostru până acum”, aşa cum notează Doris Mironescu, recentul exeget-biograf al lui M. Blecher.
Citeşte tot articolul