Tag: Patrick McGrath

„Păienjenel”, de Patrick McGrath: Metamorfoza reloaded sau despre patologie

Întunericul e mai intrigant decât lumina, un degenerat – mai interesant decât un ins așa-zis normal –, o crimă – mai ofertantă ficţional decât o zi cenușie în care nu se întâmplă nimic. Iată premisa de la care porneşte prozatorul britanic Patrick McGrath, şi nu e singurul. Autor de adevărate studii de patologie, mai curând decât de thrillere psihologice, McGrath e etichetat şi ca fiind un scriitor de „gothic fiction”, fapt care-i asigură și un considerabil succes de piață. E limpede că prozatorului care trăiește între Londra și New York îi plac adrenalina și teroarea sublime ascunse în cotloanele cele mai întunecate ale minții omenești, dovadă că romanele sale – dintre care cele mai cunoscute sunt, probabil, The Grotesque (1989), Spider (1990), Asylum (1996) și Martha Peak: a Novel of the Revolution (2000) – ating teme puternice, dificile, de la afecțiuni psihiatrice și homosexualitate reprimată, la crime stranii și relații adulterine. În mod surprinzător, singurul său titlu tradus în românește până acum e Spider (1990), adică Păienjenel, la Editura Art, în 2007, și de atunci se pare că rafinatul stil gotic-calofil al prozatorului britanic nu și-a mai găsit cititori la noi. Citeşte tot articolul