Zilele astea a fost mare agitaţie; oamenii s-au dezmorţit, şi-au adus aminte că au o voce şi că au chestii de zis. În Piaţa Universităţii am început, în sfârşit, să respirăm (chiar dacă, ocazional, mai inhalam şi gaz lacrimogen). Şi, în acelaşi timp, zilele astea a devenit şi mai clar că nu există la noi un front dens şi reprezentativ al celor care consumă, dar care şi produc „texte” (nu ştiu cum să fac să evit termenul „intelectuali”, că deja e peiorativ); că nu există suficienţi scriitori şi scriitoare care să vorbească nu doar pe bloguri şi pe platforme web despre problemele despre care discutam în Piaţă – implicare politică, tradiţia protestului, societatea patriarhală etc. – ci şi în cărţile lor. Citeşte tot articolul