
Copii, nu încercați asta acasă. Doar în cărți. 🙂 Dar asta nu înseamnă că personajele literare n-au voie să tragă pe nas cât și ce vor ele sau că, la nivel teoretic desigur, nu se pot face studii pe tema drogurilor. Și nu putem spune că nu e fascinant să vezi până unde merge mintea umană stimulată de anumite substanțe dar și cât de mult pot scăpa lucrurile de sub control.
Îmi amintesc și acum cu câtă uimire am citit în 2000 RealK, cartea lui Dragoș Bucurenci, prima dintre cele contemporane, din ce știam eu, care vorbește direct și deschis despre droguri, în special despre ketamină. Nici acum nu e o deschidere prea mare spre zona asta (deși cartea lui Oișteanu cu Narcoticele în literatura română a contribuit mult la o normalizare a discuției), așa că am zis să începem cu “clasicii”. Dintre multele cărți cu și despre droguri, am ales momentan zece.
Acid Dreams. The complete social history of LSD – Martin A. Lee și Bruce Shlain
Prima chestie care m-a izbit când am deschis cartea a fost că prefața e scrisă de Andrei Codrescu. A doua a fost, citind, cât de stufoasă, completă și fascinantă e informația din toate punctele de vedere, de la istoric la social, politic, psihologic sau cultural și la câte momente inedite ajungi trecând de la o pagină la alta. Pentru că LSD-ul nu-i un drog ca oricare altul, ci un fenomen atât la nivel individual, prin ce face cu tine, cât și cultural. De exemplu, știați că CIA a susținut mult timp cercetarea efectelor LSD-ului, ba chiar l-a folosit pentru a afla adevărul de la cei interogați? Apoi, experiențele unor scriitori, artiști sau cercetători, cum sunt Huxley, Timothy Leary, Ken Kesey sau Allen Ginsberg, îți arată cam până unde merg limitele unei conștiințe pe acid lisergic.
On Cocaine – Sigmund Freud
Freud era “puțin” dependent de cocaină când era mai tânăr. Atât de pasionat încât le explica tuturor efectele sale benefice, mai ales în diverse tulburări psihice, și încât își analiza minuțios propriile experiențe pe miraculosul praf alb. E un interes științific la mijloc (mai ales că pe vremea aia era legală), dar și unul personal, Freud trecând printr-o perioadă dificilă atunci când priza.
La porțile percepției – Aldous Huxley
De cartea asta v-am mai povestit aici, e un text cult când vine vorba despre droguri, unde Huxley vorbește despre experiențele cu mescalină. Mai mult decât atât, este un text despre cunoaștere, lărgirea percepțiilor și a câmpului conștiinței, de conștientizare a Firii-Lucrurilor, cu multă filosofie, introspecție și o perpetuă căutare.
Confesiunile unui opioman englez – Thomas de Quincey
În 1821 a apărut cartea asta și este una dintre primele mărturii ale dependenței de o substanță, e adevărat, legală pe atunci – opiumul. La început publicată anonim și abia apoi asumată, cartea vorbește și despre cauzele care au dus la consumul de opiu. Și, orice psiholog ai întreba, tot din copilărie va zice și elcă se trage totul.
Prânzul dezgolit – William Burroughs
Ei, iată o carte pe care o citește cu ceva noduri în stomac. Burroughs, mare consumator de heroină, morfină, opiu, iarbă (uneori și dealer), își pune aici, aparent aleatoriu, printr-un personaj, experiențele pe tavă. Dură, poetică, cu imagini care-ți răscolesc somnul liniștit, se citește numai bine la pachet cu Junkie, pe aceeași temă, după cum îi spune și numele.
Falconer – John Cheever
Un profesor universitar, dependent de heroină, intră la închisoare pentru că și-a omorât fratele. Și cum dependența de heroină nu dispare pocnind din cheile de la celulă, se luptă cu reacțiile fizice, cu înlocuitorii pe bază de morfină și cu el însuși. Adicție, disperare, impulsuri, obsesie, trecut, familie, căsătorie, conflicte interioare, într-o carte a închisorii și a nuanțelor scrisă senzațional. Doar e Cheever.
Ecstasy – Ryu Murakami
Ryu e Ryu și aici sau mai ales aici, într-un roman dur și violent, ce ajunge de la droguri la sado masochism și la o lume întunecată și abuzivă a Japoniei, cu violență, (auto)distrugere, cu dialoguri tari și scene uneori greu de, ca să zic așa, prizat.
Spaime și scârbe în Las Vegas – Hunter S. Thompson
În cel mai pur Gonzo style, cartea asta e o aventură a drogurilor în America anilor ’60. Nu te prinzi întotdeauna ce e pe bune și ce e pe substanțe din ce fac sau gândesc personajele dar nici nu contează, cu ce rămâi e libertatea aia nebună, experimentul, momentele haotice și opoziția față de norme.
Întreab-o pe Alice – Beatrice Sparks
Mult timp nu s-a știut cine a scris cartea asta, sub forma unui jurnal al unei adolescente de 15 ani care-și găsește refugiul în droguri, fuge de acasă, experiemntează și în final moare de la supradoză. Între timp (cartea e publicată în ’71 și a avut super succes de atunci) s-a aflat că e scrisă de Beatrice Sparks, o terapeută, și a fost acuzată chiar că face o propagandă ieftină împotriva consumului de droguri.
Trainspotting – Irvine Welsh
Choose life, îmi sună automat în cap de fiecare dată când aud Trainspotting (filmul, bată-l vina). Oricum, cartea asta e poate cel mai cunoscut text despre ce poate să facă heroina și de ce sunt în stare o gașcă de băieți cu injecția în venă atunci când o iau razna. Și, dacă vreți să aflați ce-au făcut în continuare, urmează Porno și Davaiștii.