„O saga despre supravieţuire în fiordurile neiertătoare ale Islandei. Trimiţîndu-şi eroii să străbată sălbăticia îngheţată, Tristeţea îngerilor dă impresia unei versiuni nordice a călătoriilor pe care le fac personajele lui Cormac McCarthy.” (The Independent)

Cînd pleci să înfrunţi viscolul şi noaptea ca smoala, e bine să mai fie cineva cu tine. Băiatul, singurul nume pe care îl are eroul din Tristeţea îngerilor – al doilea volum din trilogia romanescă a lui Jón Kalman Stefánsson (trilogie deschisă de romanul Între cer și pămînt) – a aflat asta pe pielea lui: pustiit după moartea celui mai bun prieten, nu plecase el peste munţii înzăpeziţi să ducă înapoi o carte din care blîndului pescar i se trăsese moartea?

Acum, în volumul al doilea al trilogiei islandeze, porneşte din nou la drum, într-un aprilie întunecat pe care iarna nu vrea să-l părăsească. De data aceasta nu e singur: îl însoţeşte pe Jens, poştaşul ţinutului, abia înzdrăvenit după ce fusese dezlipit, stană de gheaţă, din şa – îl prinsese o furtună de zăpadă pe drum.

Călătoria celor doi e, ca orice călătorie, prilej de a afla mai multe despre tine însuţi decît despre cel cu care mergi alături, e învăţătură şi descoperire. Şi, cînd moartea pîndeşte la fiecare pas printre trîmbele de zăpadă, călătoria e şi mijloc de a preţui cît mai mult viaţa.

Tristeţea îngerilor, de Jón Kalman Stefánsson, a apărut în colecția „Biblioteca Polirom”, în traducerea Magdei Răduță; carte disponibilă și în ediție digitală.

„O saga despre supravieţuire în fiordurile neiertătoare ale Islandei. Trimiţîndu-şi eroii să străbată sălbăticia îngheţată, Tristeţea îngerilor dă impresia unei versiuni nordice a călătoriilor pe care le fac personajele lui Cormac McCarthy. Citiţi cartea la căldură, cu un ceai fierbinte alături – veţi fi mai recunoscători ca niciodată că aveţi un acoperiş deasupra capului…” (The Independent)

„Chiar dacă n-aţi citit Între cer şi pămînt, primul roman al trilogiei lui Jón Kalman Stefánsson, nu-i nimic: Tristeţea îngerilor vă va cuceri oricum. Autorul ştie ca nimeni altul să zugrăvească spaţii largi, nesfîrşite. Cît despre punctul culminant, vă va ţine cu sufletul la gură pînă la final.” (The Herald Scotland)

„La Tristeţea îngerilor nu uimeşte atît povestea, cît limbajul: cuvinte simple capătă, prin felul în care sînt folosite, un farmec aparte. Frazele lungi ale lui Stefánsson, care în mîinile unui alt scriitor ar părea neîndemînatice şi ciudate, au o frumuseţe neobişnuită: odată ce ai citit cîteva pagini, te îndeamnă să te opreşti şi să-ţi iei un răgaz, spre a putea gusta ce-ai văzut pînă atunci. Fiecare paragraf e ca un poem.” (The Iceland Review)

Carte recomandată de Radio România Cultural

Jón Kalman Stefánsson, unul dintre cei mai importanţi scriitori contemporani islandezi, s-a născut la Reykjavík, în 1963. A debutat în 1988 cu un volum de poeme; unul dintre romanele sale, Sumarljós og svo kemur nóttin (Lumina de vară, apoi se lasă noaptea), a primit Premiul Literar Islandez pentru ficţiune. Opera sa a fost de trei ori nominalizată la Premiul pentru Literatură acordat de Consiliul Nordic, printre ai cărui laureaţi se numără Tomas Tranströmer, Sofi Oksanen şi Kim Leine. Între cer şi pămînt, primul său roman tradus în limba română, a apărut la Editura Polirom în 2014.

Colecția „Biblioteca Polirom”, coordonată de Bogdan-Alexandru Stănescu, numără pînă în prezent peste 1.000 de titluri.

În pregătire:
Vladimir Nabokov, Scrisori către Vera
David Duchovny, Bucky Fucking Dent 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *