Bookaholic

Am cunoscut-o pe A.G. Billig la FILIT Iași, pur întâmplător, chiar în ziua în care pleca de la festival. Atunci îmi povestise, pe scurt, despre cartea ei de debut, 4 uși și alte povestiri (Editura Data Group, 2013), volum pe care îl publicase mai întâi în limba engleză, în 2012, la MP Publishing, în Douglas, Marea Britanie. Cum reușise? Simplu: avusese curajul să meargă la London Book Fair și să-și caute, pe cont propriu, un agent literar – la noi fusese refuzată de unele edituri din pricina faptului că proza scurtă nu se citește, nu se vinde etc. etc., știți care este situația.

Sigur că îmi stârnise curiozitatea, însă, cum se întâmplă de obicei, odată ajunsă la București, am plonjat în tot felul de alte urgențe și am uitat. Acum puțin timp am ajuns atât la carte, cât și la happening-ul pe care autoarea l-a pus la cale.

Câteva cuvinte despre A.G. Billig

A.G. Billig a absolvit cursurile Facultății de Limbi și Literaturi Străine de la Universitatea din București și apoi le-a urmat pe cele ale Masterului de Comunicare și Relații Publice de la SNSPA. A fost jurnalistă, DJ la radio, prezentatoare și realizatoare de emisiuni TV, redactor șef la reviste glossy, Specialist PR. În 2012 s-a hotărât să revină la masa de scris, după ce o abandonase în copilărie.

Cum vă spuneam și în introducerea de mai sus, aceasta și-a făcut debutul literar la nivel internațional – primul caz de acest tip în România, din cunoștințele mele – prin intermediul e-book-ului Four Doors and Other Stories, publicat de editura britanică MP Publishing – probabil că aceștia i-au sugerat scriitoarei să se semneze cu inițiale, mă gândesc, știind că în spațiile anglofone se poartă (vezi cazul J.K. Rowling). Un an mai târziu, a apărut varianta în limba română a cărții, adăugită – în total, douăzeci și una de povestiri.

Credit foto: Corina Olaru

4 uși și alte povestiri – impresii sau cum ar fi putut fi un bestseller

4 uși și alte povestiri este formată din cinci părți mari, astfel: patru denumite după anotimpuri (se începe cu Vara, apoi Toamna, Iarna, Primăvara) – fiecare parte având câte cinci povestiri – și o parte intitulată În orice anotimp, cu o singură proză – Bucurie, cea mai lungă povestire din carte (45 de pagini).

În prefață, scriitoarea ne spune, pe scurt, câteva cuvinte despre esența volumului:

”Am scris douăzeci și una de povești de dragoste ca pe un dar care să vă bucure, să vă inspire să vă cunoașteți pe voi și aspirațiile voastre, să vă ajute să vă descoperiți puterea lăuntrică, să vă conștientizați măreția și frumusețea. (…) Poveștile incluse în acest volum reflectă o lume guvernată de iubire. O iubire care se manifestă în îmbrățișarea unei mame, în glasul ca de trompetă al unui elefant, în mângâierea valurilor, în privirea pasională a unui fost iubit, într-o batistă uitată pe o masă, pe clapele de fildeș ale unui pian, în ura aparentă dintre două femei, într-un dans de salsa și chiar în tolba unui poștaș” (pp. 6-7).

Așadar, chiar din momentul în care citești primele rânduri, ești „pus în gardă”: vei avea parte de lecturi în care iubirea este pusă la loc de cinste; dragostea va fi personajul nevăzut care va guverna, cea care va învârti personajele, spațiile, timpurile, acțiunile, după bunul ei plac. Și tot din scurtul fragment redat mai sus poți înțelege, deja, că scriitura Andreei Billig stă sub semnul așa-zisei literaturi de consum, fâșia aceea de literatură (cu precădere americană, dar nu numai) care abundă de optimism și lumină și în care finalurile fericite sunt la ele acasă.

Nu toată literatura de pe planeta aceasta trebuie să te sfâșie, să-ți provoace convulsii, să te răscolească, să-ți provoace dileme, așa cum este, de exemplu, literatura est-europeană (generalizând, desigur). Așa că n-am nimic împotriva unei cărți de 250 de pagini care vrea să ne „deschidă inima”. Ba chiar am nevoie, poate, din când în când, de o cură de acest tip.

Iubirea ca temă nu este nicidecum nouă, dimpotrivă (de altfel, absolut toate „temele mari” au fost folosite în absolut toate artele). Așa că este relevantă, în acest caz, scriitura.

A.G. Billig are alură de scriitoare, se simte în toate textele ei, în creionarea fiecărui personaj și a fiecărei situații. Singura problemă, din punctul meu de vedere, este că nu are suficientă încredere în cititorii ei: se grăbește să spună tot, să ne descrie fiecare gest, fiecare gând, fiecare trăire, fiecare intenție a unui personaj. Iar eu mi-aș dori să nu-mi dea totul pe tavă, ci să pot ghici, să pot deduce, din niște acțiuni sau gesturi, ce se va întâmpla, cu ce mă voi confrunta, alături de personaj. Atât acest „reproș”, cât și cel al micilor greșeli peste care dai (de ortografie, de punctuație ș.a.), puteau fi îndreptate cu ajutorul unui îngrijitor, unui redactor de carte căruia să-i fi păsat mai mult, care să fi fost ceva mai atent și ceva mai implicat (se puteau tăia pasajele care dezvăluiesc prea mult, de exemplu, sau se puteau elimina câteva stângăcii).

Totuși, ceea ce eu nu gust știu sigur că altora le va plăcea. Mulți caută fix evadarea din cotidian prin intermediul unei lumi în care nu contează prin câte încercări treci, căci, în cele din urmă, vei fi răsplătit printr-un final fericit. Cumva pe linia visului american. Ok, din nou, există public. De altfel, acesta este unul dintre motivele pentru care cred că 4 uși și alte povestiri ar fi putut fi un bestseller, vinde „iluzia” că viața este frumoasă, no matter what. Se desprinde de realitate și trece într-un fel de fantastic îndulcit – iar A.G. Billig are o scriitură autentică tocmai pentru că ea însăși pare să creadă că toți ne putem elibera de poveri și ne putem urma visele, oricât de greu ne-ar fi să ajungem acolo.

Așa că, dacă volumul acesta de proză scurtă ar fi fost promovat îndeajuns de mult, probabil că numele scriitoarei v-ar fi sunat cunoscut. Un scurt argument care să susțină această afirmație ar fi chiar trailer-ul cărții:

Altfel, 4 uși și alte povestiri are o paletă foarte largă de întâmplări și personaje – o proză în care un soț se îndrăgostește de o țigancă și fuge cu ea, evadând astfel și din căsnicia rutinată; o animatoare seducătoare care, în urma unor diverse aventuri și a unui threesome își descoperă iubirea, animator și el; un tip, Jim, care simte compulsia de a scrie – își va scoate o carte și o va vinde pe stradă; o corporatistă care-și părăsește jobul și iubitul pentru a pleca la mare, să se descopere pe sine; un reporter care capătă credință prin intermediul unui călugăr; o fiică și o mamă care se apropie și se înțeleg reciproc; o prietenie durabilă dintre două fete; o călătorie în timp făcută de o studentă, un copil maltratat de tatăl lui care ia o decizie importantă, etc.

De cele mai multe ori, știm foarte puține lucruri despre locul în care se petrec toate acestea – la mare, la munte, în oraș, într-un restaurant, într-o casă, pe o stradă ș.a.m.d., rar putem pune degetul pe o hartă imaginară și să spunem: da, aici s-a petrecut. Ceea ce iar nu e neapărat rău, poate da un vag sentiment al universalității.

Oricum, voi citiți și putem discuta apoi în cunoștință de cauză :).

Poveste de vară – happening la Clubul Țăranului Român

A.G. Billig m-a invitat, sâmbătă seara, pe 21 iunie, la un happening numit Poveste de vară. Mai exact, un fel de monolog interpretat de scriitoare – având la bază povestirea Visare, din capitolul Vara, condensată, dar și trimiteri la alte proze din volumul 4 uși și alte povestiri, cum ar fi Doi ochi verzi -, pe fundalul căruia s-au auzit sunetele de acordeon ale lui Fernando Mihalache. Mai mult, actul a fost completat de momentele de tango interpretate de Cosmin Stamatoiu și Catinca Stana de la Clubul-școala de tango argentinian „TangoTangent” și de proiecțiile multimedia – care au ilustrat, punctual, „decorul” în care se afla protagonista (de exemplu, pe țărm, marea, răsăritul de soare etc.) sau au creat momente de respiro prin fragmente din clipurile unor Alicia Keys, Michael Bubble ș.a. 

Reprezentația a fost un succes printre spectatorii care au plecat cu zâmbetul pe buze. Pentru mine, personal, a fost un act curajos: să fii scriitor și să te urci pe scenă să interpretezi o bucată din textul scris de tine (A.G. Billig numește acest lucru actoautorul), gândind toate acestea până la ultimul detaliu (muzică, dans, atmosferă), este semn de bun augur. Mi-a plăcut tare mult ideea.

A.G. Billig a considerat că e cazul să-și promoveze cartea și altfel și foarte bine a făcut. Însă, din punctul meu de vedere, happening-ul, cu toată improvizația lui, cu toate punctele lui forte, nu funcționează decât în contextul unei altfel de lansări de carte. În caz contrar, nu cred că poate fi privit ca un spectacol, e nevoie de mai mult, mult mai mult.

Pasaje din această reprezentație pot fi urmărite în clipurile de mai jos, preluate de pe canalul YouTube al autoarei.